marți, 18 mai
Gheorghe Șimon (PSD): ”Licitația pentru gazoduct este deja pe SEAP”
De Petruța Gromucz - luni, 09 noiembrie în categoria Politică
112

Distribuie pe rețelele de socializare

Deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon este propunerea social-democraților pentru locul II pe lista pentru noul Parlament al României. De numele parlamentarului Gheorghe Șimon, fost ministru al Economiei în Guvernul PSD se leagă unul dintre cele mai importante proiecte ale Maramureșului Voievodal, construirea magistralei de gaz care va face legătura între Sighetu Marmației și Borșa, pe Valea Izei, astfel încât să putem să creștem distribuția rețelelor de gaz în atât în nordul, cât și în sudul județului, în viitorul apropiat. 

În declarația pe care a făcut-o vineri, 6 noiembrie, la sediul Partidului Social-Democrat, Gheorghe Șimon a subliniat faptul că, în acea zi au avut loc două mari evenimente: demararea oficială a campaniei electorale pentru Parlamentul României și vizita pe care președintele Klaus Iohannis a făcut-o în Maramureș. 

”Ambele sunt o adevărată nebunie: și să pornim campania electorală în plină pandemie, când oamenii mor în spitale și nu numai, dar și vizita președintelui României, venit tocmai de la Cotroceni. Iohannis a venit din București, în nordul țării, pentru a ne arăta încă o dată că își dorește cu orice preț să câștige alegerile parlamentare, călcând în picioare viețile românilor. Toate gesturile sale sunt nebunești și iresponsabile. Noi, însă, am mai trecut prin astfel de momente și am reușit, într-un final, să le gestionăm. Nu putem să uităm că am mai avut un astfel de nebun, pe Traian Băsescu, cu care am trăit  o altă perioadă de trei ani de zile de criză economică și au fost nevoie de mulți ani de zile pentru a repara nemerniciile pe care le-a făcut cât timp ne-a condus țara. Am luat, atunci, 22 de milioane de dolari, bani cu care nu s-au făcut nici spitale, nici drumuri și nici nu au ajuns banii în buzunarele românilor. La fel ca și atunci, împrumuturile pe care astăzi le face ministrul Câțu le plătim tot noi, cei care am suferit și atunci, prin majorarea taxelor care ne va fi impusă de anul viitor”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon. 

Din păcate, astăzi, în România, pe lângă criza pandemică ne confruntăm și cu o criză economică. Avem însă și crize mai mici și trebuie să ne gândim la cele aproape 700.000 de locuințe în care se gătește, unde oamenii se încălzesc și se spală punând lemne pe foc.

”Dumnezeu ne-a dat și lumină și soare și cărbune și petrol și gaz, însă nu știm să le folosim. De atunci mi-am spus că este nevoie de un proiect pentru România și pentru Maramureș. După un an de autorizări și măsurători, această muncă a fost încununată prin faptul că licitația pentru gazoduct este deja pe SEAP și va fi gaz în Maramureș. Degeaba vine Guvernul PNL și Ionel Bogdan care ne spun că avem proiecte pentru distribuție și extindere. Fără gazoduct nu putem face niciuna dintre acestea. Sunt fonduri europene pentru aceste extinderi și depinde de inteligența administrațiilor locale să racordeze fiecare locuință la gaz, fără nicio legătură cu Guvernul PNL. Mă voi implica mai departe în acest proiect, alături de colegii mei, pentru ca fiecare locuință din Maramureș să aibă gaz în casă”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș. 

Sursă: Biroul de presă al PSD Maramureș

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

INS a anunțat creșterea PIB cu 2,8%. Premierul Cîțu: „Este cea mai rapidă revenire economică din istorie”. Marcel Ciolacu: „Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice”

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Premierul Florin Cîțu după cifrele anunțate de INS privind creșterea economică peste așteptări ...
INS politică PIB Florin Cîțu

Viorica Dăncilă este noul consultant pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Viorica Dăncilă va ocupa poziția de consultant pe strategie al Guvernatorului Băncii Nationale a ...
fost prim-ministru fost premier BNR Viorica Dăncilă

Reprezentanți ai Județului Maramureș, premiați în cadrul Concursului internațional online „Dance virus-2021”

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Concursul-festival internațional online „Dance virus-2021”, organizat de Centrul cultural ...
concurs Dance Virus Maramureș online

18 mai - Ziua Internațională a Muzeelor. Planetariul Baia Mare organizează evenimentul „Maratonul Misterelor”

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
În  fiecare an, data de 18 mai marchează  Ziua Internațională a Muzeelor. Scopul ...
eveniment cultură Ziua Internațională a Muzeelor Baia Mare

Exponatul săptămânii la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
EXPONATUL SĂPTĂMÂNIIAragonit, cuarțAragonitul (CaCO₃) și cuarț (SiO₂) – aragonitul ...
exponatul săptămânii Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare Baia Mare cultură

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății: „Pandemia este departe de a se termina.”

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a ...
OMS pandemie coronavirus vaccinuri

Se relansează două apeluri pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
Innovation Norway a anunțat relansarea a două apeluri dedicate creșterii competitivității pentru ...
IMM relansare apel de proiecte România

Ionel Bogdan, despre Aeroportul Internațional Maramureș: „Obiectivul este să operăm și alte curse internaționale”

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Astăzi a avut loc o conferință de presă susținută de președintele Consiliului Județean ...
CJMM Maramureș conferință de presă Ionel Bogdan

Finanțări de peste 1 miliard de euro și 7 apeluri de proiecte deschise în cadrul programului CERV

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Comisia Europeană a anunțat lansarea a șapte apeluri în cadrul programului „Cetățeni, Egalitate, ...
economie fonduri beneficiari eligibili CERV

Când vor putea românii să intre în SUA fără vize? În prezent, 10% din vizele cerute sunt refuzate

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Românii au probleme atunci când vor să plece în Statele Unite ale Americii. În loc să-i ...
Români SUA vize România

Marcel Ciolacu susține că prim-ministrul Florin Cîțu l-a sunat în urma „cerințelor comisarilor europeni și a președintei Comisiei”

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că a fost sunat de prim-ministrul Florin Cîțu pentru a ...
PSD Marcel Ciolacu România 2021

Coronavirus: situația îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 din ultima săptămână în județul Maramureș. Numărul cazurilor de îmbolnăvire a înregistrat scăderi considerabile

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultima săptămână, în ...
Maramureș pandemie situație îmbolnăviri noi cazuri

Au fost aprobate organizarea și desfășurarea scenariilor cursurilor de învățământ preuniversitar din Maramureș, pentru perioada 17-21 mai 2021

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Prefectul Vlad-Emanuel Duruș a declarat că s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului ...
educație învățământ scenarii elevi

„Cât îi Maramureșu’”, inspirație pentru Școala Populară de Artă din Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
În miezul lui Florar, Secția Școala Populară de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și ...
Maramureș Școala Populară de Artă Baia Mare Baia Mare dascăli

Portugalia și Grecia își așteaptă turiștii. Care sunt condițiile de călătorie în cele două țări?

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Autoritățile din Portugalia, au anunțat că turiștii care vin din țările europene care au ...
călătorii pandemie condiții de călătorie turiști

De la 1 iunie, se dă liber la evenimente! Raed Arafat a explicat care sunt condițiile de participare

Petruța Gromucz - mai 15, 2021
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat care vor fi condițiile ...
evenimente participare condiții relaxare

CNSU a emis o nouă hotărâre care prevede măsurile de relaxare care sunt propuse pentru implementare din 1 iunie, 1 iulie și 1 august. Au fost emise noi reguli pentru petrecerile private, domeniul HoReCa și agenții economici

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis în această seară, Hotărârea cu numărul 29. ...
pandemie coronavirus măsuri relaxare

Primele evenimente-pilot vor avea loc în acest weekend. Vezi lista evenimentelor și locația acestora

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Astăzi a fost adoptată Hotărârea nr. 27, privind aprobarea organizării și desfășurării a 4 ...
evenimente România evenimente pilot test

259.786 de elevi defavorizați vor primi vouchere pentru haine și rechizite

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Ieri a fost semnată cererea de finanțare pentru acordarea,  prin intermediul ...
educație elevi elevi defavorizați România

Reformele majore din PNRR – agreate la Bruxelles. 3,7 miliarde de euro pentru educație, 2,5 miliarde de euro pentru sănătate și 2,2 miliarde de euro pentru mediul de afaceri

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Premierul Florin Cîțu, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian ...
PNRR economie fonduri Planul Național de Redresare și Reziliență