duminică, 01 august
Ipocrizia politicienilor după incendiul de la Piatra Neamț
De Daiana Toma-Cioran - luni, 16 noiembrie în categoria Opinii
196

Distribuie pe rețelele de socializare

Sâmbătă seara România a fost lovită de un nou incendiu devastator. La secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț a izbucnit un incediu. Zece persone au murit, iar alte șapte sunt în stare gravă. 

După incendiul de la Maternitatea Giulești din 2010, unde mulți nou născuți și-au pierdut viața,  după incendiul de la Colectiv din 2015 unde zeci de tineri au murit sau au fost grav răniți, se pare că autoritățile și politicienii români nu și-au învățat lecția.

Vina este plasată de la un partid la altul, de la conducerea spitalului la Guvern și viceversa. Dar lucrurile nu se opresc aici, acum începe ipocrizia partidelor politice „Suspendăm acțiunile de campanie din respect pentru victimele tragediei de la Piatra Neamț”.

Oare cineva se gândește cu adevărat la familile celor care și-au pierdut viața? Oare autoritățile au conștientizat măcar acum, în al doisprăzecelea ceas cât de necesare sunt renovările spitalelor? Cât de important este să avem un spital pentru victimele incendiilor?

La nivel declarativ totul pare bine, nimic nu e greșit, totul este așa cum trebuie să fie, însă faptele dovedesc. Nouă, românilor nu ni s-a dovedit nimic.

Dacă banii pe care AEP îi dă partidelor politice ar ajunge la spitale, poate că am trăi într-o lume mai bună, mai sănătoasă. Acum ce rost mai are să iasă Marcel Ciolacu, liderul PSD și Ludovic Orban, prim-ministru și președinte PNL, USR-UL și PPU-sl-ul să spună că din respect pentru victimele din Piatra Neamț își suspendă campania pentru 2-3 zile, nu mai bine ar dona banii primiți pentru campanie familiior îndurerate sau spitalelor? 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu,  spune că în acest moment, prioritar este ca supravieţuitorii tragediei de la Piatra Neamţ să aibă parte de îngrijiri medicale.

„Sunt în contact permanent cu autorităţile judeţene şi ştiu că s-au găsit soluţii pentru ca activitatea medicală să continue în siguranţă la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, iar secţia ATI distrusă în incendiu să fie refăcută în regim de urgenţă”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook. Acum sunteți în contact permanent? Acum poate fi refăcută în regim de urgență?Serios? Dar până acum ce s-a făcut? Nu s-a făcut nimic, doar s-a promis, așa cum s-a promis după Materniatea Giulești și Colectiv. De ce medicul erou a fost trimis în Belgia? De ce noi, românii, nu ne putem salva acasă?

„Aş vrea să anunţ că am luat decizia să amânăm evenimentul nostru de luni. De asemenea, am transmis către toţi colegii noştri să se oprească 2 zile din campania electorală, din respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa, pentru familiile lor şi pentru cei care au avut de suferit", a precizat Ludovic Orban.

Cu toate acestea, PNL nu ascultă de îndrumarea președintelui lor, Ludovic Orban, postând pe pagina de Facebook video-uri electorale cu ce au făcut PNL-ul în ultimul timp. Ei demonstrează că cinci voturi sunt mai importante decât victimele incendiului petrecut sub Guvernarea PNL, dar na, Piatra Neamț nu e aproape de Baia Mare, geografic vorbind. Funcțiile vorbesc. 

 „Din respect pentru victimele de la Piatra Neamţ, suspendăm astăzi orice viaţa în incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ”, se arată pe pagina de Facebook a USR.

”Din cauza tragediei de la Piatra Neamț, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) anulează acțiunea prevăzută pentru astăzi, de lansare a programului politic pentru perioada 2021 – 2024. În fapt, toate acțiunile electorale preconizate pentru această perioadă sunt anulate. Umaniștii transmit condoleanțe familiilor îndoliate”, transmite printr-un comunicat Partidul Puterii Umaniste (social-liberal).

Mare respect, acum, după ce „fapta e consumată”. 

