marți, 18 mai
Noile legi ale justiției puse în dezbatere publică
De Daiana Toma-Cioran - vineri, 02 octombrie în categoria Administrație
67

Distribuie pe rețelele de socializare

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat ieri numeroase modificări la legile justiției. Noile prevederi vor sta în dezbatere publică până în 31 martie 2021 şi  apoi vor ajunge în Parlament pentru a fi dezbătute şi ulterior votate. Principalele prevederi incluse în cele trei proiecte de lege sunt legate de desfiinţarea secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) sau eliminarea schemei de pensionare anticipată a judecătorilor şi procurorilor. Preşedintele va avea din nou posibilitatea de a respinge propunerile de numire în funcţiile de procurori-şefi, iar membrii CSM vor fi aleşi prin votul tuturor magistraţilor, nu doar votul celor din instanţa sau parchetul din care fac parte. Cursurile la Institutul Naţional al Magistraturii vor dura doi ani, în loc de patru, iar completele în apel vor fi formate din doar doi judecători, în loc de trei.  

 Modificările la legile justiţiei vin imediat după ce Comisia Europeană a publicat un raport care prezintă principalele probleme cu care se confruntă România. Modificările apărute între 2017 şi 2019 la legile justiţiei şi excesul de ordonanţe de urgenţă sunt printre principalele problemele semnalate în raportul publicat miercuri. 

 SIIJ a fost înfiinţată prin lege în 2018 cu scopul de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Existenţa secţiei speciale a iscat numeroase controverse, iar Ministerul Justiţiei şi Guvernul au susţinut desfiinţarea acesteia. 

 La început de februarie, Ministerul Justiţiei a lansat un proiect pentru desfiinţarea secţiei speciale, însă procedura de dezbatere publică a fost întreruptă ulterior. Apoi, procurorul general Gabriela Scutea a declarat că SIIJ trebuie să funcţioneze, atât timp cât este prevăzută de legislaţia în vigoare, chiar dacă este o „creaţie artificială".

 Recent, avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a concluzionat că modul de funcţionare al SIIJ este contrar dreptului Uniunii Europene şi nu oferă garanţia că politicul nu se implică. 

 „Am aşezat la baza propunerilor câteva principii: independenţa sacrosanctă a judecătorilor şi procurorilor, funcţionalitatea instanţelor, a CSM, dar şi a Ministerului Public, răspunderea efectivă a magistraţilor, dar şi protecţia lor în faţa oricăror ingerinţe şi abuzuri. A fost o eroare această Secţie Specială indiferent care au fost motivele care au condus la imaginarea unei astfel de soluţii”, a declarat Predoiu, conform Agerpres. 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

INS a anunțat creșterea PIB cu 2,8%. Premierul Cîțu: „Este cea mai rapidă revenire economică din istorie”. Marcel Ciolacu: „Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice”

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Premierul Florin Cîțu după cifrele anunțate de INS privind creșterea economică peste așteptări ...
INS politică PIB Florin Cîțu

Viorica Dăncilă este noul consultant pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Viorica Dăncilă va ocupa poziția de consultant pe strategie al Guvernatorului Băncii Nationale a ...
fost prim-ministru fost premier BNR Viorica Dăncilă

Reprezentanți ai Județului Maramureș, premiați în cadrul Concursului internațional online „Dance virus-2021”

Daiana Toma-Cioran - mai 18, 2021
Concursul-festival internațional online „Dance virus-2021”, organizat de Centrul cultural ...
concurs Dance Virus Maramureș online

18 mai - Ziua Internațională a Muzeelor. Planetariul Baia Mare organizează evenimentul „Maratonul Misterelor”

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
În  fiecare an, data de 18 mai marchează  Ziua Internațională a Muzeelor. Scopul ...
eveniment cultură Ziua Internațională a Muzeelor Baia Mare

Exponatul săptămânii la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
EXPONATUL SĂPTĂMÂNIIAragonit, cuarțAragonitul (CaCO₃) și cuarț (SiO₂) – aragonitul ...
exponatul săptămânii Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare Baia Mare cultură

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății: „Pandemia este departe de a se termina.”

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a ...
OMS pandemie coronavirus vaccinuri

Se relansează două apeluri pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România

Petruța Gromucz - mai 18, 2021
Innovation Norway a anunțat relansarea a două apeluri dedicate creșterii competitivității pentru ...
IMM relansare apel de proiecte România

Ionel Bogdan, despre Aeroportul Internațional Maramureș: „Obiectivul este să operăm și alte curse internaționale”

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Astăzi a avut loc o conferință de presă susținută de președintele Consiliului Județean ...
CJMM Maramureș conferință de presă Ionel Bogdan

Finanțări de peste 1 miliard de euro și 7 apeluri de proiecte deschise în cadrul programului CERV

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Comisia Europeană a anunțat lansarea a șapte apeluri în cadrul programului „Cetățeni, Egalitate, ...
economie fonduri beneficiari eligibili CERV

Când vor putea românii să intre în SUA fără vize? În prezent, 10% din vizele cerute sunt refuzate

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Românii au probleme atunci când vor să plece în Statele Unite ale Americii. În loc să-i ...
Români SUA vize România

Marcel Ciolacu susține că prim-ministrul Florin Cîțu l-a sunat în urma „cerințelor comisarilor europeni și a președintei Comisiei”

Daiana Toma-Cioran - mai 17, 2021
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că a fost sunat de prim-ministrul Florin Cîțu pentru a ...
PSD Marcel Ciolacu România 2021

Coronavirus: situația îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 din ultima săptămână în județul Maramureș. Numărul cazurilor de îmbolnăvire a înregistrat scăderi considerabile

Petruța Gromucz - mai 17, 2021
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultima săptămână, în ...
Maramureș pandemie situație îmbolnăviri noi cazuri

Au fost aprobate organizarea și desfășurarea scenariilor cursurilor de învățământ preuniversitar din Maramureș, pentru perioada 17-21 mai 2021

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Prefectul Vlad-Emanuel Duruș a declarat că s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului ...
educație învățământ scenarii elevi

„Cât îi Maramureșu’”, inspirație pentru Școala Populară de Artă din Baia Mare

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
În miezul lui Florar, Secția Școala Populară de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și ...
Maramureș Școala Populară de Artă Baia Mare Baia Mare dascăli

Portugalia și Grecia își așteaptă turiștii. Care sunt condițiile de călătorie în cele două țări?

Petruța Gromucz - mai 16, 2021
Autoritățile din Portugalia, au anunțat că turiștii care vin din țările europene care au ...
călătorii pandemie condiții de călătorie turiști

De la 1 iunie, se dă liber la evenimente! Raed Arafat a explicat care sunt condițiile de participare

Petruța Gromucz - mai 15, 2021
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat care vor fi condițiile ...
evenimente participare condiții relaxare

CNSU a emis o nouă hotărâre care prevede măsurile de relaxare care sunt propuse pentru implementare din 1 iunie, 1 iulie și 1 august. Au fost emise noi reguli pentru petrecerile private, domeniul HoReCa și agenții economici

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis în această seară, Hotărârea cu numărul 29. ...
pandemie coronavirus măsuri relaxare

Primele evenimente-pilot vor avea loc în acest weekend. Vezi lista evenimentelor și locația acestora

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Astăzi a fost adoptată Hotărârea nr. 27, privind aprobarea organizării și desfășurării a 4 ...
evenimente România evenimente pilot test

259.786 de elevi defavorizați vor primi vouchere pentru haine și rechizite

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Ieri a fost semnată cererea de finanțare pentru acordarea,  prin intermediul ...
educație elevi elevi defavorizați România

Reformele majore din PNRR – agreate la Bruxelles. 3,7 miliarde de euro pentru educație, 2,5 miliarde de euro pentru sănătate și 2,2 miliarde de euro pentru mediul de afaceri

Petruța Gromucz - mai 14, 2021
Premierul Florin Cîțu, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian ...
PNRR economie fonduri Planul Național de Redresare și Reziliență