Guvernul României a emis o nouă hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit deciziei CNSU propusă de Guvern, va fi reintrodusă măsura carantinei de noapte, astfel că între orele 22.00-05.00, indiferent de rata de incidență, nu se va putea ieși din locuință decât în cazuri excepționale. Vor fi exceptate de la măsură persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, dar și cele care care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. O altă măsură care urmează să fie adoptată se referă la interzicerea pentru o perioadă de 30 de zile a evenimentelor private precum nunțile sau botezurile.
„De la ora 22,00, pe întreg teritoriul ţării va fi interzisă circulaţia, mai puţin excepţiile pe care le cunoaşteţi, la care se adaugă persoanele vaccinate sau trecute prin boală şi care trebuie să prezinte organelor de control certificatul respectiv", a precizat şeful DSU, Raed Arafat.
Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale, precum mall-urile, se va face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală, iar pentru magazinele esențiale nu se va cere certificatul.
„Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spaţiile respective decât dacă sunt însoţiţi de un adult care este cu certificat valabil de vaccinare sau trecut prin boală", a transmis Raed Arafat.
De asemenea, restaurantele sau cafenelele vor fi deschise doar până la ora 21, iar barurile, cluburile și discotecile se închid pentru o perioadă de 30 de zile.
Toate măsurile și restricțiile, precum și toate excepțiile, pot fi consultate pe link-ul: https://admin.24mm.ro/userfiles/files/2/22-10%20-%202021%20Hotarare%20CNSU%20nr%20%2091%20ref%20ma%CC%86suri%20de%20protectie%20sanitara%20COVID-19.pdf