luni, 18 ianuarie
Noul Primar General al Capitalei este Nicușor Dan
De Daiana Toma-Cioran - luni, 28 septembrie în categoria Actualități
76

Distribuie pe rețelele de socializare

Ieri, 27 septembrie 2020 au avut loc alegerile locale, iar românii s-au mobilizat și au ieșit la vot. La primăria Capitalei cel mai votat a fost Nicușor Dan, candidat independent susținut de USRPLUS și PNL, urmat de Gabriela Firea, candidat PSD. 

După 4 ani de mandat, se pare că Firea nu a reușit să îi convingă pe bucureșteni că ar mai merita unul. Nicușor Dan a declarat că este „foarte probabil”  ca reprezentanții USRPLUS și PNL să dețină majorități în viitorul Consiliu General și în consiliile locale de sector. El a spus că nu va pierde vremea și se va une direct la muncă odată ce ajunge în funcție:  „Am câştigat împreună Primăria Generală, am câştigat împreună trei sau patru primării de sector, am câştigat împreună majoritatea, foarte probabil, în cele şapte consilii – Consiliul General şi consiliile locale ale sectoarelor. Începând de mâine ne apucăm de muncă şi (…), când vom fi învestiţi oficial, vom schimba faţa Bucureştiului. Bucureştiul are un potenţial extraordinar, oameni care sunt competitivi în foarte multe domenii. Există o discrepanţă uriaşă între ceea ce fac bucureştenii în mediul privat şi ce a reuşit să facă administraţia publică pentru ei. Din momentul acesta trebuie să lucrăm împreună, să canalizăm energiile pentru ca Bucureştiul să redevină acolo unde îi este locul”, a spus Nicuşor Dan, la sediul USRPLUS.

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a obţinut, duminică, 47,2% din voturile bucureştenilor pentru funcţia de Primar General al Capitalei, iar actualul edil Gabriela Firea, candidatul PSD, a fost creditată cu 39%.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

New York Times a inclus Maramureșul și Bucovina pe lista locurilor de vacanță

Mihai Popan - ian. 18, 2021
Binecunoscutul cotidian american New York Times a inclus Bucovina și Maramureș pe lista ...
New York Times cotidian lista locurilor de vacanță Maramureș

Raed Arafat nu este de acord cu impunerea unui pașaport de vaccinare. Domeniul turismului întâmpină o problemă majoră

Petruța Gromucz - ian. 18, 2021
Secretarul de stat Raed Arafat nu este de acord cu impunerea unui certificat sau a unui pașaport ...
vaccinare pașaport de vaccinare turism Raed Araft

Handbal-Juniorii III de la Academia de handbal Minaur vor juca în Campionatul Național

Mihai Popan - ian. 18, 2021
<img ...
Handbal juniori III Academia de handbal Minaur

Rareș Bogdan atac dur la Ludovic Orban: „I s-a umflat capul și s-a crezut câinele alfa. Partidul e pe un butoi de pulbere”

Daiana Toma-Cioran - ian. 18, 2021
Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, l-a criticat dur pe președintele PNL, Ludovic Orban, ...
Rareș Bogdan Ludovic Orban PNL politică

O nouă tranșă de vaccin Pfizer ajunge azi în țară

Petruța Gromucz - ian. 18, 2021
Cea de-a cincea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge astăzi în țară. Dozele vor fi ...
vaccin România Pfizer vaccinare

Centre de vaccinare împotriva Covid-19 în Baia Mare

Daiana Toma-Cioran - ian. 18, 2021
Băimărenii se pot vaccina împotriva SARS-CoV-2 în următoarele centre:Centrul ...
Baia Mare Maramureș 2021 vaccinare

Remember-18 ianuarie

Mihai Popan - ian. 18, 2021
1535 –&nbsp;Este întemeiat orașul Lima (Peru). Conchistadorul spaniol Francisco ...
Remember 18 ianuarie cultură istorie

Coronavirus: situația îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 din ultima săptămână în județul Maramureș

Petruța Gromucz - ian. 18, 2021
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultima săptămână, în ...
coronavirus actualizare îmbolnăviri pandemie

Angajații Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au fost vaccinați cu a doua doză de vaccin

Petruța Gromucz - ian. 17, 2021
La centrul de vaccinare de la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-a ...
vaccin medici cadre medicale Baia Mare

Noi condiții pentru reînceperea școlilor. Profesorii vor fi plătiți suplimentar pentru orele remediale

Petruța Gromucz - ian. 17, 2021
Școlile vor fi redeschise din 8 februarie, dar față de luna septembrie când școlile au fost ...
profesori elevi pandemie coronavirus

Doliu în presa maramureșeană! Claudiu Florescu, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști băimăreni, a murit azi-noapte

Mihai Popan - ian. 17, 2021
Doliu în presa maramureșeanăNoaptea trecută, cunoscutul om de televiziune Claudiu ...
Claudiu Florescu presa maramureșeană jurnalist

Remember-17 ianuarie

Mihai Popan - ian. 17, 2021
395&nbsp;-&nbsp; Imperiul Roman este împărțit definitiv în Imperiul Roman de ...
Remember 17 ianuarie cultură istorie

Vaccinul anti-COVID este sau nu recomandat în sarcină sau alăptare? Afectează fertilitatea feminină?

Petruța Gromucz - ian. 16, 2021
Odată cu apariția vaccinului, au apărut și o mulțime de întrebări. Vaccinul poate fi administrat ...
vaccin pandemie coronavirus sarcină

Muzeul Satului Baia Mare și Stațiunea Mogoșa vă așteaptă la distracție!

Petruța Gromucz - ian. 16, 2021
Muzeul Satului Baia Mare a pregătit o surpriză. Pentru că iarna și-a intrat în ...
distracție zăpadă săniuș copii

Remember-16 ianuarie

Mihai Popan - ian. 16, 2021
1471 -&nbsp;Sunt executați marii boieri Isaia-vornicul, Negrilă-paharnicul şi ...
Remember cultură istorie date istorice evenimente istorice

Începând de astăzi Pârtiile Șuior din Maramureș sunt deschise

Mihai Popan - ian. 15, 2021
Și anul acesta, iarna și-a intrat în drepturi, deși cu puțină întârziere. Veste bună pentru ...
Sporturi de iarnă Pârtia Șuior deschidere program

Elevii se întorc în clase odată cu începerea celui de-al doilea semestru

Petruța Gromucz - ian. 15, 2021
Odată cu începutul celui de-al doilea semestru, elevii se vor întoarce fizic în sălile de clasă. ...
școală elevi clase România

Consiliul Județean Maramureș a depus spre finanțare proiectul „GreeNeeT”

Petruța Gromucz - ian. 15, 2021
Consiliul Județean Maramureș a depus în parteneriat internațional cu Lituania, Bulgaria și ...
CJMM Ionel Bogdan Maramureș fonduri europene

Ziua marelui poet român ,,Mihai Eminescu”

Mihai Popan - ian. 15, 2021
"Ape vor seca în albie, si peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o ...
Mihai Eminecu poet român 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale

PSD acuză deciziile Guvernului Cîțu: „Guvernarea Dreptei îngheață veniturile chiar când prețurile cresc”

Daiana Toma-Cioran - ian. 15, 2021
Social-democrații acuză Guvernul că „sărăcește populația, înghețând veniturile chiar în ...
PSD PNL USR PLUS UDMR