luni, 12 aprilie
Ziua mondială a locuinței
De Mihai Popan - marți, 06 octombrie în categoria Social
206

Distribuie pe rețelele de socializare

,,Ziua mondială a locuinței” este celebrată din anul 1986, în prima zi de luni a lunii octombrie, fiind declarată de către Organizația Națiunilor Unite. Susținătorii din lumea întreagă sunt alături de Habitat for Humanity în proiectele organizației, iar cu această ocazie se face apelul la nevoia unui adăpost sigur, accesibil și decent. Habitat for Humanity International și ONU au semnat un memorandum pentru a promova împreună soluțiile de locuire la nivel mondial prin campanii de advocacy și conștientizare. 

România este una dintre cele mai afectate țări a Uniunii Europene, cu peste 5 milioane de locuitori care trăiesc în condiții care le pot pune în pericol viața, sănătatea și educația. Unul dintre studiile sociale efectuate afirmă faptul că 41,2 % dintre români nu dispun de un grup sanitar în locuință, iar 58 % trăiesc în locuințe suprapopulate.

Astfel, în anul 2015, Habitat for Humanity România a celebrat această zi printr-un eveniment impresionant de construcție accelerată și voluntariat (Big Build). În Bacău, opt case au fost construite celor opt familii nevoiașe, în doar cinci zile. La acest proiect au participat 200 de voluntari care au muncit peste 7000 de ore pentru a îndeplini visul acestor familii.

Pe lângă voluntarii din SUA, Irlanda de Nord, Slovacia și din campaniile organizate de Dedeman și Holzindustrie Schweighofer, au participat în cadrul acestui proiect și anumite vedete din showbiz-ul românesc, cum ar fi Speak, Adda, Cabral, Lora, Andrei Leonte, Ionuț Iftimoaie, Proconsul, vedetele Prima TV Ioana Maria Moldovan și Livia Graur, echipele Trăsniți în Nato și Cronica Cârcotașilor, precum și deputatul Ovidiu Raețchi.

Partenerul principal al evenimentului a fost Dedeman, care sprijină misiunea Habitat for Humanity, de a eradica locuirea sărăcăcioasă, încă din 2005, prin importante donații în materiale și bani. 

Sursă text: habitat.ro

Sursă foto: magazinuldecase.ro

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește mâine în țară

Petruța Gromucz - apr. 11, 2021
Mâine, 12 aprilie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă ...
vaccin Pfizer tranșă România

47 de grădinițe din Maramureș, deschise în vacanță. Preșcolarii pot participa fizic la activități educaționale

Petruța Gromucz - apr. 11, 2021
Conform prevederilor Ordinului ministrului educației, nr. 3558/29.01.2021, pentru modificarea și ...
educație grădinițe copii activități

Un nou posibil efect advers al vaccinului AstraZeneca, investigat de Agenția Europeană a Medicamentului. Au apărut reacții adverse severe și în cazul vaccinului Johnson&Johnson

Petruța Gromucz - apr. 10, 2021
 Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că face investigații în cazul unei ...
sănătate vaccin pandemie coronavirus

Decizie: Curtea de Apel Cluj îl obligă pe primarul Cătălin Cherecheș să dea la Stat aproape 2,7 milioane de lei, sumă cu caracter nejustificat

Petruța Gromucz - apr. 10, 2021
Curtea de Apel Cluj a admis sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul aceleași ...
Cherecheș dosar DNA Curtea de apel Cluj avere

Situația vaccinărilor în Maramureș. O echipă mobilă se deplasează pe teren pentru vaccinarea persoanelor imobilizate/nedeplasabile

Petruța Gromucz - apr. 10, 2021
Până la data de 08.04.2021, în județul Maramureș au fost vaccinate 97.490 persoane. Cu prima ...
vaccinare pandemie Maramureș doze de vaccin

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită în Maramureș

Petruța Gromucz - apr. 9, 2021
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vizitat Maramureșul pentru două zile, la invitația ...
vizită Maramureș PSD Ciolacu

Ionel Bogdan, despre meniurile pacienților de la Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare: „La spital nu vorbim de plating”

Petruța Gromucz - apr. 9, 2021
În cadrul conferinței de presă de astăzi, susținută de președintele Consiliului Județean ...
Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare spital Baia Mare hrană

Din luna august va fi implementată cartea de identitate electronică. Ce va conține și cum va funcționa?

