Situația din spitale devine tot mai îngrijorătoare. Nu mai există locuri la ATI, nu mai există aparate libere de ventilație, iar medicii sunt la capătul puterilor. Aceeași medici care au luptat în prima parte a pandemiei sunt și acum în prima linie. Spitalele din România nu mai fac față, iar colapsul este tot mai aproape. Cazurile cresc de la zi la zi, iar dacă ieri au fost înregistrate peste 5.000 de noi îmbolnăviri, astăzi numărul a mai depășit cu 1.000, ceea ce înseamnă mai mulți bolnavi și o necesitate tot mai mare de tratare.
Medicii avertizează că nu vor mai putea fi salvați toți pacienții, iar medicina de dezastre va fi prezentă în toate spitalele țării. Șeful SMURD București, Bogdan Opriță, a transmis pentru ObservatorNews: „Medicina de dezastre adaptează medicina de război. Nu vei putea să mai faci totul la nişte standarde ca atunci când ai face cu un bolnav izolat. Nu te apuci să faci replantare de membru când ai 50 de persoane cu membrele sfârtecate. Faci amputaţii. Trebuie să îi salvezi pe toţi, nu poți să te concentrezi pe 1 şi să-ţi moară 30.”
Țara noastră se confruntă acum cu situația Italiei de la începutul pandemiei, când pacienții erau tratați chiar și pe coridoare și medicii erau copleșiți de situație. Secții întregi se transformă și la noi în saloane de Terapie Intensivă, pentru a mai crește puțin șansele de tratare a bolnavilor COVID, iar autoritățile se gândesc să trimită bolnavi la ATI și la clinici private.
Dacă situația va continua la fel și în următoarele zile, medicii avertizează că spitalele vor intra în colaps și va fi necesar ca ei să decidă cine trăiește și cine moare.