duminică, 25 octombrie
5 octombrie 1918-Declarația de Independență a Transilvaniei
De Mihai Popan - luni, 05 octombrie în categoria Cultură
53

Distribuie pe rețelele de socializare

Pe data de 5 octombrie 1918 dr. Alexandru Vaida-Voievod a citit în fața Parlamentului de la Budapesta, Declarația de independență a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungare. Această declarație a fost adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, în cadrul ședinței din 29 septembrie de la Oradea.

Într-o zi de sâmbătă, liderii politici ai poporului român s-au adunat în casa lui Aurel Lazăr și aveau scopul de a îndeplini obiectivele naționale în condițiile înfrângerii și destrămării iminente a statului nostru. În cadrul întrunirii făceau parte: avocatul Aurel Lazăr, dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru Vaida-Voievod, dr. Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, dr. Gheorghe Popovici, Gheorghe Crișan, Nicolae Ivan, dr. Ioan Ciordaș, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, dr. Nicolae Cornean. Comitetul a fost format din opt membrii: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru Vaida-Voievod, dr. Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaș.

Textul Declarației de independență citit de către Alexandru Vaida-Voievod:

Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională.

Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber de soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acuma uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere, precum şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere.

Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori designaţi de propria lor adunare naţională.

Afară de organele delegate de adunarea naţională sau alese din mijlocul său, aşadar afară de comitetul executiv al Partidului Naţional Român, nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române.

Toate deciziunile şi acordurile, care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule şi fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română.

Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere — după multe suferinţe de veacuri — afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi inalienabile, la viaţă naţională.

După ce această declarație a fost aprobată de majoritatea consiliului se constituie un comitet de acțiune care avea sediul la Arad și era format din șase persoane. Una dintre chestiunile de bază era modalitatea de a face cunoscută această declarație, iar următorul obiectiv a fost citirea actului în Parlamentul de la Budapesta, iar apoi difuzarea în presa românească și străină.

Pe data de 23 octombrie, opinia publică maghiară nu realiza dimensiunile și impactul declarației, care prevedea destrămarea Austro-Ungariei. După câteva zile se formează Consiliul Național Român Central care presupunea o colaborare într-un cadru comun, format din șase membrii ai Partidului Național Român. Activitatea acestui consiliu a început pe data de 2 noiembrie, având sediul în casa lui Ștefan Cicio Pop, la Arad. Unul dintre obiectivele principale stabilite a fost formarea organizațiilor teritoriale, comitatense, cercuale și comunale. Consiliul Național Român Central a început să conducă viața politică a Transilvaniei. În perioada următoare se creează consilii naționale române la nivelul comitatelor, orașelor și satelor în care locuiau românii.

La data de 20 noiembrie 1918, în cadrul convocării Marii Adunări Naționale orașul Alba-Iulia este numit în cadrul Actului Convocării, ca fiind cetatea istorică a neamului nostru. Astfel, la data de 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia votează în unanimitate Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.

Consiliile române nou înființate și-au desfășurat activitatea sub conducerea Consiliului Național Român, până la data de 6 februarie 1919. Organismul legislativ și executiv al Tansilvaniei, care era Consiliul Dirigent, a activat până în data de 4 aprilie 1920.

Sursă foto și text: unitischimbam.ro


 


 

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri