Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că prin organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie nu există un risc suplimentar de răspândire a Sars-CoV-2, dacă regulile impuse vor fi respectate, atât în campanie, cât și în ziua votului.
Priministrul susține că „respectarea regulilor nu duce la creșterea riscului de răspândire a virusului”. Potrivit liderului PNL, Ludovic Orban, în ziua votării la parlamentare se vor lua aceleași măsuri de prevenire ca la alegerile locale din septembrie. Premierul a comparat mersul la vot pentru cetățeni cu mersul la farmacie sau la orice magazin, de exemplu.
Marcel Ciolacu: „Toată logica PNL și a președintelui în acest moment este numai una electorală”
Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, susține că toată logica PNL și a președintelui Klaus Iohannis, în acest moment, este numai una electorală, „fără nicio treabă cu România și cu cetățenii români”.
El a spus că în calitate de președinte al Camerei Deputaților nu are acces la stenogramele din ședințele Guvernului, afirmând că acest lucru se întâmplă din cauza lui Klaus Iohannis, care este „politrucul” și „președintele” PNL.
Președintele PSD a mai spus că după alegerile parlamentare din 6 decembrie, cel mai probabil, Guvernul PNL, împreună cu șeful statului, Klaus Iohannis, o să carantineze România.
Ludovic Orban: „Nu este PSD-ul cel mai potrivit purtător de cuvânt al Guvernului pe care îl conduc”
Premierul Ludovic Orban a spus că „PSD-ul cel mai potrivit purtător de cuvânt al Guvernului”, făcând referire la speculațiile potrivit cărora după alegerile parlamentare va fi dispusă carantinarea.
„Nu dorim să luăm nicio măsură de restricţie suplimentară, iar dacă oamenii vor înţelege şi vor respecta cu stricteţe aceste măsuri simple de protecţie sanitară, portul măştii, igiena mâinilor în special, păstrarea distanţei fizice de protecţie sanitară, evitarea aglomeraţiilor, dacă aceste reguli simple sunt respectate, putem opri creşterea numărului de cazuri şi acesta este obiectivul pe care îl urmărim”, a declarat Ludovic Orban.
Din punctul de vedere al prim-ministrului, cea mai bună formă de protecţie împotriva virusului este respectarea măsurilor de protecţie sanitară, reguli care dacă sunt respectate, guvernul nu va fi obligat să ia noi măsuri restrictive.