sâmbătă, 24 octombrie
Tratamentul cu Remedesivir, ineficient în tratarea Coronavirusului
De Petruța Gromucz - vineri, 16 octombrie în categoria Sănătate
50

Distribuie pe rețelele de socializare

Un studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății, pe un număr de 11.266 de pacienți spitalizați, a demonstrat că tratamentul cu Remdesivir nu este atât de benefic cum se aștepta. Cercetările au implicat 2.750 de pacienți, care au primit timp de 10 zile 200 mg de medicament în prima zi, și cu 100 mai puțin în cea de-a doua zi. Studiu de Solidaritate, așa cum este denumit acesta, a cercetat efectele medicamentului și a altor trei medicamente despre care se credea că vindecă Coronavirusul. Rezultatele au arătat că nici unul dintre cele patru medicamente studiate și utilizate pe pacienți spitalizați și infectați cu virusul SARS-CoV-2, nu au redus substanțial mortalitatea sau nevoia de ventilație a pacienților. 

„Remdesivirul, hidroxiclorochina, lopinavirul şi interferonul par să aibă un efect redus asupra mortalităţii spitaliceşti,” arată studiul, conform Mediafax.

De asemenea, nici timpul de spitalizare nu a fost redus, chiar dacă medicamentul a primit inițial aproparea parțială de utilizare în SUA și UE, după ce un alt studiu realizat în luna aprilie de Institutul Național de Sănătate al Statelor Unite a demonstrat o reducere a timpului de recuperare de la 15 zile, la 11. 

Remdesivirul a fost cel mai așteptat tratament împotriva virusului SARS-CoV-2, deși ințial a fost conceput pentru tratarea Ebola. Donald Trump a folosit același tratament după infectarea cu noul virus, dar pe o formă ușoară a bolii. 

Studiul OMS arată că există totuși un medicament cu rezultate pozitive și despre care se crede că este singurul care poate vindeca această boală. Dexametazona este un steroid ieftin, cu administrare pe cale orală și disponibil în întreaga lume. OMS recomandă utilizarea acestuia doar la pacienții cu o formă avansată a bolii. 

Cercetarea a început în  luna martie și s-a finalizat la începutul lunii octombrie. Cele patru medicamente pot avea o traiectorie foarte schimbătoare, deoarece specialiștii le pot adăuga sau elimina din process în orice moment. 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri