marți, 27 octombrie
CCR: Legea care prevede că educația sanitară poate fi predată doar cu acordul părinților este constituțională
De Daiana Toma-Cioran - vineri, 25 septembrie în categoria Actualități
47

Distribuie pe rețelele de socializare

Legea care prevede că educația sanitară poate fi predată doar cu acordul părinților este constituțională, au stabilit, ieri, judecătorii Curții Constituționale, care au respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis.

Curtea Constituțională a României a respins sesizarea șefului statului, Klaus Iohannis, aupra legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Deputații au decis că în școli se va face educație sanitară și nu educație sexuală.

Klaus Iohannis spunea că legea nu definește noțiunea de educație sanitară, nerezultând ce reprezintă aceasta. 

„De asemenea, aşa cum este redactat textul lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, în forma legii transmise la promulgare, din redactare nu reiese cu claritate dacă norma stabileşte că programele de educaţie pentru viaţă sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor sau că educaţia sanitară este cea în vederea prevenirii celor de mai înainte. (...)”, explica Iohannis.

„Totodată, prin eliminarea sintagmei <cel puţin o dată pe semestru> din cuprinsul lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, textul a devenit neclar. Astfel, nu reiese cu claritate dacă programa şcolară este modificată în sensul introducerii acestei discipline pe tot parcursul anului şcolar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanţie, instituită iniţial, prin care legiuitorul a urmărit ca programele de educaţie pentru viaţă să fie efectiv puse în practică cel puţin o dată pe semestru, în beneficiul elevilor. Prin eliminarea acestei sintagme nu reiese cu certitudine dacă programele vor avea loc pe întregul parcurs al anului şcolar, o dată pe semestru, o dată pe an sau deloc. Apreciem că această intervenţie legislativă, în realitate, are un efect contrar scopului avut în vedere de legiuitor, cel al asigurării interesului superior al copilului prin participarea acestuia la programe educaţionale”, preciza președintele.

De asemenea, Iohannis spune că este neclar şi momentul în care trebuie să se solicite acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor în vederea participării la aceste programe de educaţie.

„Este neclar momentul în care trebuie să se solicite acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor în vederea participării la aceste programe de educaţie, nerezultând fără echivoc dacă acesta se stabileşte ca etapă premergătoare conceperii măsurilor necesare de către autorităţile mai sus precizate, sau acordul părinţilor este necesar ulterior, cu ocazia implementării acestora”, arăta Iohannis.

Klaus Iohannis mai afirmă că legea dedusă controlului de constituţionalitate eludează valorile statului de drept.

„Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului este neconstituţională, în ansamblu”, închide Klaus Iohannis. 

Sursa: Mediafax

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri