Peste 12.000 de suporteri bulgari au venit azi la meci să-și susțină echipa favorită, CSKA Sofia. Prima repriză a partidei din grupele Europa League disputate între CFR Cluj și CSKA Sofia se încheie 0-0, clujenii prezentând un stil de joc agresiv și provocându-i pe bulgari să joace mai mult în apărare. Pe tot parcursul acestei reprize, clujenii și-au forțat adversarul să-și mute trei mijlocași pe linia fundașilor centrali, de fiecare dată când atacau la poarta lui Busatto.
Nenumăratele încercări ale lui Rondon și Deac de a înscrie au fost la limită, iar prima repriză a partidei se încheie cu rezultatul de egalitate, spre bucuria bulgarilor.
Repriza secundă este una energică din partea ambelor echipe, iar în urma unei centrări impecabile trimisă de mijlocașul român, Ciprian Deac, în careul lui CSKA Sofia, atacantul echipei CFR Cluj, Mario Rondon, reușește să înscrie cu capul în poarta bulgarilor în minutul 53 al partidei.
Atacantul croat al CFR-ului, Gabriel Debeljuh, obține penalty în urma unui contraatac, care este transformat în gol de către vedeta echipei, Ciprian Deac. Succesul este de partea clujenilor, bulgarii încercând în zadar să se apropie în ultimele minute de poarta lui Bălgrădean.
CFR Cluj obține primele trei puncte în grupele Europa League, în urma partidei disputate cu CSKA Sofia, pe care o câștigă cu scorul de 2-0.