Campionatul European de Handbal Feminin din acest an va fi cea de a 14 ediție organizată de Federația Europeană de Handbal. Congresul EHF de la Dublin din 19-20 septembrie 2020 a ales ca și gazdele competiției țările nordice, Norvegia și Danemarca, și este cea de a doua găzduire a celor două țări. Din păcate, din cauza situației pandemice din Norvegia, țara nordică și-a anunțat oficial, pe data de 16 noiembrie 2020, retragerea din găzduirea campionatului. Atfel, Danemarca devine pentru a patra oară țara organizatorică a turneului european de handbal feminin.
Competiția se va desfășura în intervalul 3-20 decembrie 2020, iar regulile sanitare din țările nordice sunt foarte stricte, astfel că una dintre reguli precizează faptul că, dacă una dintre jucătoarele unei echipe este confirmată cu virusul, echipa respectivă și echipa adversă cu care a avut ultima partidă sunt eliminate.
„Vom respecta regulamentul cu strictețe.(...) Nu e ceva ce am ales noi, ci autoritățile.” ”, a declarat secretarul general al Federației de Handbal, Erik Langerud, pentru televiziunea norvegiană TV2.
Anul acesta, naționala de handbal feminin a României s-a calificat pentru a treispezecea oară în cadrul Campionatului European și va juca în grupe alături de Norvegia, Germania și Polonia. În cele doisprezece apariții anterioare ale României în cadrul acestui turneu, țara noastră a obținut medalia de bronz la prima competiție găzduită de țările nordice, Norvegia și Danemarca, în 2010. Cea mai bună performanță, cât și cel mai devastator eșec ale României în acel an au fost victoria cu 40 la 28, împotriva Serbiei, meci în care Cristina Neagu a înscris 7 goluri și meciul pierdut împotriva Rusiei cu scorul de 35 la 20.
Primul meci pe care naționala feminină de handbal a României îl va disputa este cu Germania, pe data de 3 decembrie 2020, de la ora 18:30, iar următoarele două meciuri din grupe sunt pe 5 și 7 decembrie, împotriva Poloniei și Norvegiei.
Acum trei zile, selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, Bogdan Burcea, a anunțat lista sportivelor convocate pentru acest campionat, înaintată prima dată Federației Române de Handbal.
Componența listei: Eliza Buceschi (CS Rapid București), Raluca Băcăoanu (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Denisa Dedu (CSM București), Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Alexandra Dindiligan (HC Zalău), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica), Ana Maria Iuganu (SCM Gloria Buzău), Cristina Laslo (CS Minaur Baia Mare), Ana-Maria Măzăreanu (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Laura Moisă (CSM București), Cristina Neagu (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (CSM București), Anca Polocoșer (CS Minaur Baia Mare), Andreea Popa (CS Minaur Baia Mare), Laura Popa (CS Rapid București), Andreea Rotaru (SCM Gloria Buzău), Ana-Maria Savu (SCM Craiova), Sonia Seraficeanu (CS Minaur Baia Mare), Alexandra Severin (HC Zalău), Ana-Maria Țicu (SCM Craiova).
Lista este formată din 21 de jucătoare profesioniste de handbal, dintre care patru jucătoare au fost convocate din cadrul echipei băimărene, CS Minaur Baia Mare. Cele patru jucătoare ale echipei Minaur sunt: Anca Polocoșer, Andreea Popa, Sonia Seraficeanu și Cristina Laslo.