Petruța Gromucz - apr. 9, 2021
Octavian Oprea, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, a publicat pe una dintre ...
carte de identitate implementare digitalizare România

Starea de alertă a fost prelungită, iar lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată

Petruța Gromucz - apr. 8, 2021
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 08.04.2021 ...
pandemie coronavirus situații de urgență stare de alertă

O nouă tranșă de vaccin Moderna sosește în țară

Petruța Gromucz - apr. 8, 2021
134.400 doze de vaccin Moderna vor ajunge astăzi în țară. Transportul este asigurat de firma ...
Moderna vaccin doze de vaccin imunizare

Decizia de înființare a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate la 1 iunie, a fost publicată în Monitorul Oficial

Petruța Gromucz - apr. 8, 2021
Decizia de înființare a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate ...
România normalitate pandemie 1 iunie

Executivul a aprobat Planul de Redresare și Reziliență. Urmează negocierile cu Comisia Europeană

Petruța Gromucz - apr. 8, 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri că Executivul a aprobat memorandumul privind Planul ...
economie redresare și reziliență fonduri Uniunea Europeană

Premierul Florin Cîțu cere mediului privat să se implice în campania de vaccinare: „E nevoie de un efort comun pentru a redeschide economia la 1 iunie”

Daiana Toma-Cioran - apr. 8, 2021
Prim-ministrul României,  Florin Cîțu, a făcut apel la mediul privat pentru implicarea în ...
pandemie coronavirus 2021 România

Ordonanță de Urgență adoptată: 1.500 de lei stimulent pentru părinţii care se întorc la muncă până la vârsta de 6 luni a copilului

Daiana Toma-Cioran - apr. 8, 2021
Părinţii care se întorc la muncă până când copilul împlineşte 6 luni vor primi un stimulent din ...
indemnizație creștere copii 2021 România

Marcel Ciolacu a anunțat o moţiune simplă împotriva Ralucăi Turcan: „Habar nu are nici măcar ce legi a votat”. Raluca Turcan: „Marele lider PSD se dovedește grabnic la vorbă și încet la pricepere”

Daiana Toma-Cioran - apr. 8, 2021
Social-democraţii vor depune moţiune simplă împotriva Ministrului Muncii, Raluca Turcan, a ...
PSD PNL Opoziție Putere

DEKAROOM, un spectacol inedit oferit de Teatrul Municipal Baia Mare

Petruța Gromucz - apr. 8, 2021
Teatrul Municipal Baia Mare pregătește un eveniment inedit. DEKAROOM este un spectacol construit ...
teatru Baia Mare eveniment spectacol

Remember-8 aprilie

Mihai Popan - apr. 7, 2021
Pe data de 8 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Rromilor, care marchează sărbătoarea ...
Remember Cultură Istorie Date istorice

Maramureșul, fără localități în carantină zonală. Măsurile au fost actualizate

Daiana Toma-Cioran - apr. 7, 2021
Prefectul Vlad-Emanuel Duruș, președintele CJSU a declarat că s-a desfășurat, în sistem online, ...
măsuri Maramureș pandemie carantină zonală

AFCN, sesiunea II/2021: 13 milioane de lei pentru finanțarea propunerilor de proiecte culturale

Petruța Gromucz - apr. 7, 2021
Administrația Fondului Cultural Național a anunțat, în cursul săptămânii trecute, alocarea a ...
economie fonduri finanțare România

Andreea Moldovan dorește carantina națională, Raed Arafat dorește relaxarea unei măsuri

Petruța Gromucz - apr. 7, 2021
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, susține că două săptămâni de ...
Raed Arafat restricții măsuri carantină