luni, 25 octombrie
300 mii de lei alocă Consiliul Județean Maramureș pentru asigurarea continuității funcționării stației de biogaz din Seini
De Petruța Gromucz - marți, 25 august în categoria Administrație
111

Distribuie pe rețelele de socializare

În ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș, șeful administrației județene, Gabriel Zetea a propus alocarea din rezerva bugetară a sumei de 300.000 de lei către administrația locală din Seini, aflată într-o situație de extremă dificultate financiară. 

Tradițional, Consiliul Județean Maramureș a ajutat administrația locală din Seini pentru asigurarea continuității și sustenabilității unui proiect important în domeniul mediului, și anume stația de biogaz. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că modificările de ordin legislativ din ultimii ani de zile au afectat buna funcționare a proiectului, în forma în care a fost el elaborat și că primăria din Seini este nevoită să susțină continuarea sa din fonduri proprii.

„Proiectul stației de biogaz de la Seini, în valoare de aproximativ 3 milioane euro, finanțat de Banca Mondială presupunea, la momentul în care a fost elaborat, obținerea unor încasări de pe urma valorificării certificatelor verzi. Legislația națională a suferit, în ultimii ani, modificări de așa natură încât acele încasări care trebuiau să asigure buna funcționare a proiectului, acum nu mai există. Ca atare, primăria Seini are obligația de a subvenționa această activitate. Consiliul Județean Maramureș a fost partener în acest proiect și are datoria de a rămâne alături de aministrația locală din Seini. Nu este un proiect greșit, este un proiect frumos, care generează un mediu mai curat și care ar trebui reaplicat în mai multe administrații locale. Având în vedere însă condițiile economice de astăzi, astfel de proiecte devin nefuncționale”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

A fost lansat apelul dedicat standardizării și evaluării unitare pentru sistemul de educație preuniversitar

Petruța Gromucz - oct. 25, 2021
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 din cadrul ...
fonduri Capital Uman investiții sistem de educație

PNRR: Prefinanțarea de 3,6 miliarde de euro aferentă României ar putea fi plătită după întâlnirea Consiliului UE de săptămâna viitoare

Petruța Gromucz - oct. 22, 2021
Consiliul Uniunii Europene a transmis astăzi, 22 octombrie 2021, faptul că miniștrii economiei ...
economie PNRR fonduri finanțe

A fost emisă o nouă hotărâre de Guvern. Se reintroduce carantina de noapte, se interzic nunțile sau evenimentele private, iar masca devine obligatorie

Petruța Gromucz - oct. 22, 2021
Guvernul României a emis o nouă hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul ...
lockdown coronavirus reguli măsuri

Ludovic Orban: „Nu voi vota Guvernul Ciucă. Îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL (...) PNL nu mai există”

Daiana Toma-Cioran - oct. 22, 2021
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat că desemnarea lui Nicolae ...
Partidul Național Liberal PNL România 2021

PSD a oferit mereu soluții pentru îndreptarea prostiilor făcute de cei care guvernează

Daiana Toma-Cioran - oct. 22, 2021
Soluția PSD, după scandalul prostesc din coaliția de dreapta, este un acord politic pentru ...
politică deputat PSD Maramureș

Dacian Cioloș: „Nu putem susține un guvern minoritar. Suntem gata să discutăm refacerea coaliției”

Daiana Toma-Cioran - oct. 21, 2021
Dacian Cioloș a spus că USR nu va susține un guvern minoritar, atâta timp cât există ...
Dacian Cioloș consultări Guvern guvernare

Concurs internațional de istorie și geografie despre Europa Centrală

Daiana Toma-Cioran - oct. 21, 2021
Consiliul Județean Maramureș, în baza relațiilor de înfrățire cu Voievodatul Podkarpackie din ...
cultura concurs Maramureș Consiliul Județean

Ionel Bogdan: ,,Astăzi au început lucrările de asfaltare pe DJ 184A, Coltău- Arieșu de Pădure”

Petruța Gromucz - oct. 21, 2021
Potrivit Președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan,  drumul de legătură ...
asfaltare modernizare tronson drum

Klaus Iohannis anunță noi restricții: ,,Până când vă convingeți să vă vaccinați, e nevoie de restricții.” Revine carantina de noapte, obligativitatea purtării măștii, iar elevii intră în vacanță două săptămâni

Petruța Gromucz - oct. 21, 2021
Potrivit președintelui Klaus Iohannis, de luni vor intra în vigoare noi restricții. Va fi ...
școală educație restricții pandemie

A fost adoptat programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2022

Petruța Gromucz - oct. 20, 2021
Comisia Europeană a adoptat ieri, 19 octombrie 2021, programul său de lucru pentru 2022, care ...
program de lucru Comisia Europeană Europa Europa verde

5 proiecte aprobate pentru finanțare, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, în cadrul apelului „Drepturile omului – implementare la nivel național”

Petruța Gromucz - oct. 20, 2021
Fondul Român pentru Dezvoltare Socială a publicat săptămâna trecută lista proiectelor aprobate ...
Fondul Român pentru Dezvoltare Socială proiecte aprobare dreprurile omului

Miniștrii propuși de Cioloș vor fi audiați în comisiile parlamentare de specialitate. Guvernul Cioloș va fi votat mâine

Daiana Toma-Cioran - oct. 19, 2021
Miniştrii propuşi de prim-ministrul desemnat Dacian Cioloş vor fi audiaţi astăzi în comisiile ...
vot Parlament 2021 România

APIA efectuează plăți în avans pentru Campania 2021

Petruța Gromucz - oct. 19, 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat ieri, 18 octombrie 2021, ...
economie APIA plăți în avans plăți

Beneficiarii POPAM cu polițe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliță de asigurare conform legislației în vigoare

Petruța Gromucz - oct. 18, 2021
Autoritatea de Supraveghere Financiară din România a retras autorizația de funcționare a ...
Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime POPAM asigurare city insurance

Președintele Colegiului Medicilor vrea suspendarea medicilor care transmit mesaje antivacciniste: „Pun în pericol sănătatea publică”

Daiana Toma-Cioran - oct. 18, 2021
Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, își dorește ca toți medicii care prezintă în ...
actualități președinte Colegiu Medicilor pandemie

Cum arată cabinetul lui Dacian Cioloș și programul de guvernare?

Daiana Toma-Cioran - oct. 18, 2021
Aseară, Biroul Național al USR a finalizat lista de miniștri și forma finală a programului de ...
politică Guvern nou România

Au fost aprobate scenariile pentru desfășurarea cursurilor unităților de învățământ din județul Maramureș. Cinci unități își vor desfășura cursurile în sistem online

Petruța Gromucz - oct. 17, 2021
Subprefectul Rudolf Stauder a declarat că a avut loc ședința extraordinară a Comitetului ...
educație învățământ cursuri clase

Florin Cîțu: „Am livrat ce așteptau românii: o puternică creștere economică și reducerea deficitelor”. Salariul minim pe economie va crește cu 11%

Petruța Gromucz - oct. 16, 2021
Florin Cîțu a susținut astăzi o conferință de presă în care a discutat despre creșterea ...
economie România creștere economică creștere salarială

Municipiul Sighetu Marmației intră de astăzi în carantină. Ce măsuri au fost instituite?

Petruța Gromucz - oct. 14, 2021
Subprefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU a declarat că s-a primit de la nivel central ...
Sighetu Marmației Maramureș carantină măsuri

Dacian Cioloș, premierul desemnat: „Oricine îşi va asuma guvernarea în următoarele luni va face un sacrificiu”

Daiana Toma-Cioran - oct. 14, 2021
Dacian Cioloş a spus că oricine îşi va asuma guvernarea în următoarea perioadă „va face un ...
premier desemnat România 2021