marți, 20 octombrie
25 septembrie 1948-Prima ediție a Campionatelor Internaționale de Atletism din România
De Mihai Popan - vineri, 25 septembrie în categoria Sport
22

Distribuie pe rețelele de socializare

Atletismul apare în România pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, datorită inițiativei studenților care au urmat studii universitare occidentale. Primul concurs de atletism din țara noastră are loc în anul 1882 la București, iar ulterior începe să crească interesul pentru această activitate sportivă.

În anul 1912 este înființată Comisia de Atletism care făcea parte din Federația Română a Societăților Sportive. Această comisie este precursoarea Federației Române de Atletism, care este a 19 a federație pe lista mondială.

Primele Campionate Naționale ale României au fost organizate în 1914, integrând doar bărbații. Un an mai târziu este inaugurat la București primul teren de atletism.

Din anul 1922, femeile au propriile competiții, iar mai târziu sunt organizate primele Campionate Naționale Feminine.

Prima delegație a României în cadrul Jocurilor Olimpice din Amsterdam 1928 a fost formată din zece atleți și două atlete, iar tot în acest an au debutat și Campionatele Universitare din România.

În cadrul primei ediții a Jocurilor Balcanice de la Atena din 1930, atleții români se clasează pe locul al doilea, iar în 1934 la Campionatele Europene participă patru atleți români.

Federația Română de Atletism organizează pentru prima dată în România în anul 1937, Jocurile Balcanice, iar peste 11 ani debutează seria Campionatelor Internaționale ale României. România a fost o promotoare a atletismului european, prima ediție a acestei competiții din 1948 fiind considerată cea mai veche întrecere organizată pe continent.

Din anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate competițiile europene și mondiale.

Sursa text: old.fra.ro

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri