În primele nouă luni ale anului 2020, statul avea mai mult de 1,24 milioane de angajaţi, iar cheltuielile cu personalul ajunseseră deja la 80,9 miliarde de lei, în creştere cu 6,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019.
În septembrie 2020 aparatul de stat număra peste 1,24 mil. de salariaţi, în creştere cu mai mult de 15.000 de posturi comparativ cu luna august a anului 2019 şi cu 46.793 faţă de august a 2018, conform datelor de la Ministerul Finanţelor şi a calculelor Ziarului Financiar.
Cei 1,24 milioane de angajaţi de la stat reprezintă circa 22% din cei 5,58 milioane de salariaţi activi raportaţi de Ministerul Muncii. Dintre angajaţii din aparatul de stat, 795.534 lucrau în administraţia centrală şi circa 445.000 de angajaţi în administraţiile locale.
Cei mai mulţi angajaţi din instituţiile publice sunt în Ministerul Educaţiei, respectiv 287.000 de angajaţi şi în Ministerul Afacerilor Interne, aproximativ 126.000 de angajaţi, urmate de Ministerul Apărării Naţionale cu aproape 76.000 de angajaţi şi Ministerul Finanţelor, cu aproape 25.000 de salariaţi.
Și totuși? Ministerul Sănătății ar trebui să fi fost prioritar în acest an, în plină pandemie. Ei sunt în prima linie, cei care ne salvează, așadar personalul trebuia dublat, nu cei care deja lucrează epuizați.