Sursa foto: ziare.com

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Marcel Ciolacu: „Să desființezi proiectele PSD pentru susținerea agriculturii, pe motiv că sunt aprobate de Dragnea, denotă o minte tulburată”

Daiana Toma-Cioran - iul. 30, 2021
Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu a atacat abordarea prim-ministrului Florin Cîțu ...
Marcel Ciolacu PSD 2021 România

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: „În două luni vor fi cumpărate 20 de trenuri electrice. Excelent ar fi să avem și rame electrice moderne ca în Italia”

Daiana Toma-Cioran - iul. 30, 2021
Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor, a anunțat că în cel mult două luni vor fi cumpărate 20 ...
Ministrul Transporturilor România 2021 Cătălin Drulă

Raed Arafat: „Nu cred că vorbim despre discriminare dacă se limitează accesul celor nevaccinați în anumite locații”

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Raed Arafat, Șeful DSU,  a spus că limitarea accesului în anumite locaţii al persoanelor ...
Șeful DSU Secretar de Stat Raed Arafat România

Primăria Baia Mare construiește un loc de joacă dedicat copiilor cu dizabilități

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Primăria Municipiului Baia Mare construiește un loc de joacă incluziv, dedicat copiilor cu ...
primăria municipiului Baia Mare Maraureș

FOSR 2021 - Cel mai mare eveniment studențesc din România se întoarce în Baia Mare

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) ...
FOSR 2021 România Baia Mare

Campania de vaccinare este noul motiv de ceartă între Ludovic Orban și Florin Cîțu

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Ludovic Orban, săgeți către Florin Cîțu pentru țintele ratate ale campaniei de ...
Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban Prim-ministru premier

Primăria municipiului Baia Mare dă în folosință 100 de apartamente moderne pentru tineri

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investițiilor destinate ...
administrație publică Baia Mare primar Cătălin Cherecheș

Premierul Florin Cîţu: „Suntem pregătiţi nu numai de valul 4, suntem pregătiţi să depăşim pandemia”

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Prim-ministrul României, domnul Florin Cîţu, a declarat că autorităţile nu doar că sunt ...
pandemie coronavirus Covid-19 Sars-CoV-2

Comitetul Național pentru Situații de Urgență anunță noi măsuri de relaxare de la 1 august. Noi condiții pentru evenimentele private

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Hotărârea nr. 50 din 26.07.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de ...
evenimente private Comitetul Național pentru Situații de Urgență CNSU

Casa Regală a României - Ambasador al Culturii Tradiționale Românești

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș vă ...
cultură Maramureș Casa Regală România

Parlamentul din Franța a validat pașaportul sanitar

Daiana Toma-Cioran - iul. 26, 2021
Parlamentul francez a adoptat definitiv ieri seară, după multe controverse, paşaportul sanitar, ...
Parlament Franța pașaport sanitar 2021

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Profesorii nevaccinați ar putea fi testați periodic, înainte să intre la ore”

Daiana Toma-Cioran - iul. 26, 2021
Profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testați periodic, înainte să intre în ...
Sorin Cîmpeanu Ministrul Educației noul an școlar 2021/2022

Seini: proiect dedicat educației copiilor școlari și preșcolari, a căror părinți sunt plecați în străinătate

Petruța Gromucz - iul. 23, 2021
Primăria orașului Seini, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Alexiu Berinde”, va derula un ...
Maramureș Seini proiecte educație

A fost promulgată o nouă lege: persoanele care se vaccinează vor beneficia de o zi liberă plătită

Petruța Gromucz - iul. 23, 2021
Săptămâna trecută a fost promulgată o lege care prevede că persoanele persoanele care se ...
zi liberă părinți copii studenți

Programul Orizont Europa: 11 proiecte noi cu o valoare totală de 120 milioane euro au fost selectate pentru sprijinirea cercetărilor referitoare la COVID-19

Petruța Gromucz - iul. 23, 2021
Comisia Europeană a transmis selectarea a 11 proiecte noi în cadrul programului Orizont Europa, ...
Orizont Europa cercetări urgente coronavirus pandemie

Congresul PNL, principala sursă de tensiuni în Coaliția de guvernare. Cristian Ghinea: „Vreau să se termine coșmarul asta, nu mai putem”

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a vorbitla Digi24 despre ...
politică Coaliție guvernare Congres PNL

Din 6 august în Italia devine obligatoriu permisul de sănătate

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Italia introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii ...
permis de sănătate certificat verde Italia pandemie

IPJ Maramureș: Nimeni nu scapă basma curată de eroul nostru canin Teba!

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Câinele este un prieten dedicat omului și stăpânului, dar dușmanul persoanelor care ...
Inspectoratul Județean de Poliție IPJ Maramureș Teba

Modelul contractului individual de muncă a fost modificat. Angajatorii vor avea noi obligații

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Modelul contractului individual de muncă a suferit săptămâna trecută câteva modificări. Au fost ...
contract de muncă modificări România contract individual de muncă

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. 35 de țări, în zona roșie

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Lista statelor cu risc epidemiologic a fost actualizată de Comitetul pentru Situații de ...
listă zone zona roșie zona galbenă