marți, 18 mai
Remember-13 noiembrie
De Mihai Popan - vineri, 13 noiembrie în categoria Cultură
81

Distribuie pe rețelele de socializare

România – Ziua Dramaturgiei Româneşti

Începând cu anul 2019, la 13 noiembrie, în țara noastră este sărbătorită Ziua Dramaturgiei Românești. 13 noiembrie reprezintă data la care se aniversează premiera spectacolului cu piesa “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în 1884.

Ziua limbii maghiare

Ziua limbii maghiare este marcată, în fiecare an la 13 noiembrie, fiind instituită prin Legea 279/2015. Cu această ocazie, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii maghiare sunt organizate manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Acestea pot fi sprijinite de către autorităţile administraţiei publice locale, dar şi de organizaţiile nonguvernamentale.

1594- Are loc începutul războiului antiotoman al Moldovei şi Valahiei. Creditorii turci, chemaţi fiind sub pretextul de a fi plătiţi, sunt ucişi din ordinul lui Mihai Viteazul.

1745- Se naște savantul francez Valentin Haüy, cel care a întemeiat prima școală pentru nevăzători din lume la Paris; (d. 1822).

1847- „Hot dog-ul” este inventat de către Johann Georg Lahner. 

1835- Apare prima revistă de specialitate “Gazeta Teatrului Naţional”, condusă de Ion Heliade Rădulescu. 

1848- Se naște prințul Albert I de Monaco.

1868- Moare compozitorul Gioacchino Antonio Rossini, cunoscut pentru operele “Bărbierul din Sevillia” şi “William Tell”. 

1884 – Are loc premiera spectacolului cu piesa “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale.

1907- Paul Cornu, inventator francez, realizează primul zbor pe verticală cu un elicopter prototip, care cântărea 260 de kilograme. S-a menținut în aer 20 de secunde la o înălțime de 30 cm deasupra Pământului, după care s-a prăbușit.

1918- La sfârșitul Primului Război Mondial, trupele Antantei ocupă capitala Imperiului Otoman, orașul Constantinopol. Ocuparea militară a Constantinopolului (Istanbul în zilele noastre) a reprezentat o urmare a semnării Armistitiului de la Mudros. Primele trupe franceze au intrat în capitală pe 12 noiembrie 1918, apoi cele britanice a doua zi.

1950- Se naște Ioana Crăciunescu, actriţă şi poetă româncă, cunoscută pentru : “Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii”, “De ce trag clopotele, Mitică?”.

 1954- Prima cupă mondială de rugby este câștigată de Anglia, care a învins Franța în finala disputată la Paris.

 1954- Se naște actorul american Chris Noth.

 1955- Se naște actrița americană Whoopi Goldberg, care s-a remarcat in rolurile comice, dar a cunoscut succesul si cu interpretări din filme dramatice. S-a născut in New York, pe numele adevărat Caryn Elaine Johnson. Și-a schimbat numele deoarece considera că cel primit la botez era neinteresant. 

1977- Moare Constantin C. Giurescu, istoric şi om politic, membru al Academiei Române, unul dintre întemeietorii Institutului de Istorie Naţională. 

1980: Naveta spațială “Voyager I” a retransmis pe Pământ prima imagine din apropierea planetei Saturn.

1985- Ca urmare a erupției vulcanului Nevado del Ruiz, orașul columbian Armero este îngropat, 23.000 de persoane pierzându-și viața.

1988- Trece în neființă Vlad Georgescu, istoric, politolog, jurnalist, profesor universitar, director al postului de Radio “Europa liberă” din München.

  1990- Apare prima pagină World Wide Web, revoluționând comunicarea, internetul fiind printre cele mai mari descoperiri ale omenirii. În martie 1989, fizicianul Tim Berners-Lee a venit cu propunerea dezvoltării unui sistem electronic care să permita accesul la informație din orice parte a globului, iar un an mai târziu proiectul a început sa prindă contur.

1997- Moare Alexandru Bârlădeanu, economist şi om politic din România, membru al Academiei Române.

 1997- Irakul se opune participării experţilor americani la inspecţiile pentru dezarmare, expulzând toţi americanii din cadrul misiunii Naţiunilor Unite pentru dezarmare de pe teritoriul irakian.

  2000 - Moare revoluţionarul si fondatorul mișcării naționale românesti din Republica Sovietică Moldovenească, Georghe Ghimpu. 

2002- Moare filosoful român Alexandru Dragomir.

 


 



 



 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Ionel Bogdan, despre Aeroportul Internațional Maramureș: „Obiectivul este să operăm și alte curse internaționale”

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Astăzi a avut loc o conferință de presă susținută de președintele Consiliului Județean ...
CJMM Maramureș conferință de presă Ionel Bogdan

Finanțări de peste 1 miliard de euro și 7 apeluri de proiecte deschise în cadrul programului CERV

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Comisia Europeană a anunțat lansarea a șapte apeluri în cadrul programului „Cetățeni, Egalitate, ...
economie fonduri beneficiari eligibili CERV

Când vor putea românii să intre în SUA fără vize? În prezent, 10% din vizele cerute sunt refuzate

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Românii au probleme atunci când vor să plece în Statele Unite ale Americii. În loc să-i ...
Români SUA vize România

Marcel Ciolacu susține că prim-ministrul Florin Cîțu l-a sunat în urma „cerințelor comisarilor europeni și a președintei Comisiei”

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că a fost sunat de prim-ministrul Florin Cîțu pentru a ...
PSD Marcel Ciolacu România 2021

Coronavirus: situația îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 din ultima săptămână în județul Maramureș. Numărul cazurilor de îmbolnăvire a înregistrat scăderi considerabile

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultima săptămână, în ...
Maramureș pandemie situație îmbolnăviri noi cazuri

Au fost aprobate organizarea și desfășurarea scenariilor cursurilor de învățământ preuniversitar din Maramureș, pentru perioada 17-21 mai 2021

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Prefectul Vlad-Emanuel Duruș a declarat că s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului ...
educație învățământ scenarii elevi

„Cât îi Maramureșu’”, inspirație pentru Școala Populară de Artă din Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
În miezul lui Florar, Secția Școala Populară de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și ...
Maramureș Școala Populară de Artă Baia Mare Baia Mare dascăli

Portugalia și Grecia își așteaptă turiștii. Care sunt condițiile de călătorie în cele două țări?

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Autoritățile din Portugalia, au anunțat că turiștii care vin din țările europene care au ...
călătorii pandemie condiții de călătorie turiști

De la 1 iunie, se dă liber la evenimente! Raed Arafat a explicat care sunt condițiile de participare

Petruța Gromucz - mai 15, 2021
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat care vor fi condițiile ...
evenimente participare condiții relaxare

CNSU a emis o nouă hotărâre care prevede măsurile de relaxare care sunt propuse pentru implementare din 1 iunie, 1 iulie și 1 august. Au fost emise noi reguli pentru petrecerile private, domeniul HoReCa și agenții economici

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis în această seară, Hotărârea cu numărul 29. ...
pandemie coronavirus măsuri relaxare

Primele evenimente-pilot vor avea loc în acest weekend. Vezi lista evenimentelor și locația acestora

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Astăzi a fost adoptată Hotărârea nr. 27, privind aprobarea organizării și desfășurării a 4 ...
evenimente România evenimente pilot test

259.786 de elevi defavorizați vor primi vouchere pentru haine și rechizite

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Ieri a fost semnată cererea de finanțare pentru acordarea,  prin intermediul ...
educație elevi elevi defavorizați România

Reformele majore din PNRR – agreate la Bruxelles. 3,7 miliarde de euro pentru educație, 2,5 miliarde de euro pentru sănătate și 2,2 miliarde de euro pentru mediul de afaceri

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Premierul Florin Cîțu, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian ...
PNRR economie fonduri Planul Național de Redresare și Reziliență

VEȘTI BUNE: De mâine, România renunță la mască și la restricția circulației pe timpul nopții. Nunțile și botezurile, fără restricții de persoane. Florin Cîțu: „Dacă se oprește campania de vaccinare, ne întoarcem.”

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Ieri seară, au fost luate câteva decizii foarte așteptate de români. Președintele Klaus Iohannis ...
restricții relaxare România normalitate

Zi liberă plătită pentru vaccinare, noua propunere legislativă

Daiana Toma-Cioran - mai 13, 2021
Comisia de Muncă a Senatului a acordat raport favorabil propunerii legislative de modificare a ...
actualități raport favorabil pandemie muncă

Prim-ministrul Florin Cîțu a numit un nou șef al Poliției Române

Daiana Toma-Cioran - mai 13, 2021
Noul șef al Poliției Române este chestorul Benone-Marian Matei, numirea fiind făcută, ieri, de ...
Prim-ministru Guvern premier România

Deputatul Gabriel Zetea și grupul consilierilor județeni PSD propun acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem lui Ioan Dulf, primul președinte al CJ Maramureș

Daiana Toma-Cioran - mai 13, 2021
Printr-o adresă oficială transmisă spre executivul Consiliului Județean Maramureș de către ...
PSD Maramureș Consiliul Județean CJMM

Raliul Maramureșului se întoarce. Doi piloți maramureșeni participă la competiție

Daiana Toma-Cioran - mai 13, 2021
Maramureșul apare din nou în calendarul raliurilor din România după 14 ani de absență. ...
FRAS sport Maramureș Baia Mare

Florin Cîțu, alături de alți reprezentanți ai Guvernului, negociază la Bruxelles proiectele cuprinse în PNRR. Planul trebuie depus până la sfârșitul lunii mai

Petruța Gromucz - mai 13, 2021
Premierul Florin Cîțu, a publicat seara trecută pe una dintre rețelele de socializare, ...
PNRR Planul Național de Redresare și Reziliență România economie

„De la Procreștinism la Înviere”, eveniment cultural-artistic la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară

Petruța Gromucz - mai 13, 2021
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Consiliul Județean Maramureș, în ...
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș Baia Mare eveniment