sâmbătă, 24 octombrie
Peste 6% din persoanele infectate cu Covid-19 lucrează în sistemul medical
De Petruța Gromucz - luni, 24 august în categoria Sănătate
73

Distribuie pe rețelele de socializare

De la izbucnirea noului virus SARS-CoV-2, aproape 5.600 de cadre medicale din țara noastră au dus lupta cu acesta, iar 28 dintre aceștia au murit. 

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” au declarat că personalul care activează în domeniul medical este îmbătrânit și epuizat profesional, motiv pentru care, angajații din spitale și din căminele de bătrâni  au făcut forme avansate de boală. Viorel Rotilă, managerul Federației , spune  că angajații din domeniul sănătății fac forme mai grave deoarece spitalele nu au infrastructura necesară pentru a putea preveni infectările, iar pandemia le-a prins cu circuite inadecvate de combatere a infecției. 

Tot el susține că procentul din țara noastră îl egalează pe cel din Italia și îl dublează din păcate pe cel din China. Riscul unei infectări în cazul unui cadru medical este mult mai mare, deoarece acesta intră de foarte multe ori în contact cu virusul, fiind astfel vorba de o încărcătură virală mare. 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri