vineri, 23 octombrie
Deschiderea anului universitar, tema întâlnirii Vicepremierului și Ministrului Educației și Cercetării cu rectorii și reprezentanții studenților
De Daiana Toma-Cioran - joi, 17 septembrie în categoria Actualități
49

Distribuie pe rețelele de socializare

Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Educaţiei și Cercetării, Monica Anisie, au avut ieri seara, la Guvern, o întâlnire cu 15 rectori ai universităţilor româneşti - conducerea Consiliului Naţional al Rectorilor, cu reprezentaţii asociaţiilor studenţilor ANOSR, UNSR, USR şi LSRS, precum şi reprezentanţii sindicatului Alma Mater (proveniţi din 11 universităţi).

Am discutat subiecte de maximă importanţă pentru deschiderea anului universitar în cele mai bune condiţii posibile din perspectiva securităţii sanitare combinată cu nevoia de continuare a actului educaţional”, a scris Raluca Turcan pe pagina de Facebook.

Ea precizează că „există deplină disponibilitate” pentru îmbunătăţirea prevederilor ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii „în spiritul unei mai bune adaptări la specificul universităţilor şi se apreciază orice contribuţie constructivă în beneficiul comunităţilor academice româneşti”.

S-a agreat iniţierea unor demersuri împreună cu Ministerul Fondurilor Europene pentru susţinerea cheltuielilor materiale ocazionate de nevoia de prevenire şi diminuare a riscului COVID şi de continuare a procesului educaţional în învăţământul superior”, completează vicepremierul.

Conform acestuia, s-au reţinut argumentele aduse de mediul universitar şi se va lua în considerare oportunitatea iniţierii unei hotărâri de guvern de creştere a cifrei de şcolarizare, în scopul susţinerii tinerilor care doresc să îşi continue studiile la nivel universitar în România.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri