luni, 26 octombrie
Informare de Presă a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș
De Petruța Gromucz - luni, 21 septembrie în categoria Administrație
37

Distribuie pe rețelele de socializare

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, aduce la cunostința cetățenilor următoarele informații de interes general: 

  • începând cu data de 22.09.2020, in baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr.139 din 16.09.2020, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, va organiza la sediul secundar de lucru din Municipiul Sighetu Marmației, str. Alexandru Ivasiuc nr.17, activități de preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii.
  • preluarea documentelor in vederea înmatriculării, radierii și autorizării provizorii a vehiculelor de la solicitanți, se va efectua la sediul secundar de lucru din Municipiul Sighetu Marmației, iar verificarea conformității datelor si a documentelor preluate în sistemul informatic, atribuirea numărului de înmatriculare solicitat, verificările obligatorii în bazele de date externe și introducerea datelor in Sistemul Național de Evidență Auto, se vor efectua în sediul principal din Municipiul Baia Mare, termenul de soluționare fiind de maxim 20 de zile conform OMAI 1501/2006.
  • tarifele aferente confecționării si valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă si provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial sau păstrării combinației numărului de înmatriculare se încasează la caseriile unităților Trezoreriei Statului sau prin mandat poștal, într-un cont dinstinct, deschis la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele Instituției Prefectului din județul Maramureș.
  • tarifele aferente emiterii certificatelor de înmatriculare și a autorizațiilor provizorii se încasează într-un cont distinct, deschis pe numele Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin virament, prin mijloace de plată online, prin mandat poștal precum si prin alte mijloace de plată stabilite prin acte normative in vigoare.

Activitățile prevăzute mai sus se vor desfășura în sediul secundar de lucru din Municipiul Sighetu Marmației, str. Alexandru Ivasiuc nr. 17, în zilele de marți, în intervalul orar 08.30–10.30 (preluare documente) și 10.30–11.30 (eliberare documente) și joi în intervalul orar 08.30–11.30 (preluare documente) și 11.30–12.30 (eliberare documente).

Pentru toate celelalte operațiuni, îndrumăm cetățenii să se programeze online pe site-ul www.drpciv.ro, depunerea documentelor la sediul principal al serviciului din Municipiul Baia Mare, str. Școlii nr.1.

În contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV- 2, catățenii vor avea obligația de a respecta măsurile de distanțare fizică și portul măstii de protecție.

Sursă: Instituția Prefectului

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri