Azi, 11 noiembrie, se împlinesc 73 de ani de când marele om politic Iuliu Maniu a primit sentința, fiind condamnat la închisoare pe viață.

Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873, la Șimleul Silvaniei, în Sălaj și a decedat în închisoarea din Sighet, la 5 februarie 1953. A urmat studiile de drept la Cluj, continuate la Viena și Budapesta, devenind doctor în drept în 1896 și începându-și cariera ca avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj.

În 1892, depunând jurământul la Congresul Studenților de la Roman, a spus „Jur în fața lui Dumnezeu, pe conștiință și onoare, că îmi voi jertfi viața pentru triumful cauzei românești”. Nu s-a abătut de la această credință nici în cele mai cumplite clipe ale vieții sale, plătind cu moartea convingerile sale.

La 20 de ani s-a înscris în Partidul Național Român, iar în 1915, după absolvirea Școlii de Ofițeri de Rezervă, a participat ca sublocotenent pe frontul din Italia, de unde a dezertat în vara lui 1918. A luptat pentru unire, implicându-se în înființarea Consiliului Național al Românilor din Transilvania și contribuind la redactarea Rezoluției Marii Adunări de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, fiind ales președinte al Consiliului Dirigent (1919-1920). 

Devine președinte al Partidului Național Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), născut din fuziunea dintre Partidul Țărănesc și Partidul Național Român din Transilvania, al cărui președinte fusese între anii 1919-1926. A deținut și funcții importante în stat: ministru de Interne în Consiliul Dirigent al Transilvaniei (dec. 1918-apr. 1920, prim-ministru (noiembrie 1928- iunie 1930, iunie-oct. 1930, oct. 1932-ian. 1933), ministru ad-interim la Finanțe (1929), Afacerile Externe (1929, 1920) și la Război (1930). 

S-a opus din toate puterile dictaturii și sovietizării țării, luptând pentru democrație și adevăr. La 14 iulie 1947 i s-a impus domiciliul forțat la sanatoriul medicului personal, iar în 11 noiembrie 1947 a fost condamnat la temniță grea pe viață, pentru „crimă de înaltă trădare”. 

A fost apoi transferat la închisoarea din Galați, iar la 16 august 1951 la Penitenciarul Sighet Principal, împreună cu alți reprezentanți ai Partidului Național Țărănesc. Chiar dacă regulile închisorii impuneau ca deținuții să fie izolați, pentru a nu se recunoaște între ei și de aceea nu li se divulgau numele sau funcția, vestea că marele om politic se afla la Sighet nu a putut fi ascunsă. Fusese închis la vârsta de 78 de ani, pe când starea lui de sănătate era precară.

Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu povestește în „Credința noastră este viața noastră. Memoriile Cardinalului Dr. Iuliu Hossu” că a aflat de prezența marelui om politic la Sighet dintr-o eroare a unui gardian, care, încurcând celulele, a dus mâncarea marelui om politic în celula preoților. Din cauza vârstei înaintate și a problemelor de sănătate, alimentația lui Iuliu Maniu consta și din puțin orez, care era o raritate în închisoare.

Diplomatul Camil Demetrescu ne-a lăsat o mărturie despre ultima plimbare a lui Iuliu Maniu, ajutat de ziaristul Nicolae Carandino. Imaginea era îngrozitoare, cel mai celebru bărbat al țării, îmbătrânit, era târât, încercând să pună un picior în fața celuilalt. Este o imagine care l-a marcat profund pe diplomat, care spunea: „Un Maniu cum nu mai văzusem până atunci și cum regret că-l voi vedea în tot restul vieții” 

Starea de sănătate a marelui om politic s-a agravat cu repeziciune, din cauza condițiilor din penitenciar, dar și a vârstei înaintate. A murit la 5 februarie 1953, împăcat că a fost împărtășit de cardinalul Alexandru Todea.

Ziaristul Nicolae Carandino, care l-a îngrijit pe Iuliu Maniu până în ultimele clipe ale vieții, își amintea că starea fizică precară nu i-a influențat moralul, rămăsese același om integru: „Nici o șovăială, nici o slăbiciune la acest bătrân care preferase să moară în închisoare decât să fie președinte al consiliului în care să gireze, el, democratul de o viață, un regim de sclavie. 

Pe certificatul de deces, la rubrica ocupație, apare scris „Fără ocupație”, lângă numele marelui om politic, care a preferat chinurile închisorii și moartea pentru a-și apăra convingerile și pentru a lupta pentru democrație până în ultimele momente ale vieții sale.