luni, 20 septembrie
Parlamentarii muncesc puțin pe bani mulți
De Daiana Toma-Cioran - vineri, 25 septembrie în categoria Social
72

Distribuie pe rețelele de socializare

Câţi din noi, românii nu visează să muncească puţin, pe un salariu de trei ori mai mare decât salariul mediu pe economie? Mulţi ne dorim, dar puţini suntem aleşi, la propriu. Senatorii şi deputaţii au ajuns să muncească câteva ore pe săptămână fără să renunţe la vreun beneficiu financiar. 12.000 de euro plăteşte statul în fiecare lună pe cap de parlamentar.

Cazarea în București a unui parlamentar din provincie e peste 9000 de lei. Plata angajaților și cheltuielile biroului de parlamentar se apropie de 30 de mii de lei, , conform observatornews.ro

În fiecare miercuri, holurile din Parlament deveneau furnicar. Era ziua votului final pentru proiecte de lege, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Parlamentarii s-au obișnuit deja cu  vacanța prelungită. Decizia a fost luată după ce au apărut mai multe cazuri de Sars-CoV-2. Mai au trei luni din acest mandat și parlamentarii nu mai vor să vină la muncă. 

De exemplu, săptămâna trecută a fost programat un singur plen, la Camera Deputaţilor, cu un singur proiect de lege pe ordinea de zi. Deputaţii nu s-au înghesuit să facă act de prezenţă. Votul se face la distanţă, de pe tabletă, sau telefonic.

Program scurt, însă veniturile rămân la fel. Salariul unui parlamentar fără alte funcţii ajunge la peste 18.000 de lei, iar preşedintele Senatului sau al Camerei câştigă lunar aproximativ 20.000 de lei. Şi asta nu e tot. Chiar dacă nu vin fizic la Bucuresti, atât senatorii cât și deputatii primesc în continuare toate beneficiile. Le sunt decontate transportul, cazarea și abonamentul de telefonie mobilă. Sumele nu sunt deloc mici. Pe lângă indemnizaţie, parlamentarii primesc peste 9.000 de lei pentru cazarea în București, dar şi fonduri de aproape 30.000 de lei pentru plata angajaţilor sau a chiriei pentru biroul parlamentar. În total, costurile se ridică la peste 12.000 de euro pe lună pentru fiecare parlamentar,se menționează pe obervatornews.ro. În momentul de față, România are 465 de parlamentari. 

Săptămâna aceasta sunt alegeri locale şi parlamentarii şi-au luat liber. Şi, cel mai probabil, până la sfârşitul mandatului în decembrie, vom număra pe degete zilele în care vor veni la serviciu.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Școlile trebuie închise ultimele. Nu am susținut vaccinarea obligatorie, dar testarea trebuie sprijinită”

Daiana Toma-Cioran - sept. 20, 2021
Școlile trebuie închise ultimele, susține Ministrul Educației, după evoluția îngrijorătoare a ...
educație învățământ România 2021

Alianța pentru Patrie, noul partid susținut de Liviu Dragnea

Daiana Toma-Cioran - sept. 20, 2021
Fostul președinte PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că va sprijini un partid nou-înfiinţat, numit ...
politică Alianța pentru Patrie Liviu Dragnea nou partid politic

CJSU a aprobat scenariile de desfășurare a activității în unitățile de învățământ preuniversitar din județ

Petruța Gromucz - sept. 20, 2021
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat în ședință, scenariile de desfășurare a ...
CJSU coronavirus reguli măsuri

Crește numărul contractelor plătite pe măsura 2 – granturi pentru capital de lucru

Petruța Gromucz - sept. 20, 2021
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat vineri situația la 17 ...
economic măsura 2 contracte plată

Acțiune de combatere a bullying-ului în liceele din Maramureș

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
Cătălin Moroșanu a fost prezent la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare și la Liceul ...
combatere bullying liceu Baia Mare

Premierul Florin Cîțu: „Folosirea certificatului verde nu discriminează. Este o măsură care permite activităților economice să continue”

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
Folosirea certificatului verde Covid pentru mai multe activităţi în localităţile cu incidenţă ...
premier prim-ministru Florin Cîțu 2021

S-a modificat lista țărilor cu risc epidemiologic. Bulgaria, Franța și Germania au intrat în zona galbenă. Spania a intrat în zona verde

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
HOTĂRÂREA nr. 71 din 16.09.2021 privind aprobarea Listei cu clasificarea ...
pandemie țări risc epidemiologic

Au fost stabilite măsuri pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Baia Mare, Șișești, Călinești, Satulung, Moisei și Recea

Petruța Gromucz - sept. 17, 2021
CJSU a aprobat măsuri pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în ...
măsuri reguli Baia Mare Maramureș

NextGenerationEU: Comisia Europeană obține alte 9 miliarde de euro sub formă de obligațiuni pentru redresarea Europei în contextul COVID-19

Petruța Gromucz - sept. 17, 2021
La 14 septembrie 2021, Comisia Europeană a anunțat faptul că a strâns încă 9 miliarde de euro ...
Comisia Europeană 9 miliarde de euro obligațiuni redresare

POCU: Apel de proiecte adresat îmbunătățirii procesului de predare a limbii române preșcolarilor și elevilor aparținând minorităților naționale

Petruța Gromucz - sept. 16, 2021
AM POCU a lansat ieri, 15 septembrie 2021, în consultare publică Ghidul Solicitantului ...
limba română predare proiecte proces de predare

Alegerile pentru președintele USR PLUS au fost oprite. Au apărut suspiciuni de fraudă

Daiana Toma-Cioran - sept. 16, 2021
Alegerile pentru funcția de președinte al USR PLUS au fost începute miercuri dimineață și au ...
USR PLUS politică 2021 Dan Barna

Ministrul Muncii, Șeful DSU și premierul spun că vaccinarea sau testarea săptămânală obligatorie se va face fără finanțare de la stat. Care sunt categoriile vizate

Daiana Toma-Cioran - sept. 16, 2021
Raluca Turcan, Ministrul Muncii: „Angajații din centrele pentru bătrâni și copii care ...
pandemie vaccinare Ministrul Muncii Raluca Turcan

Nelu Tătaru vrea să îi propună premierului vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de persoane

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului, a declarat că va discuta cu premierul ...
actualități Nelu Tătaru premier Florin Cîțu

Bilanț la final de sezon pe Litoralul românesc: „Costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, dughenizare”

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
Peste 1.250 de acţiuni de control au avut loc în acest sezon estival pe Litoral şi în Delta ...
litoral ANPC prețuri director

Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare este partener într-un nou progam Erasmus +

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
În perioada 20–21 septembrie 2021, Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul de Științe ...
Erasmus Plus Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare

Noua Măsură 3: Finanțări de până la 1 milion de euro pentru IMMuri! Imobilele rămân eligibile

Petruța Gromucz - sept. 15, 2021
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate a publicat săptămâna ...
imobile măsura 3 finanțări 1 milion de euro

Polonia și Ungaria nu primesc momentan undă verde pentru PNRR. Decizia a fost luată de Comisia Europeană

Petruța Gromucz - sept. 15, 2021
Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naționale de redresare și reziliență ale ...
PNRR Ungaria Polonia aprobare

Parlamentul European cere României să recunoască căsătoriile între persoane de același sex

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație ...
actualități LGBTIQ Parlamentul European România

Logiscool Baia Mare începe o nouă campanie de înscrieri la cursurile de programare

24mm.ro - sept. 14, 2021
Logiscool Baia Mare deschide campania de înscriere la cursurile care încep în septembrie ...
Logischool Baia Mare cursuri programare

Ionel Bogdan: „Lucrările de asfaltare pe drumul către Luhei – Poienile de Sub Munte, în linie dreaptă”

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Președintele Consiliul Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat o vizită în Poienile de Sub ...
Ionel Bogdan președinte Consiliul Județean Maramureș