Curtea Constituțională a României a amânat pentru 11 noiembrie dezbaterile privind sesizările USR și PNL referitoare la numirea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ și al lui George Edward Dircă în funcția de președinte al Secției de Evidență oficială a legislației și documentare a Consiliului Legislativ.
Plenul Parlamentului a decis în urmă cu câteva săptămâni numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Florin Iordache a fost numit în funcţie cu 185 de voturi „pentru” şi 43 „contra”.
În funcţia de preşedinte al Secţiei de Evidenţă Oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar „împotrivă” 17.
În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie.
Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.
Liberalii afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de Ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.
„Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.