vineri, 23 octombrie
Școlile vor fi închise după ziua votului
De Petruța Gromucz - luni, 21 septembrie în categoria Actualități
50

Distribuie pe rețelele de socializare

Școlile vor fi închise după ziua votului

Astăzi  va fi luată decizia privind numărul de zile în care școlile vor fi închise pentru alegerile din 27 septembrie.

Premierul Ludovic Orban a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că școlile care vor fi folosite ca secții de votare vor fi închise, dar cursurile vor continua în mediul online. 

„Şcoala se va desfăşura online, o zi, două, vedem, hotărâm în cursul zilei de luni, înainte de vot şi după vot, pentru a permite dezinfectarea sălilor de clasă care vor fi localuri pentru secţiile de votare. Doar atât. Nu se vor suspenda, ci se vor ţine orele online în sălile respective, astfel încât să se asigure dezinfecţia şi pregătirea claselor pentru primirea elevilor”, a afirmat premierul Ludovic Orban, conform Digi24.

Acesta a precizat că va fi nevoie de cel puțin încă o zi după alegeri, pentru a dezinfecta și pregăti unitățile de învățământ pentru revenirea elevilor, și că încă nu a fost luată o decizie la nivel național în ceea ce privește desfășurarea cursurilor online.

„Cu siguranţă va exista o decizie unitară. Am avut deja o discuţie, dar până nu luăm decizia şi cu consultarea tuturor factorilor, Autoritatea Electorală Permanentă, INSP, Ministerul Sănătăţii, nu vreau să vă dau acum un răspuns, dar cu siguranţă vor exista zile în care se va desfăşura activitatea şcolară online, nu se vor suspenda cursurile, ci se vor desfăşura online. Pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care ştiţi că multe localuri ale secţiilor de votare sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor", a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă, citat de Digi24.

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri