marți, 01 decembrie
Remember-2 noiembrie
De Mihai Popan - luni, 02 noiembrie în categoria Cultură
35

Distribuie pe rețelele de socializare

1659 – Gheorghe Ghica, domnitor al Moldovei, și-a încheiat domnia.

1755 – Se naște Maria Antoaneta, care a fost fiica împăratului Francisc I al Austriei și a împărătesei Maria Tereza.

1769 – Gaspar de Portola este primul explorator spaniol care a descoperit Golful San Francisco în statul american California.

1816 – Moare Gheorghe Șincai, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Școlii Ardelene, care a fost un istoric, filolog și poet român. 

1854 - Moare poetul și folcloristul român, Anton Pann, autorul culegerilor de proverbe ,,Povestea Vorbii”. S-a născut în Imperiul Otoman, iar data lui de naștere este incertă.

1889 – Teritoriul american Dakota este împărțit în două părți care au fost incluse în Statele Unite ale Americii, sub denumirea de Dakota de Nord și Dakota de Sud. Aceste două state obțin numerele 39 și 40, în ordinea formării lor.

1916 – Moare Prințul Mircea, care a fost cel de al treilea băiat și cel mai mic copil, al cuplului regal din România, regina Maria a României și a regelui Ferdinand. Acesta a murit din cauza febrei tifoide, în cadrul Primului Război Mondial.

1919 – Pentru prima oară cetățenii români au ales un singur Parlament al României, în cadrul alegerilor pentru Adunarea Deputaților și pentru Senat, pe baza votului universal.

1929 – Este introdus pentru prima dată în capitala României tramvaiul electric, care îl înlocuia pe cel cu tracțiune animală.

1930 – Dornier DO-X este cel mai mare avion din lume, care a decolat în această dată, într-un zbor de probă, din Germania spre Olanda. 

1940- În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Statele Unite al Americii au oferit sprijin militar națiunilor împotriva agresorilor.

1950 – Moare scriitorul britanic George Bernard Shaw.

1962 -Președintele american John F. Kennedy a anunțat public sfârșitul crizei rachetelor din Cuba. 

1973 -John Lennon, unul dintre fondatorii vestitei trupe londoneze The Beatles, lansează albumul „Mind Games“. 

1989 -Firma Jaguar este cumpărată de către societatea Ford. 

1997 – Thailanda este devastată de taifunul ,,Linda” care s-a deplasat cu o viteză de 130 km/h.

2004 -George W. Bush câştigă alegerile preșidențiale din SUA, în faţa lui John Kerry. 

2019 – Moare Leo Iorga, care a fost renumitul solist al trupei Compact. 


 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Klaus Iohannis: „Îmi doresc o prezență mare la vot. Nu există discriminare pentru alegătorii din localitățile carantinate”. Ludovic Orban: „Dacă se respectă normele, nu există riscul de infectare în timpul votării”

Daiana Toma-Cioran - dec. 1, 2020
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a spus că își dorește o prezență mare la alegerile ...
alegeri parlamentare România 2020 Ludovic Orban

Unirea tuturor românilor. 1 decembrie, Ziua Națională a României

Daiana Toma-Cioran - dec. 1, 2020
Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin ...
1 Decembrie Ziua României ziua Națională 2020

Noul an aduce majorarea pensiilor

Petruța Gromucz - dec. 1, 2020
Noul an ar urma să aducă și o creștere a pensiilor. Ministrul de Finanțe a anunțat o creștere a ...
pensii România CCR buget

Vulturii se întorc din Valencia fără niciun punct

Mihai Popan - dec. 1, 2020
Înfrângere dezastruoasă suferită de naționala de baschet a României în partida disputată cu ...
Vulturii Baschet Echipa națională de Baschet a României sport

Remember-1 Decembrie

Mihai Popan - dec. 1, 2020
Ziua Națională a României este sărbătorită anual la 1 decembrie, dată ce ...
Remember 1 Decembrie cultură istorie

1 Decembrie 2020- Ziua Națională a României

Mihai Popan - dec. 1, 2020
În fiecare an, la 1 decembrie, întreaga suflare românească sărbătorește Ziua Națională a ...
Ziua Națională a României 1 decembrie 2020 cultură

Gabriel Zetea, omul dincolo de politică

Daiana Toma-Cioran - nov. 30, 2020
Gabriel Zetea (PSD) a fost Președintele Conisliului Județean Maramureș în ...
Gabriel Zetea candidat Camera Deputaților alegeri parlamentare Maramureș

Sfântul Andrei-30 noiembrie

Petruța Gromucz - nov. 30, 2020
Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru, ambii pescari din Betsaida, o ...
România Sfântul Andrei 30 noiembrie tradiții

IMM-urile românești vor primi fonduri de 6,6 miliarde de euro

Petruța Gromucz - nov. 30, 2020
 În perioada de programare 2021-2027, microîntreprinderile și firmele mici ...
bani fonduri europene 2021-2027 IMM

Cum pot vota cei aflați în carantină sau izolare la alegerile parlamentare?

Daiana Toma-Cioran - nov. 30, 2020
Direcţiile de Sănătate Publică vor transmite până 5 decembrie birourilor electorale de ...
DSP România 2020 alegeri parlamentare

Florin Cîțu anunță reducerea subvenției pentru partidele politice în anul 2021

Daiana Toma-Cioran - nov. 30, 2020
Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor, a anunțat pe Facebook, că lucrează la bugetul de stat pentru ...
Florin Cîțu România 2020 partide politice

Cosmin Butuza (PSD): „Guvernul PNL se folosește de vaccinul anti-COVID în scop electoral”

Petruța Gromucz - nov. 30, 2020
Secretarul executiv al PSD Maramureș, Cosmin Butuza, candidatul formațiunii social-democrate ...
PNL PSD vaccin pandemie

Gheorghe Șimon (PSD): „Guvernul PNL acceptă la vânzare măști neconforme”

Daiana Toma-Cioran - nov. 30, 2020
Guvernul PNL acceptă vânzarea a 50% din măști fiind neconforme și face asta în cunoștință de ...
politică alegeri parlamentare Maramureș Baia Mare

Veste bună pentru antreprenori. Se lansează Măsura 3-granturi de investiții!

Petruța Gromucz - nov. 30, 2020
După ce Măsura 3, cea dedicată granturilor de investiții, a avut preconizate mai multe date de ...
măsura 3 lansare economie granturi

Remember - 30 noiembrie

Petruța Gromucz - nov. 30, 2020
1830- Trece în neființă Papa Pius al VIII-lea.1835- Se naște scriitorul, satiristul și ...
remember evenimente istorice istorie date istorice

Două localități maramureșene ies mâine din carantină. Rata de incidență a înregistrat modificări

Petruța Gromucz - nov. 29, 2020
După o perioadă de 14 zile, Satu Nou de Jos și Groși ies mâine dimineață la ora 08:00 din ...
carantină carantină zonală Maramureș România

Remember-29 noiembrie

Mihai Popan - nov. 29, 2020
Ziua internaţională de solidaritate cu poporul palestinian (ONU)Ziua ...
Remember 29 noiembrie cultură istorie

Rugby-Știința Baia Mare câștigă Cupa României, după o finală dominată de băimăreni

Mihai Popan - nov. 29, 2020
Echipa de rugby CSM Știința Baia Mare câștigă finala Cupei României împotriva echipei Steaua ...
Știința Baia Mare rugby victorie finală

Polonezii mai buni ca românii cu 30 de puncte

Mihai Popan - nov. 28, 2020
Vulturii sunt învinși pentru a treia oară în cadrul calificărilor pentru EuroBasket 2022, de ...
Baschet partidă meci Polonia-România

Ministrul britanic al Finanțelor: „Urgența economică generată de pandemie abia a început”

Daiana Toma-Cioran - nov. 28, 2020
Situaţia de „urgenţă economică" generată de pandemie abia a început, a declarat Ministrul ...
Minstru Britanic Marea Britanie economie 2020