sâmbătă, 24 octombrie
Ziua Internațională a Muzicii
De Mihai Popan - joi, 01 octombrie în categoria Cultură
27

Distribuie pe rețelele de socializare

Ziua Internațională a muzicii se celebrează pe data de 1 octombrie și promovează toate genurile artei muzicale. Această sărbătoare susține idealul păcii între popoare și evoluția culturală a comunităților. 

Prima zi internațională a muzicii a fost sărbătorită pe data de 1 octombrie 1975, pe baza adoptării Rezoluției a celei de a 15-a Adunare Generală de la Lausanne, din anul 1973. Propunerea acestei sărbători a fost inițiată de către violonistul și muzicologul Yehudi Menuhin și de Boris Yarustowski (președintele și vicepreședintele Consiliului Internațional al Muzicii).

În scrisoarea pe care cei doi au semnat-o erau incluse o serie de recomandări pentru a atinge obiectivele acestei zile, cum ar fi: organizarea de întâlniri cu artiștii, competiții și teste muzicale, întâlniri cu compozitorii, întâlniri cu delegații de muzicieni din alte comitete naționale etc. 

UNESCO fondează în anul 1949, Consiliul Internațional al Muzicii, care reprezintă cea mai mare rețea, la nivel mondial, de organizații, de instituții și de persoane care funcționează în acest domeniu. 

Unul dintre scopurile acestei zile este să încurajeze muzicienii amatori și organizarea de concerte, pentru a-i da posibilitatea publicului de a lua contact cu diferite genuri muzicale. Compozitori, interpreţi şi muzicologi de renume sunt invitaţi să vorbească despre importanţa muzicii şi locul ei în viaţa modernă.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri