luni, 18 octombrie
Pestă porcină africană confirmată într-o gospodărie din localitatea Săcel
De Petruța Gromucz - vineri, 02 octombrie în categoria Actualități
89

Distribuie pe rețelele de socializare

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară, în sistem online, după suspiciunea unui caz de pestă porcină africană la porci domestici aflați într-o gospodărie, din localitatea Săcel. Până la confirmarea virusului de către laboratorul de specialitate din București, exploatația a fost plasată sub supraveghere sanitară și a fost efectuată ancheta epidemiologică. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală de la București a confirmat prezența virusului pestei porcine africană. Pentru reducerea riscului de răspândire a bolii s-a procedat la sacrificarea a două suine rămase în exploatație, cu respectarea normelor prevăzute de către legislația în vigoare.

Prefectul Nicolae-Silviu Ungur a spus: ”În ședință s-a aprobat planul de măsuri, inclusiv dezinfecția preliminară  și intermediară,a adăposturilor, platformei de dejecții, căilor de acces, a materialelor și ustensilelor posibil contaminate, respectiv catagrafierea zonei. S-a procedat la stabilirea zonei de protecție, în jurul focarului pe o suprafață de 3 km, în zona localității Săcel. Zona de supraveghere stabilită în jurul focarului are o suprafață de 10 km și include localitățile: Moisei, Vișeu de Sus, Vișeu de Mijloc, Săliștea de Sus, Dragomirești, dar și două localități din județul Bistrița-Năsăud, Dealu Ștefăniței și Romuli.”

Mişcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată astfel: deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire, iar transportul este autorizat; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale. Pentru animalele din zona de protecție se efectuează, zilnic, supravegheri clinice și inspecții de către șase echipe alcătuite din medici veterinari și personal auxiliar din cadrul unității locale. Echipele de inspecţie pot fi suplimentate în funcţie de necesitate cu reprezentanţi ai unității locale, personal auxiliar şi medici veterinari oficiali.

Mişcarea animalelor din zona de supraveghere este restricţionată astfel: deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau ieşi dintr-o exploataţie în cursul primelor şapte zile fără autorizarea autorităţii veterinare locale. Populația a fost informată cu privire la evoluția bolii, semnele clinice, modul de transmitere și măsurile întreprinse în caz de suspiciune sau confirmare a bolii. La nivelul Unității Operaționale Locale a Comitetului Local de Combatere a Bolilor Maramureș este asigurat stocul de echipamente și materiale pentru intervenție și aplicarea măsurilor specifice în focarul de pestă porcină africană. Virusul pestei porcine africane nu afectează oamenii și nu există risc de îmbolnăvire, dar are un impact la nivel social și economic în zonele cu boala confirmată.

Sursă: Instituția Prefectului

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Au fost aprobate scenariile pentru desfășurarea cursurilor unităților de învățământ din județul Maramureș. Cinci unități își vor desfășura cursurile în sistem online

Petruța Gromucz - oct. 17, 2021
Subprefectul Rudolf Stauder a declarat că a avut loc ședința extraordinară a Comitetului ...
educație învățământ cursuri clase

Florin Cîțu: „Am livrat ce așteptau românii: o puternică creștere economică și reducerea deficitelor”. Salariul minim pe economie va crește cu 11%

Petruța Gromucz - oct. 16, 2021
Florin Cîțu a susținut astăzi o conferință de presă în care a discutat despre creșterea ...
economie România creștere economică creștere salarială

Municipiul Sighetu Marmației intră de astăzi în carantină. Ce măsuri au fost instituite?

Petruța Gromucz - oct. 14, 2021
Subprefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU a declarat că s-a primit de la nivel central ...
Sighetu Marmației Maramureș carantină măsuri

Dacian Cioloș, premierul desemnat: „Oricine îşi va asuma guvernarea în următoarele luni va face un sacrificiu”

Daiana Toma-Cioran - oct. 14, 2021
Dacian Cioloş a spus că oricine îşi va asuma guvernarea în următoarea perioadă „va face un ...
premier desemnat România 2021

Negocierile dintre Cioloș, Kelemen și Cîțu au fost un mare eșec. Florin Cîțu: „Responsabilitatea este a coaliției USR, PSD, AUR”

Daiana Toma-Cioran - oct. 14, 2021
Dacian Cioloş, prim-ministrul desemnat a discutat, ieri, aproximativ o oră cu Florin Cîțu, ...
politică negocieri USR PNL

Prefinanțare în valoare de 822 milioane de euro pentru PNRR-ul Slovaciei

Petruța Gromucz - oct. 14, 2021
Comisia Europeană a anunțat ieri, 13 octombrie 2021, plata prin intermediul Mecanismului de ...
PNRR Slovacia Comisia Europeană mecanismul de redresare și reziliență

Ludovic Orban își depune demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților

Daiana Toma-Cioran - oct. 13, 2021
Ludovic Orban îşi depune astăzi, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei ...
Camera Deputaților președinte Ludovic Orban 2021

Liderii USR, PNL și UDMR se întâlnesc astăzi să discute despre formarea unei majorități

Daiana Toma-Cioran - oct. 13, 2021
Premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, se va întâlni astăzi cu ...
politică România 2021 Dacian Cioloș

Codul Ocupațiilor din România va fi actualizat. 100 de meserii noi ar urma să fie implementate

Petruța Gromucz - oct. 13, 2021
Ministerul Muncii pregătește actualizarea codurilor ocupațiilor din România. Modificarea vine în ...
COR codul Ocupațiilor din România locuri de muncă noi locuri de muncă

Raed Arafat a anunțat noi măsuri pentru gestionarea pandemiei

Daiana Toma-Cioran - oct. 12, 2021
Șeful DSU, Raed Arafat, a semnat mai multe ordine care vizează gestionarea pandemiei, în ...
Raed Arafat 2021 România pandemie

Dacian Cioloş a invitat PNL, UDMR şi minorităţile naţionale la negocieri. Ce spun politicienii români despre desemnarea lui Dacian Cioloș în funcția de prim-ministru

Daiana Toma-Cioran - oct. 12, 2021
Dacian Cioloș, prim-ministrul desemnat de către președintele Klaus Iohannis, i-a invitat pe ...
politică Dacian Cioloș desemnat prim-ministru

Ionel Bogdan, soluții pentru dezvoltarea județului Maramureș: va fi construit un Aquapark, va fi dezvoltat turismul și vor fi susținuți producătorii locali

Petruța Gromucz - oct. 12, 2021
În urma unei întâlniri de lucru cu Marcel Boloș, directorul ADR Nord-Vest, președintele ...
administrație Ionel Bogdan Baia Mare Maramureș

Măsura 1 – microgranturi va fi relansată pe 25 octombrie 2021. Preînscrierea în aplicație începe din 18 octombrie 2021

Petruța Gromucz - oct. 12, 2021
Ministerul Econonomiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a anunțat ieri că Măsura ...
economie măsura 1 microgranturi fonduri externe nearambursabile

Sorin Cîmpeanu, Ministrul demis al Educației: „Nu poate fi luată o decizie centralizată. Școlile decid singure dacă intră în online”

Daiana Toma-Cioran - oct. 11, 2021
Sorin Cîmpeanu a spus că decizia de a trece în online aparține conducerii fiecărei școli. Există ...
educație învățământ Ministrul Educației demis

Dacian Cioloș (USR), desemnat premier de președintele Klaus Iohannis

Daiana Toma-Cioran - oct. 11, 2021
Astăzi  a avut loc prima rundă de consultări între Klaus Iohannis și formațiunile politice ...
USR Dacian Cioloș șeful statului 2021

Măsuri de sprijin pentru sectorul vitivinicol și pentru sectorul fructelor și legumelor

Petruța Gromucz - oct. 11, 2021
Măsurile de sprijin pentru sectorul vitivinicol adoptate miercuri, 6 octombrie, de către Comisia ...
măsuri de sprijin fonduri Comisia Europeană sectorul viticol

Sesiunea plenară a Parlamentului European: Planurile de redresare ale Poloniei și Ungariei ar trebui aprobate numai dacă preocupările referitoare la transparență și statul de drept sunt soluționate

Petruța Gromucz - oct. 8, 2021
În cadrul dezbaterii cu comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, cu privire la ...
economie planul național de redresare și reziliență redresare reziliență

Se modifică valoarea burselor acordate elevilor, începând cu semestrul al doilea

Petruța Gromucz - oct. 7, 2021
Începând cu cel de-al doilea semestru al anului școlar în curs, bursele pentru elevi vor fi ...
elevi burse școlare școli burse

Unde se pot imuniza maramureșenii cu ce de-a treia doză de vaccin?

Petruța Gromucz - oct. 7, 2021
Imunizarea cu a treia doză de vaccin se va desfășura în județul Maramureș în următoarele centre ...
vaccin pandemie coronavirus centre de vaccinare

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pentru încă o lună

Daiana Toma-Cioran - oct. 7, 2021
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de ieri, 6 octombrie 2021, ...
stare de alertă pandemie 2021 România