Subprefectul Sibiului a fost demis de Guvernul Orban
Ieri, în cadrul ședinței de Guvern s-a decis înlocuirea din funcție a subrefectului Rareș Macrea. Hotărârea numărul 17 a ședinței de Guvern din 12.11.2020 prevede „încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către domnul Macrea Rareș”.
Rareș Macrea a fost numit subprefect, în decembrie 2019, tot de Guvernul Orban. Acesta a mai ocupat funcția de subprefect în perioada 2009 - 2012. Pentru scurt timp, el a ocupat poziția de prefect interimar în primăvara anului 2012, după ce prefectul de atunci Horațiu Răcuciu a candidat la alegerile locale, dar și la sfârșitul anului trecut, când a ocupat pentru o perioadă de timp această funcție, înlocuind-o pe Maria Minea.
Astăzi, va avea loc la Sibiu ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care va fi condusă de prefectul Mircea Crețu, care se întoarce după perioada de izolare, în urma infectării cu Covid-19. La acestă ședință vor fi prezenți și vicepremierul Raluca Turcan și secretarul de stat, Raed Arafat, care urmează să discute posibilitate ca începând de luni, Municipiul Sibiu, satul Șelimbăr și orașul Cisnădie și Tălmaciu să intre în carantină.
Subprefectul de Cluj înlocuit
În aceeași ședință de Guvern, subprefectul Clujului, Bela Budai, a fost demis și înlocuit de Zoltan Gyorke.
Zoltan Gyorke, funcționar public, a câștigat în instanță, în luna iulie a acestui an, repunerea în funcția de subprefect al județului Cluj, însă, premierul Ludovic Orban nu a pus decizia în aplicare. Așadar, Zoltan Gyorke a deschis un nou proces în care l-a reclamat pe premierul Ludovic Orban.
Astfel, decizia Guvernului de repunere în funcție a lui Zoltan Gyorke a venit după ce Tribunalul Cluj a dispus, ieri, 12 noiembrie, printr-o sentință obligarea prim-ministrului Ludovic Orban la suportarea unei amenzi de 446 de lei zilnic, dacă nu îl va repune pe Zoltan Gyorke în funcție.
Se schimbă prefectul de Maramureș?
De o bună perioadă de timp, Prefectului de Maramureș, Nicolae-Silviu Ungur, i se cere demisia, în special din partea mass-mediei locale pentru colaborarea deficitară și sacadată a acestuia cu jurnaliștii.
Nicolae-Silviu Ungur a fost numit prefect de Maramureș în decembrie 2019 de către Guvernul PNL condus de Ludovic Orban.
Numele vehiculate în acest moment pentru funcția de prefect sunt Oana Oșanu, actual subprefect de Maramureș, din martie 2020 și Anca Minodora Hendea-Costin , Inspector Școlar General, consilier județean și candidată din partea PNL pentru Senat.
Anca Minodora Hendea-Costin este femeia-minune a PNL-ului maramureșean, pe lângă funcția de Inspector Genral Școlar, de consilier județean și viitor parlamentar își dorește să devină și prefect. Nici cafeaua nu are atâtea utilități, adică „4 în 1”. Oare de ce nu a candidat dânsa pentru Președenția Consiliului Județean fiind atât de capabilă?