marți, 18 mai
Cronologia Istorică
De Mihai Popan - joi, 08 octombrie în categoria Cultură
57

Distribuie pe rețelele de socializare

8 octombrie în istorie:
 

1860- Prevederile ,,Diplomei din octombrie” afirmau încetarea regimului militar din Transilvania și introducerea principatului în imperiul Austro-Ungar. Acest act a fost emis de împăratul Franz Joseph și reprezenta încheierea perioadei neoabsolutiste care a urmat Revoluției de la 1848.

1878- Dobrogea și Delta Dunării intră oficial în teritoriul statului român. Istoria Dobrogei este una dintre cele mai complexe și se întinde pe o perioadă de 2500 de ani. Unirea Principatelor Române a avut o contribuție importantă în dezvoltarea și integrarea acestui teritoriu. 

1890- Se naște Heinrich Focke, care a construit elicopterul funcțional și a fost printre primii constructori germani de avioane. A fost pionier german al aviației din Bremen și co-fondatorul companiei Focke-Wulf. Este binecunoscutul inventator al modelului FW-61, primul elicopter german de succes.

1895- S-a născut Juan Domingo Peron, președintele Argentinei, care a fost una dintre cele mai influente personalități politice ale secolului XX. A fost un general și un politician al armatei argentiniene, fiind ales de trei ori președinte al Argentinei. Adepții lui Peron și-au îndreptat atenția asupra eforturilor de eliminare a sărăciei și de demnitate a muncii. Peronismul reprezintă un fenomen politic care atrage sprijin atât din stânga politică cât și din dreapta politică.

1919- A avut loc prima întrecere aeriană continentală în SUA. În această competiție au participat 63 de avioane pe ruta San Francisco-New York. Locotenentul Belvin Maynard câștigă întrecerea, pilotând bordul unui aparat Havilland 4, care se chema ,,Hello Frisco”. A parcurs această rută, dus întors, în doar 24 de ore, 59 de minute și 49 de secunde.

1923- Se naște una dintre personalitățile marcante ale muzicii românești, care a fost violonistul Ion Voicu. În 1969 a fondat ,,Orchestra de Cameră” din București, care este dirijată în prezent de fiul său, Mădălin Voicu. La vârsta de 6 ani a parcurs primele lecții de muzică alături de Constantin Niculescu, iar la 14 ani a intrat la Academia Regală de Muzică din București.

1939-Germania anexează vestul Poloniei. Invadarea Poloniei a fost inițiată de Germania Nazistă, Uniunea Sovietică și un mic contigent al statului marionetă slovac. Acest act a produs declanșarea celei de a doua conflagrații mondiale. Invazia a început pe 1 septembrie și s-a terminat pe 8 octombrie.

1944- Lovitura de stat de la 23 august 1944 a produs demiterea regelui Mihai I și arestarea prim-ministrului României, Ion Antonescu. Acest act a încheiat colaborarea României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Puterile Aliate și o colaborare militară cu URSS-ul. Atacul militar asupra Ungariei, una dintre Puterile Axei, a fost inițiat pe data de 8 octombrie 1944.

1962- Algeria este acceptată ca stat membru al Organizațiilor Națiunilor Unite, fiind cel de al 109-lea stat.

1967- Ernesto Che Guevara, revoluționarul comunist din Bolivia, este capturat împerună cu câțiva oameni de ai săi. Pe data de 8 octombrie, grupul revoluționar este încercuit în zona râpei Quebrada del Yero, iar după trei ore de luptă, Che Guevara este prins alături de Simon Cuba Sarabia. Președintele Boliviei ordonă executarea acestora în jurul orei 13:00.

1970- Premiul Nobel pentru literatură îi este înmânat scriitorului rus Alexandr Soljenițîn. A fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică.

1991- Parlamentul Croației întrerupe orice legătură cu Iugoslavia.

1997- Grupul de revoluționari condus de Dan Iosif intră în greva foamei și protestează în Piața Revoluției din București, în urma modificării Legii 42/1900, care prevedea restrângerea drepturilor acordate luptătorilor din 1989.

2001- România sprijină NATO și SUA în lupta împotriva terorismului.

2008- Moare George Emil Palade, care a fost medic și om de știință american de origine română. A fost laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină în 1974.

2009- Herta Muller primește Premiul Nobel pentru literatură, datorită scrierilor sale care reprezintă viața sub dictatura comunistă în România.

 

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

INS a anunțat creșterea PIB cu 2,8%. Premierul Cîțu: „Este cea mai rapidă revenire economică din istorie”. Marcel Ciolacu: „Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice”

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Premierul Florin Cîțu după cifrele anunțate de INS privind creșterea economică peste așteptări ...
INS politică PIB Florin Cîțu

Viorica Dăncilă este noul consultant pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Viorica Dăncilă va ocupa poziția de consultant pe strategie al Guvernatorului Băncii Nationale a ...
fost prim-ministru fost premier BNR Viorica Dăncilă

Reprezentanți ai Județului Maramureș, premiați în cadrul Concursului internațional online „Dance virus-2021”

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Concursul-festival internațional online „Dance virus-2021”, organizat de Centrul cultural ...
concurs Dance Virus Maramureș online

18 mai - Ziua Internațională a Muzeelor. Planetariul Baia Mare organizează evenimentul „Maratonul Misterelor”

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
În  fiecare an, data de 18 mai marchează  Ziua Internațională a Muzeelor. Scopul ...
eveniment cultură Ziua Internațională a Muzeelor Baia Mare

Exponatul săptămânii la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
EXPONATUL SĂPTĂMÂNIIAragonit, cuarțAragonitul (CaCO₃) și cuarț (SiO₂) – aragonitul ...
exponatul săptămânii Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare Baia Mare cultură

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății: „Pandemia este departe de a se termina.”

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a ...
OMS pandemie coronavirus vaccinuri

Se relansează două apeluri pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
Innovation Norway a anunțat relansarea a două apeluri dedicate creșterii competitivității pentru ...
IMM relansare apel de proiecte România

Ionel Bogdan, despre Aeroportul Internațional Maramureș: „Obiectivul este să operăm și alte curse internaționale”

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Astăzi a avut loc o conferință de presă susținută de președintele Consiliului Județean ...
CJMM Maramureș conferință de presă Ionel Bogdan

Finanțări de peste 1 miliard de euro și 7 apeluri de proiecte deschise în cadrul programului CERV

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Comisia Europeană a anunțat lansarea a șapte apeluri în cadrul programului „Cetățeni, Egalitate, ...
economie fonduri beneficiari eligibili CERV

Când vor putea românii să intre în SUA fără vize? În prezent, 10% din vizele cerute sunt refuzate

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Românii au probleme atunci când vor să plece în Statele Unite ale Americii. În loc să-i ...
Români SUA vize România

Marcel Ciolacu susține că prim-ministrul Florin Cîțu l-a sunat în urma „cerințelor comisarilor europeni și a președintei Comisiei”

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că a fost sunat de prim-ministrul Florin Cîțu pentru a ...
PSD Marcel Ciolacu România 2021

Coronavirus: situația îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 din ultima săptămână în județul Maramureș. Numărul cazurilor de îmbolnăvire a înregistrat scăderi considerabile

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultima săptămână, în ...
Maramureș pandemie situație îmbolnăviri noi cazuri

Au fost aprobate organizarea și desfășurarea scenariilor cursurilor de învățământ preuniversitar din Maramureș, pentru perioada 17-21 mai 2021

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Prefectul Vlad-Emanuel Duruș a declarat că s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului ...
educație învățământ scenarii elevi

„Cât îi Maramureșu’”, inspirație pentru Școala Populară de Artă din Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
În miezul lui Florar, Secția Școala Populară de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și ...
Maramureș Școala Populară de Artă Baia Mare Baia Mare dascăli

Portugalia și Grecia își așteaptă turiștii. Care sunt condițiile de călătorie în cele două țări?

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Autoritățile din Portugalia, au anunțat că turiștii care vin din țările europene care au ...
călătorii pandemie condiții de călătorie turiști

De la 1 iunie, se dă liber la evenimente! Raed Arafat a explicat care sunt condițiile de participare

Petruța Gromucz - mai 15, 2021
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat care vor fi condițiile ...
evenimente participare condiții relaxare

CNSU a emis o nouă hotărâre care prevede măsurile de relaxare care sunt propuse pentru implementare din 1 iunie, 1 iulie și 1 august. Au fost emise noi reguli pentru petrecerile private, domeniul HoReCa și agenții economici

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis în această seară, Hotărârea cu numărul 29. ...
pandemie coronavirus măsuri relaxare

Primele evenimente-pilot vor avea loc în acest weekend. Vezi lista evenimentelor și locația acestora

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Astăzi a fost adoptată Hotărârea nr. 27, privind aprobarea organizării și desfășurării a 4 ...
evenimente România evenimente pilot test

259.786 de elevi defavorizați vor primi vouchere pentru haine și rechizite

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Ieri a fost semnată cererea de finanțare pentru acordarea,  prin intermediul ...
educație elevi elevi defavorizați România

Reformele majore din PNRR – agreate la Bruxelles. 3,7 miliarde de euro pentru educație, 2,5 miliarde de euro pentru sănătate și 2,2 miliarde de euro pentru mediul de afaceri

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Premierul Florin Cîțu, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian ...
PNRR economie fonduri Planul Național de Redresare și Reziliență