sâmbătă, 24 octombrie
Urmărirea penală în cazul violenței domestice declanșată automat
De Petruța Gromucz - miercuri, 14 octombrie în categoria Actualități
37

Distribuie pe rețelele de socializare

Marți a fost adoptat de către Camera Deputaților  un nou proiect de lege prin care urmărirea penală este declanșată automat în cazul violenței domestice. Împăcarea părților nu mai exclude pedeapsa penală. Legea de modificare a proiectului a fost inițiată de deputatul PNL Adriana Săftoiu.

"În cazul infracțiunilor prevăzute in art. 193 si art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu", prevede proiectul.

"În sfârșit am ajuns în acest punct. Dacă în ziua de astăzi o persoană supusă violenței face plângere și apoi își retrage plângerea, cel care este autorul violenței domestice nu pățește nimic. În urma acestei modificări, lucrurile sunt foarte simple. Odată ce o persoană depune plângere că este bătută, este supusă violenței domestice, chiar dacă ulterior îți va retrage plângerea, asta nu înseamnă că cel care face fapta va scăpa de această dată de pedeapsă", a explicat inițiatoarea proiectului.

Oana Bizgan , deputat neafiliat spune că acest proiect elimină orice metodă de scăpare a agresorului, iar deputatul USR Cristina Iurisniti susține că proiectul trebuia adoptat de mult timp, pentru ca drepturile femeilor să fie protejate.

Camera Deputaților este for decizional în cazul proiectului.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri