miercuri, 08 decembrie
A fost adoptat programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2022
De Petruța Gromucz - miercuri, 20 octombrie în categoria Economic
37

Distribuie pe rețelele de socializare

Comisia Europeană a adoptat ieri, 19 octombrie 2021, programul său de lucru pentru 2022, care stabilește următoarele etape ale agendei sale către o Europă post-COVID-19 mai verde, mai echitabilă, mai digitală și mai rezilientă. Programul de lucru al Comisiei conține 42 de noi inițiative de politică circumscrise tuturor celor șase obiective.

  • Un Pact verde european

Conform comunicatului, Comisia va continua să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pe lângă pachetul său intitulat „Pregătiți pentru 55”, prezentat în 2021 ca parte a Pactului verde european, un obiectiv revoluționar, Comisia va propune un cadru de reglementare pentru certificarea absorbțiilor de carbon. În plus, se vor lua măsuri suplimentare în direcția mobilității cu emisii zero, de exemplu prin revizuirea standardelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele; se va urmări planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării pentru a îmbunătăți calitatea apei și a aerului; se vor stabili noi norme privind utilizarea durabilă a pesticidelor și va promova economia circulară prin consolidarea dreptului de a repara produsele, pentru a se evita înlocuirea acestora. De asemenea, Comisia va mobiliza resurse, pe lângă Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice deja propus, dublând astfel finanțarea externă pentru biodiversitate. Obligațiunile verzi vor juca, de asemenea, un rol din ce în ce mai important și vor transpune în realitate angajamentul nostru de a plasa finanțarea durabilă în avangarda eforturilor de redresare ale UE.

  • O Europă pregătită pentru era digitală

Având în vedere că pandemia a fost un catalizator pentru accelerarea digitalizării lumii, Comisia își va continua traiectoria către deceniul digital pentru a realiza transformarea digitală a UE până în 2030. Piața unică rămâne esențială pentru inovarea Europei, iar Comisia a propus o nouă perspectivă asupra politicii în domeniul concurenței și va prezenta un instrument pentru situații de urgență al pieței unice pentru a preveni perturbările viitoare. Pentru a aborda preocupările stringente legate de furnizarea de semiconductori de care depind soluțiile digitale, vom adopta Actul european privind cipurile cu scopul de a promova un ecosistem de ultimă generație și de a dezvolta noi piețe pentru tehnologii europene inovatoare. Comisia va propune un Act european privind reziliența cibernetică pentru a stabili standarde comune de securitate cibernetică și va începe să construiască sistem global de comunicații securizate bazat pe spațiu al UE pentru a furniza, la nivelul UE, o conectivitate în bandă largă și comunicații independente securizate statelor membre. Măsurile de facilitare a asimilării competențelor digitale în școli și în învățământul superior vor fi, și ele, prioritare.

  • O economie în serviciul cetățenilor

Comisia se va baza pe Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale pentru a asigura locuri de muncă de calitate, condiții de muncă echitabile și un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată, și va prezenta, de asemenea, o propunere de îmbunătățire a protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă. Pentru a sprijini politicile statelor membre, Comisia va consolida plasele de siguranță socială esențiale pentru amortizarea șocurilor economice, aceasta urmând să prezinte o inițiativă privind un venit minim adecvat. Se vor prezenta, de asemenea, propuneri privind plățile instant pentru a promova acceptarea deplină a acestora în UE și vom facilita accesul întreprinderilor la capital în UE. Odată ce se va găsi o soluție globală privind reforma cadrului internațional de impozitare a societăților, Comisia va asigura punerea în aplicare rapidă și coerentă a acesteia în întreaga UE.

  • O Europă mai puternică pe plan internațional

În cursul anului viitor, Comisia va prezenta o nouă strategie intitulată „Portalul mondial” (Global Gateway) pentru a construi parteneriate în materie de conectivitate în întreaga lume, scopul fiind stimularea comerțului și a investițiilor. Conform comunicatului, până la sfârșitul acestui an, va fi prezentată o nouă Declarație comună UE-NATO, iar Comisia se va strădui să accelereze lucrările privind o veritabilă uniune europeană a apărării. În vederea tranziției energetice globale și a unor oceane mai sănătoase, vor fi prezentate o nouă strategie privind angajamentul internațional în domeniul energiei și un plan de acțiune privind guvernanța internațională a oceanelor.

  • Promovarea modului nostru de viață european

a propus ca anul 2022 să devină Anul european al tineretului; în acest context, va lansa o nouă inițiativă ALMA (Aim, Learn, Master, Achieve – Orientare - Învățare - Specializare - Reușită), care să îi ajute pe tinerii europeni defavorizați care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare să dobândească experiență profesională în străinătate, beneficiind de sprijinul social necesar. Obiectivul final este integrarea lor în sistemul de educație și de formare profesională sau găsirea unor locuri de muncă de calitate. Comisia va prezenta, de asemenea, o strategie a UE pentru universități și va propune modalități pentru o cooperare transnațională mai profundă și mai durabilă în învățământul superior.

Comisia va prezenta o strategie europeană privind serviciile de îngrijire pentru a îmbunătăți în mod global aceste servicii, de la îngrijirea copiilor la îngrijirea pe termen lung. Pentru a consolida în continuare uniunea europeană a sănătății, Comisia va garanta accesul la medicamente de înaltă calitate la prețuri accesibile, propunând un nou cadru pentru un sector farmaceutic dinamic al UE, va prezenta o revizuire a legislației privind medicamentele pentru copii și pentru bolile rare și va consolida acțiunile de screening și diagnosticare precoce a cancerului, datorită cărora pot fi salvate vieți, prin intermediul unei recomandări privind screeningul pentru depistarea cancerului, se arată în comunicat.

  • Un nou elan pentru democrația europeană

Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a proteja libertatea și pluralismul mass-mediei, prin prezentarea unei Legi europene privind libertatea mass-mediei, și va proteja în continuare statul de drept, care este un element esențial pentru funcționarea eficace a UE. Pentru a intensifica lupta împotriva criminalității transfrontaliere, instituirea unui cadru juridic comun pentru transferul eficient al procedurilor penale între statele membre va rămâne o prioritate. De asemenea, ne vom continua eforturile în ceea ce privește conceperea noului organism interinstituțional al UE în materie de etică, în strânsă colaborare cu alte instituții. Pentru a asigura egalitatea pentru toți, vor fi propuse măsuri de îmbunătățire a recunoașterii filiației între țările UE. De asemenea, va fi prezentată o inițiativă privind exodul creierelor și atenuarea provocărilor asociate cu declinul populației, care va identifica posibile soluții.

  • O abordare bazată pe principiul numărului constant

Pentru a reduce la minimum sarcina legată de obiectivele de politică ale UE, Comisia va aplica integral principiul numărului constant în cadrul acestui program de lucru. Costurile preconizate ale respectării legislației UE vor fi cuantificate într-un mod mai transparent și vor fi prezentate în mod sistematic în evaluările impactului, iar costurile administrative vor fi compensate. O mai bună legiferare va continua, de asemenea, să sprijine durabilitatea și transformarea digitală, concentrându-se pe principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” și pe principiul „digital în mod implicit”.

Etapele următoare

Comisia va începe discuțiile cu Parlamentul și cu Consiliul pentru a stabili o listă de priorități legislative comune.

Sursa: Comisia Europeană, fonduri-structurale.ro

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Pensiile speciale, minciuna preferată a USR-iștilor”

Daiana Toma-Cioran - dec. 8, 2021
Pensiile speciale, tema preferată a USR-iștilor! În frunte cu Cioloș, aceștia își închipuie că ...
Deputat Maramureș Gheorghe Șimon Putere

În 2022 bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță

Daiana Toma-Cioran - dec. 3, 2021
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru acordarea de vouchere a fost pus în dezbatere publică. ...
România 2022 vouchere bugetari

Guvernul vrea să adopte bugetul de stat pentru 2022 până pe 24 decembrie

Daiana Toma-Cioran - dec. 3, 2021
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern, că bugetul de stat ...
Guvern premier pim-ministru Nicolae Ciuca

PNDR: Evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul submăsurilor pentru instalarea tinerilor fermieri și dezvoltarea fermelor mici a fost finalizată

Petruța Gromucz - nov. 25, 2021
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat finalizarea evaluării cererilor de ...
fermieri ferme finanțare cereri de finanțare

ONG-urile și instituțiile de învățământ pot aplica pentru granturi de până la 15.000 de dolari în cadrul Programului anual de finanțări al Ambasadei SUA la București!

Petruța Gromucz - nov. 23, 2021
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Biroul de Diplomație Publică, a anunțat ...
fonduri instituții de învățământ ONG granturi

A fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de investiții ”Variantă de ocolire Baia Mare”

Petruța Gromucz - nov. 19, 2021
A fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de ...
varianta ocolitoare studiu de fezabilitate drumuri CJMM

Vor fi operate zboruri externe regulate de pe Aeroportul Internațional Maramureș

Petruța Gromucz - nov. 17, 2021
Potrivit unui comunicat publicat de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, ...
zboruri externe Maramureș aeroport noi zboruri

Peste 105 milioane de lei pentru servicii socio-educaționale, modernizarea infrastructurii rutiere și sprijinirea mediului de afaceri, prin POR

Petruța Gromucz - nov. 16, 2021
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat semnarea a 25 de noi ...
POR finanțare dezvoltare contracte de finanțare

POIM: Finanțare în valoare de 18 milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”

Petruța Gromucz - nov. 15, 2021
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis în acest weekend semnarea a 37 noi ...
Baia Mare finanțare Spitalul Județean ,,Dr. Constantin Opriș” MIPE

Au fost aprobate primele documente pentru demararea PNRR. România va beneficia de prefinanțarea de 3,8 miliarde de euro până la finalul anului

Petruța Gromucz - nov. 12, 2021
Guvernul a adoptat în 10 noiembrie 2021, două memorandumuri prin carea mandatat Ministerul ...
PNRR România memorandum Guvern

Expoziție itinerantă ,,Din zestrea Maramureșului”, la Craiova

Petruța Gromucz - nov. 11, 2021
Vineri, 12 noiembrie 2021, ora 11:00, Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de ...
expoziție Maramureș tradiție muzeu

Au fost semnate noi contracte de finanțare pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție destinate elevilor și personalului medical

Petruța Gromucz - nov. 10, 2021
Autoritatea de Management pentru POIM 2014-2020 a asigurat semnarea a 3 noi contracte de ...
contracte de finanțare finanțare management echipamente de protecție

O nouă rundă pentru Rabla pentru Electrocasnice și lansarea a 3 noi programe: instalarea de panouri fotovoltaice și staţii de încărcare pentru maşinile electrice și un program dedicat construcției pistelor de biciclete

Petruța Gromucz - nov. 8, 2021
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, a anunțat la la sfârșitul săptămânii ...
Rabla electrocasnice sesiune nouă fonduri

Un nou liberal demisionează din grupul parlamentar al PNL acuzând „distrugerea PNL de către cei care au confiscat partidul”

Daiana Toma-Cioran - oct. 29, 2021
După ce fostul președinte PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat demisia din grupul parlamentar PNL și ...
politică Partidul Național Liberal PNL demisii

S-a redeschis Centrul de vaccinare de la Caspev Baia Mare. Unde se mai pot vaccina băimărenii?

Daiana Toma-Cioran - oct. 29, 2021
Centrul de vaccinare de la Caspev (strada Săsarului numărul 3) s-a redeschis, aici, băimărenii ...
Baia Mare Maramureș Cătălin Cherecheș Centre de vaccinare

PNRR, aprobat de Consiliul UE! România urmează să primească o prefinanțare de 3,8 miliarde de euro

Petruța Gromucz - oct. 29, 2021
Miniștrii economiei și finanțelor au anunțat ieri, 28 octombrie 2021, aprobarea evaluării ...
PNRR Consiliul UE prefinanțare plan național

Legea obligativității certificatului verde la locul de muncă, nu a trecut de Senat. Se așteaptă decizia Camerei Deputaților, care este cameră decizională în acest caz

Petruța Gromucz - oct. 28, 2021
Proiectul de lege care introducea obligativitatea certificatului verde la locul de muncă a fost ...
certificatul verde cameră decizională senat camera deputaților

500 milioane de lei pentru UAT-uri în vederea creșterii eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public

Petruța Gromucz - oct. 28, 2021
Începând de luni, 25 octombrie 2021, ora 10.00, unitățile administrativ-teritoriale care doresc ...
economie iluminat public UAT România

CE a aprobat schema destinată IMM-urilor afectate de pandemie pentru investiții în activități productive

Petruța Gromucz - oct. 28, 2021
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane EUR (1,772 ...
economie Comisia Europeană schemă românească pandemie

Dan Barna: „USR nu este Hopa-Mitică în negocierile PNL cu PSD. Fie refacem coaliția, fie mergem în opoziție”

Daiana Toma-Cioran - oct. 27, 2021
Vicepreședintele USR, Dan Barna, a declarat ieri seară că partidul este dispus să reia ...
politică Dan Barna putere opoziție