miercuri, 28 octombrie
Există viață după pandemie?
De Petruța Gromucz - luni, 12 octombrie în categoria Editoriale
295

Distribuie pe rețelele de socializare

Am intrat în anul 2020 cu artificii, șampanie și speranță. Dar ceea ce a urmat a distrus orice. 

La aproape o lună după intrarea în noul an, mai exact la data de 22 ianuarie, am fost anunțați că se vor institui câteva reguli de prevenție. Prevenție pentru ce? Nimeni nu știa, era clar că ceva se întâmplă, așa că trebuiau să facă și „mai-marii” noștri ceva, să nu fie de râsul lumii. 

Așa a început povestea măștii, a termometrelor prezente în toate magazinele, a panicii instaurate.  Am început anul prin a fi niște oi. Încă îl continuăm la fel. 

Ok, toate bune, prevenție, mască, termoscanere, golirea rafturilor prin magazine, dar explicațiile nu apăreau de nicăieri. Eram doar panicați, amenințați de carantină, amenințați că vom muri rând pe rând. Toți știam că au început să apară cazuri și în țara noastră, că alarmele ambulanțelor continuă să ne asurzească, că există sute și mii de morți prin țările străine. Doar au circulat chiar și fotografii cu sicrie închise. 

Știți cum se zice, nu? „Dacă apare la televizor, trebuie să fie adevărat, că doar nu ne-or minți..”

La începutul lunii martie au fost interzise manifestațiile publice sau private. Știți voi, nunți, botezuri, cumetrii: INTERZISE. Problema cea mai mare a apărut atunci când, în aceeași lună, a venit decizia de a fi suspendat procesul de învâțământ din toate unitățile școlare. Poi cum? Și dreptul la educație unde este? Bine, să nu uităm că situația este aceeași și acum, după luni bune de pandemie. Cică dreptul la educație e respectat, că doar se fac cursuri online. Dar cu  copiii care nu au acces la internet și trăiesc în sărăcie ce facem? Bine, asta e o altă poveste și conducătorii nostri nu au timp de așa baliverne.

Să trecem mai departe. Jumătatea lunii martie, declararea stării de urgență. Nici în această perioadă nu aveam habar ce se întâmplă. Priveam doar ce se mai decide, că doar în fiecare seară conducătorii țării  ne mai comunicau câte o Ordonanță de Urgență. 

Ok, s-a instaurat starea de urgență, deci s-au închis restaurantele și hotelurile. Au fost interzise evenimentele publice în spații închise. Ce s-a întâmplat cu cei care își câștigau pâinea din domeniile acestea? La fel, ce se întâmplă din nou acum cu cei care au mai rămas în domeniu și azi? Ei, asta e din nou altă poveste despre care Guvernul nu poate discuta momentan. Sunt ocupați să închidă din nou țara.

S--au închis toate. Am primit interdicție să mai ieșim din case seara, la fel cum sunt închise oile noaptea, să nu le înhațe lupul. Pe noi cică dacă ieșeam seara, ne înhăța pandemia. 

Am primit ordin să ieșim doar în cazuri excepționale, dar nu era clar care sunt acelea. Aveai nevoie de pâine, lapte, ouă? Completezi declarație, că doar ieși la luptă cu virusul. Cum să țină astfel guvernul situația sub control, dacă nu știa ce face lelea Mărie joi, la ora 14.00? Așa știa și virusul unde să nu atace, că doar femeia are declarația la ea. 

Apoi, încet, încet au început carantinarea orașelor. Nu aveai voie să ieși din localitate, nu aveai voie să faci un pas fără declarație și nu aveai voie să ieși fără botniță la tine.

Am dus-o așa luni de zile, închiși în casă de Paște, ratând momente importante din viețile noastre, Fără loc de muncă, fără bani, fără viață socială  sau control. Fără orice înseamnă o vaiță normal și cu drepturi.

Dar ce te faci când urmează alegerile peste o lună? Că doar nu o să vină oamenii la vot cu decalarație pe proprie răspundere că merg să cumpere ouă. Așa că, cu câteva luni înainte, s-au scos încet din restricții. A fost anulată declarația, au fost permise evenimentele private cu un anumit număr de persoane. (Interesant a fost că odată ce ziua alegerilor se apropia, numărul permis creștea puțin câte puțin. Fi-ți serioși, doar nu o să se piardă voturi aiurea.) Au fost deschise terasele, apoi restaurantele și școlile. 

Bine, treaba cu educația e diferită, trei scenarii, online, ne-online, știți doar.

 Totul a fost minunat până am votat. Apoi, adică acum, că am ajuns în prezent, numărul infectărilor crește incontrolabil. Că o fi din cauza școlilor care s-au deschis, că o fi din cauza restaurantelor, a hotelurilor, a sălilor de sport, cine știe? Sigur nu e pentru că s-au terminat alegerile și că au fost ocupate funcțiile importante. Așadar, începem să trăim din nou în același scenariu de la începutul anului. Încet-încet se reintroduc reguli, se închid restaurante, teatre, școli. 

Un exemplu concret din județul nostru este Zalăul. Începând de astăzi, restaurantele și hotelurile se închid. Ce contează că oamenii rămân fără loc de muncă sau afaceri? Săptămâna trecută a fost Clujul. Oare cine urmează?

Sigur o să aflăm zilele următoare. Orban a declarat chiar azi că va propune interzicerea evenimentelor, deci ne întoarcem în trecut. Mai lipsesc declarațiile pe propria răspundere, carantinarea orașelor și interdicțiile de călătorie, ca să fie treaba completă.

Cât despre viitor, ce să credem? Urmează alegerile parlamentare, așa că poate până în 6 decembrie mai putem sta liniștiți puțin. Să nu uităm că urmează Crăciunul și Revelionul, ar fi și păcat să nu terminăm la fel cum am început: închiși, fără drept la educație sau libertate. Ar fi păcat și să intrăm în următorul an pandemic fericiți și scăpați de povara acestei boli și de povara unei conduceri inutile.

Deci ce credeți, există viață după pandemie?

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri