vineri, 23 octombrie
ANCOM are un nou președinte, iar Camera Deputaților și-a ales alt secretar
De Daiana Toma-Cioran - joi, 15 octombrie în categoria Actualități
79

Distribuie pe rețelele de socializare

Vlad Stoica, noul președinte al ANCOM

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună pentru a alege preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

În cursa pentru președenția ANCOM au intrat patru candidaţi: Vlad Stoica (fost şef al Cancelariei fostului premier Victor Ponta), Manuela Catrina (fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor), Ion Smeeianu (fost şef al Poştei Române) şi Mircea Rozolea.

Săptămâna trecută, Parlamentul a luat act de demisia lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al ANCOM şi a declarat vacant acest post.

Votul a fost secret cu bile.

În urma votului, Vlad Stoica a fost ales în funcția de președinte ANCOM cu 283 de voturi „pentru'' şi 36 „împotrivă''.

Ceilalţi trei candidaţi au fost respinşi. Manuela Catrina a obţinut 12 voturi„pentru" şi 307„împotrivă", Ion Smeeianu a obţinut un singur vot„pentru" şi 318„contra", iar Mircea Rozolea a obţinut 23 voturi „pentru" şi 296 "împotrivă". 

Vlad Stoica urmează să ocupe funcţia de preşedinte al ANCOM pentru perioada rămasă a mandatului de 6 ani, care a început la 11 mai 2017.

ANCOM are ca scop principal asigurarea aplicării şi respectării în practică a prevederilor legislaţiei şi reglementărilor impuse de Autoritate pentru promovarea concurenţei pe pieţele de comunicaţii electronice şi de servicii poştale, precum şi pentru protejarea drepturilor şi intereselor utilizatorilor. 

Aceste activităţi se desfăşoară în condiţii de transparenţă, imparţialitate şi obiectivitate şi vizează persoanele fizice şi juridice care intră sub incidenţa dispoziţiilor legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale. 

Daniel Suciu este noul secretar al Camerei Deputaților

Plenul Camerei Deputaţilor l-a validat, ieri, pe Daniel Suciu, deputat PSD, în funcţia de secretar Camerei Deputaților cu 179 de voturi „pentru'' şi 19 „împotrivă''. Suciu ocupă locul rămas liber în urma demisiei Olguţei Vasilescu care a demisionat din funcţia de secretar al Camerei după ce a fost aleasă primar al Craiovei.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri