joi, 29 septembrie
Interviu cu Man Sebastian-Președintele organizației sportive de baschet ,,WildCats” Baia Mare
De Mihai Popan - vineri, 23 octombrie în categoria Interviuri
596

Distribuie pe rețelele de socializare

Clubul de baschet WildCats Baia Mare a fost fondat în anul 2016, la inițiativa a trei membri fondatori, Nicoară Călin (secretar-general), Donca Dan (vicepreședinte) și Man Sebastian (președinte), care sunt foști jucători profesioniști de baschet, dar și antrenori. În sezonul trecut au avut opt echipe înscrise în campionatele naționale și internaționale, iar ca rezultate au obținut calificarea în semifinalele competițiilor oficiale la care au participat.

 

Președintele organizației sportive de baschet ,,WildCats” Baia Mare, Man Sebastian, a declarat pentru 24mm:
 

M.P.: Cum ați ajuns să jucați baschet?

S.M.: ,,În primul rând m-au atras prietenii din perioada respectivă, care jucau baschet în municipiul Sighetul Marmației, de unde se trăgeau bunicii mei. În perioada respectivă se juca foarte mult baschet vara, iar în momentul în care am pus prima dată mâna pe minge am știut că este sportul care mă atrage. După cum se vede au trecut 25 de ani și tot în jurul fenomenului baschetbalistic sunt.”


M.P.: Cine v-a determinat să începeți să profesați ca și baschetbalist?

S.M.: ,,În cadrul familiei mele ambii părinți au jucat baschet, dar și sora mea, la nivel de amatori, liceeni sau școlari. Este o posibilitate ca și acest lucru să mă fi influențat să aleg acest sport.

 

M.P.: Cum ați ajuns să jucați la Rapid București?

S.M.: ,,Având în vedere că în municipiul Baia Mare nu erau echipe de baschet în acel moment, înscrise în campionatul național de baschet, am avut norocul de a participa la o competiție amicală din cadrul municipiului Sighet, care se numea ,,Cupa Marmației”. În această competiție a fost prezentă și echipa Rapid București. Din momentul în care m-au văzut cum joc, au fost de acord să mă selecteze și am făcut junioratul la Rapid București, reușind să ajungem vicecampioni naționali ca juniori 1.


M.P.: De cât timp sunteți antrenor de baschet?

S.M.: ,,Sunt antrenor din 2007, mai precis din momentul în care colegul meu, George Opriș, m-a întrebat dacă aș vrea să antrenez o grupă de copii. Prima dată am luat-o ca o joacă, dar uite au trecut 13 ani și tot în această joacă numită antrenorat sunt...Glumesc, nu este o joacă, este un microb și încet a devenit o profesie.”

WildCats Baia Mare

M.P.: Ce v-a determinat să înființați un club de baschet de juniori în Baia Mare?

S.M.: ,,În primul rând m-a influențat dorința copiilor de a face sport, dorința de a face o organizație sportivă diferită în acest municipiu. În acest moment avem opt antrenori, peste 23 de sponsori, atât privați cât și Consiliul Local și Județean, iar 80 % din bugetul pentru competițiile sportive ne este asigurat de către sponsorii privați. Vrem să organizăm lucrurile într-un alt mod, de aceea am dorit să înființăm o organizație de baschet, iar ramura de baschet am ales-o din pasiunea noastră pentru acest sport.”


M.P.: Care au fost etapele de formare ale jucătorului Lucas Tohătan, care a ajuns în lotul echipei naționale de baschet a României?

S.M.: ,,Ca orice copil, Lucas a început baschetul la o grupă de inițiere, dar talentul, ambiția, dorința de afirmare l-au făcut să poată propulsa rapid la o grupă de avansați, trecând prin toate categoriile, de la baby baschet la under 18. A avut de la under 15 până la under 18, vară de vară, prezențe la loturile naționale de juniori cât și la campionatele europene de juniori. Acest lucru mi-a confirmat mie dar și colegilor mei, cu care am făcut echipa, că trebuie să-l ajutăm să se dezvolte din punct de vedere baschetbalistic și să-și atingă țelul de a deveni un jucător profesionist de baschet.”


M.P.: Câți copii practică baschetul în cadrul organizației WildCats Baia Mare?

S.M.: ,,Dacă nu era pandemia, puteam vedea în această vară, aproximativ 500 de copii care ar fi participat în cadrul unei tabere de vară. În spatele organizației sunt peste 400 de copii și suntem o comunitate care se află în plină dezvoltare, o comunitate activă pe social-media, cât și în cadrul activităților antrenor-copil, antrenor-părinte, antrenor-părinte-copil.”

În momentul de față organizația de baschet WildCats Baia Mare are nevoie de constituirea unui parteneriat public-privat, pentru a-și construi propria bază sportivă. Este unul dintre obiectivele mărețe ale organizației, care-i ajută, zi de zi, să dezvolte fenomenul baschetbalistic din municipiul Baia Mare.


 


 


 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Bugetul pentru etapa a treia din programul Rabla pentru electrocasnice s-a epuizat în mai puțin de un minut

Daiana Toma-Cioran - dec. 10, 2021
Bugetul alocat pentru a treia etapă a programului „Rabla pentru Electrocasnice”, sesiunea de ...
economie România 2021 Rabla

Președintele României, Klaus Iohannis: „Autorităților nu le este ușor să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale”

Daiana Toma-Cioran - dec. 10, 2021
Autorităților nu le este niciodată ușor să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi ...
pandemie Covid-19 Sars-CoV-2 măsuri

Taxele pentru mașinile poluante ar putea fi mărite: „Degeaba investim, dacă înmatriculările la cele vechi sunt la liber”

Daiana Toma-Cioran - dec. 9, 2021
În țara noastră sunt înmatriculate mai multe mașini second hand, în comparație cu cele noi, ...
taxe impozit majorări Ministrul Mediului

Va fi realizată o piață tradițională și în localitatea Bogdan Vodă

Daiana Toma-Cioran - dec. 9, 2021
În ședința de ieri, aleșii județeni au acordat vot favorabil hotărârii prin care Consiliul ...
Consiliul Județean Maramureș CJMM 2021

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Pensiile speciale, minciuna preferată a USR-iștilor”

Daiana Toma-Cioran - dec. 8, 2021
Pensiile speciale, tema preferată a USR-iștilor! În frunte cu Cioloș, aceștia își închipuie că ...
Deputat Maramureș Gheorghe Șimon Putere

În 2022 bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță

Daiana Toma-Cioran - dec. 3, 2021
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru acordarea de vouchere a fost pus în dezbatere publică. ...
România 2022 vouchere bugetari

Guvernul vrea să adopte bugetul de stat pentru 2022 până pe 24 decembrie

Daiana Toma-Cioran - dec. 3, 2021
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern, că bugetul de stat ...
Guvern premier pim-ministru Nicolae Ciuca

PNDR: Evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul submăsurilor pentru instalarea tinerilor fermieri și dezvoltarea fermelor mici a fost finalizată

Petruța Gromucz - nov. 25, 2021
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat finalizarea evaluării cererilor de ...
fermieri ferme finanțare cereri de finanțare

ONG-urile și instituțiile de învățământ pot aplica pentru granturi de până la 15.000 de dolari în cadrul Programului anual de finanțări al Ambasadei SUA la București!

Petruța Gromucz - nov. 23, 2021
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Biroul de Diplomație Publică, a anunțat ...
fonduri instituții de învățământ ONG granturi

A fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de investiții ”Variantă de ocolire Baia Mare”

Petruța Gromucz - nov. 19, 2021
A fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de ...
varianta ocolitoare studiu de fezabilitate drumuri CJMM

Vor fi operate zboruri externe regulate de pe Aeroportul Internațional Maramureș

Petruța Gromucz - nov. 17, 2021
Potrivit unui comunicat publicat de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, ...
zboruri externe Maramureș aeroport noi zboruri

Peste 105 milioane de lei pentru servicii socio-educaționale, modernizarea infrastructurii rutiere și sprijinirea mediului de afaceri, prin POR

Petruța Gromucz - nov. 16, 2021
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat semnarea a 25 de noi ...
POR finanțare dezvoltare contracte de finanțare

POIM: Finanțare în valoare de 18 milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”

Petruța Gromucz - nov. 15, 2021
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis în acest weekend semnarea a 37 noi ...
Baia Mare finanțare Spitalul Județean ,,Dr. Constantin Opriș” MIPE

Au fost aprobate primele documente pentru demararea PNRR. România va beneficia de prefinanțarea de 3,8 miliarde de euro până la finalul anului

Petruța Gromucz - nov. 12, 2021
Guvernul a adoptat în 10 noiembrie 2021, două memorandumuri prin carea mandatat Ministerul ...
PNRR România memorandum Guvern

Expoziție itinerantă ,,Din zestrea Maramureșului”, la Craiova

Petruța Gromucz - nov. 11, 2021
Vineri, 12 noiembrie 2021, ora 11:00, Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de ...
expoziție Maramureș tradiție muzeu

Au fost semnate noi contracte de finanțare pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție destinate elevilor și personalului medical

Petruța Gromucz - nov. 10, 2021
Autoritatea de Management pentru POIM 2014-2020 a asigurat semnarea a 3 noi contracte de ...
contracte de finanțare finanțare management echipamente de protecție

O nouă rundă pentru Rabla pentru Electrocasnice și lansarea a 3 noi programe: instalarea de panouri fotovoltaice și staţii de încărcare pentru maşinile electrice și un program dedicat construcției pistelor de biciclete

Petruța Gromucz - nov. 8, 2021
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, a anunțat la la sfârșitul săptămânii ...
Rabla electrocasnice sesiune nouă fonduri

Un nou liberal demisionează din grupul parlamentar al PNL acuzând „distrugerea PNL de către cei care au confiscat partidul”

Daiana Toma-Cioran - oct. 29, 2021
După ce fostul președinte PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat demisia din grupul parlamentar PNL și ...
politică Partidul Național Liberal PNL demisii

S-a redeschis Centrul de vaccinare de la Caspev Baia Mare. Unde se mai pot vaccina băimărenii?

Daiana Toma-Cioran - oct. 29, 2021
Centrul de vaccinare de la Caspev (strada Săsarului numărul 3) s-a redeschis, aici, băimărenii ...
Baia Mare Maramureș Cătălin Cherecheș Centre de vaccinare

PNRR, aprobat de Consiliul UE! România urmează să primească o prefinanțare de 3,8 miliarde de euro

Petruța Gromucz - oct. 29, 2021
Miniștrii economiei și finanțelor au anunțat ieri, 28 octombrie 2021, aprobarea evaluării ...
PNRR Consiliul UE prefinanțare plan național