La nivelul Ambulatorului, activitatea se desfășoară după cum urmează:
Solicitanții pentru examinări medicale trebuie să știe că au de respectat, în continuare, condițiile de igienă și distanțare socială.
Astfel, fiecare persoană care intră în spital, va purta mască și se va respecta măsurile de igienă a mâinilor.
Se menține, unde e posibil, consultul prin telemedicină contactându-se cabinetul sau medicul specialist.
Toate consultațiile directe, exceptând urgențele se vor face pe baza de programare.
Se recomandă programarea telefonică la numerele de telefon: 0262 - 205100; 0262 - 205101……..129. Dar este permisă și prezentarea directă la fișier, după ora 11.00.
Programările se fac în ordinea solicitărilor indiferent dacă sunt consultații care îndeplinesc condițiile contractuale sau consultații contra cost.
În momentul programării, solicitanții trebuie să comunice biroului de programare datele personale (nume, prenume, număr de telefon).
Programarea este posibilă pentru o perioadă de maximum 14 zile calendaristice. Ora programării va trebui respectată, admiterea în incinta unității fiind posibilă doar cu 20 de minute anterior programării la consultație.
Se admite un singur însoțitor pentru fiecare pacient care are nevoie de aceasta.
Solicitanții se prezintă la triaj cu 30 minute anterior orei programate iar după efectuarea triajului se vor adresa fișierului alocat pentru specialitatea solicitată, amplasat în holul mare al spitalului.
Nu se permite așteptarea îndelungată în fața cabinetului medical.
Și pentru pacienții programați de medicul specialist curant trebuie să se anunțe din timp la fișier ora programării.
S-au luat măsuri pentru ca întocmirea fișelor medicale pentru conducători auto, port arma, etc, să se facă în timp redus prin gruparea cabinetelor care le întocmesc. Achitarea taxei pentru acestea se poate face la oricare din fișierele ambulatorului.
Solicitanții se prezintă pentru întocmirea fișelor având, obligatoriu, asupra lor, adeverința cu antecedentele medicale, eliberată de medicul de familie.
Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare