sâmbătă, 31 octombrie
Ziua internațională a educației
De Mihai Popan - luni, 05 octombrie în categoria Social
31

Distribuie pe rețelele de socializare

Ziua internațională a profesorului a fost aprobată de către UNESCO cu scopul de a scoate în evidență statutul profesiei de cadru didactic. Tot în această zi este sărbătorită și ziua mondială a educației.

Organizația Națiunilor Unite afirmă faptul că profesorii trebuie să beneficieze de formare profesională, pentru a fi motivați de resursele educaționale și profesionale. Federația Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice a inițiat pe data de 5 octombrie 1994 o campanie de promovare a cadrelor didactice, afirmând totodată meritele profesorului.

Astfel, în anul 2008, a fost instituit Premiul Hamdan, care prevede recompensarea profesorilor în urma unor proiecte ce au scopul de a îmbunătăți performanțele și eficiența cadrelor didactice. 

În anul 2016 s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea ,,Recomandării privind statutul profesorilor”, iar tot în acest an ,,Ziua mondială a educației” s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale. Această agendă a fost adoptată de către ONU în 2015 și garantează o educație de înaltă calitate, prin creșterea numărului de cadre didactice, cu scopul valorizării muncii lor.

Organizația Națiunilor Unite estimează faptul că până în 2030 va fi nevoie de 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învățământul superior universal, și de 5,1 milioane de profesori pentru învățământul secundar general.

În România, Ziua internațională a profesorului este sărbătorită distinct de Ziua mondială a educației, în urma hotărârii luate de fostul ministru al Educației Naționale, Remus Pricopie și de cei doi lideri ai sindicatelor de învățământ preuniversitar, Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) și Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret”).

Această zi subliniază importanța cadrelor didactice dar și rolul lor de formare a noilor generații. Cadrele didactice sunt prioritatea UNESCO, pentru că sunt cheia dezvoltării globale durabile prin educarea noii generații.

Conform structurii anului şcolar, „unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua Internaţională a Educaţiei), 5 iunie (Ziua Învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua Copilului)”.

Sursă foto și text: romaniatv.ro

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri