sâmbătă, 18 septembrie
Ionel Bogdan: „Facem pași concreți pentru realizarea parcurilor industriale în județul Maramureș”
De Daiana Toma-Cioran - marți, 31 august în categoria Administrație
29

Distribuie pe rețelele de socializare

În ședința de ieri a Consiliului Județean Maramureș, aleșii județeni au acordat vot favorabil proiectelor de hotărâre prin care Consiliul Județean solicită comunei Groși și orașului Șomcuta Mare să transfere câte un teren din domeniul public propriu în domeniul public al județului Maramureș.

Astfel, Primăria Groși are intenția de a pune la dispoziția Consiliului Județean un teren în suprafață de 24 de hectare, aflat în zona Târgului auto, iar Primăria Șomcuta Mare dorește să transfere un teren de 11 hectare, situat în zona variantei ocolitoare care urmează să fie realizată la Șomcuta.

În cel mai scurt timp trebuie să avem aceste terenuri, să putem realiza studiile de fezabilitate cu privire la parcurile industriale și să putem depune cererile de finanțare în primăvara anului 2022 pentru infrastructură și pentru promovarea parcurilor industriale.

Mecanismul de finanțare va fi prin Programul Operațional Regional (POR) și vom gândi și un sistem de granturi pentru cei care vor dori să populeze parcurile industriale.

Este foarte important să înființăm zone industriale și tehnologice în Maramureș, pentru că doar așa putem să dezvoltăm considerabil economia județului, să creăm locuri de muncă mai bine plătite și mai accesibile pentru maramureșeni și, totodată, să creștem calitatea vieții pentru cetățeni.”, a declarat Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș.

În ceea ce privește realizarea de piețe tradiționale pe raza județului Maramureș, astăzi au fost adoptate proiectele care prevăd încheierea unui acord de parteneriat între Consiliul Județean și Primăria Șomcuta Mare, respectiv Primăria Rona de Sus, cu scopul de a realiza piețe tradiționale în aceste două zone ale județului.

Cererea și oferta de produse tradiționale este în continuă creștere atât la nivel mondial, național, cât și local, iar prin realizarea de piețe tradiționale în județul Maramureș, Consiliul Județean vine în sprijinul producătorilor locali atât pentru vânzarea directă a produselor obținute în fermele și în gospodăriile proprii, cât și pentru promovarea produselor alimentare tradiționale autentice locale.

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a vorbit despre importanța realizării de piețe tradiționale pe raza județului Maramureș: „Prin realizarea piețelor cu caracter tradițional îmi doresc să venim în sprijinul întreprinzătorilor locali pentru ca aceștia să aibă un mediu cât mai potrivit în care să poată comercializa produsele pe care le obțin. Este foarte important să sprijinim dezvoltarea de piețe noi la nivelul județului Maramureș atât din grija pentru producătorii locali, cât și pentru cetățenii care vor să cumpere produse tradiționale de calitate.

Sunt și alte zone ale Maramureșului în care vrem să dezvoltăm piețe tradiționale: Copalnic Mănăștur, Baia Sprie, Târgu Lăpuș, Vișeu de Sus, Ariniș, Borșa, dar și în alte localități deoarece este important pentru noi ca producătorii locali să aibă acces la piețe cât mai moderne și la standarde ridicate.”

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Acțiune de combatere a bullying-ului în liceele din Maramureș

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
Cătălin Moroșanu a fost prezent la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare și la Liceul ...
combatere bullying liceu Baia Mare

Premierul Florin Cîțu: „Folosirea certificatului verde nu discriminează. Este o măsură care permite activităților economice să continue”

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
Folosirea certificatului verde Covid pentru mai multe activităţi în localităţile cu incidenţă ...
premier prim-ministru Florin Cîțu 2021

S-a modificat lista țărilor cu risc epidemiologic. Bulgaria, Franța și Germania au intrat în zona galbenă. Spania a intrat în zona verde

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
HOTĂRÂREA nr. 71 din 16.09.2021 privind aprobarea Listei cu clasificarea ...
pandemie țări risc epidemiologic

Au fost stabilite măsuri pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Baia Mare, Șișești, Călinești, Satulung, Moisei și Recea

Petruța Gromucz - sept. 17, 2021
CJSU a aprobat măsuri pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în ...
măsuri reguli Baia Mare Maramureș

NextGenerationEU: Comisia Europeană obține alte 9 miliarde de euro sub formă de obligațiuni pentru redresarea Europei în contextul COVID-19

Petruța Gromucz - sept. 17, 2021
La 14 septembrie 2021, Comisia Europeană a anunțat faptul că a strâns încă 9 miliarde de euro ...
Comisia Europeană 9 miliarde de euro obligațiuni redresare

POCU: Apel de proiecte adresat îmbunătățirii procesului de predare a limbii române preșcolarilor și elevilor aparținând minorităților naționale

Petruța Gromucz - sept. 16, 2021
AM POCU a lansat ieri, 15 septembrie 2021, în consultare publică Ghidul Solicitantului ...
limba română predare proiecte proces de predare

Alegerile pentru președintele USR PLUS au fost oprite. Au apărut suspiciuni de fraudă

Daiana Toma-Cioran - sept. 16, 2021
Alegerile pentru funcția de președinte al USR PLUS au fost începute miercuri dimineață și au ...
USR PLUS politică 2021 Dan Barna

Ministrul Muncii, Șeful DSU și premierul spun că vaccinarea sau testarea săptămânală obligatorie se va face fără finanțare de la stat. Care sunt categoriile vizate

Daiana Toma-Cioran - sept. 16, 2021
Raluca Turcan, Ministrul Muncii: „Angajații din centrele pentru bătrâni și copii care ...
pandemie vaccinare Ministrul Muncii Raluca Turcan

Nelu Tătaru vrea să îi propună premierului vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de persoane

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului, a declarat că va discuta cu premierul ...
actualități Nelu Tătaru premier Florin Cîțu

Bilanț la final de sezon pe Litoralul românesc: „Costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, dughenizare”

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
Peste 1.250 de acţiuni de control au avut loc în acest sezon estival pe Litoral şi în Delta ...
litoral ANPC prețuri director

Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare este partener într-un nou progam Erasmus +

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
În perioada 20–21 septembrie 2021, Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul de Științe ...
Erasmus Plus Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare

Noua Măsură 3: Finanțări de până la 1 milion de euro pentru IMMuri! Imobilele rămân eligibile

Petruța Gromucz - sept. 15, 2021
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate a publicat săptămâna ...
imobile măsura 3 finanțări 1 milion de euro

Polonia și Ungaria nu primesc momentan undă verde pentru PNRR. Decizia a fost luată de Comisia Europeană

Petruța Gromucz - sept. 15, 2021
Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naționale de redresare și reziliență ale ...
PNRR Ungaria Polonia aprobare

Parlamentul European cere României să recunoască căsătoriile între persoane de același sex

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație ...
actualități LGBTIQ Parlamentul European România

Logiscool Baia Mare începe o nouă campanie de înscrieri la cursurile de programare

24mm.ro - sept. 14, 2021
Logiscool Baia Mare deschide campania de înscriere la cursurile care încep în septembrie ...
Logischool Baia Mare cursuri programare

Ionel Bogdan: „Lucrările de asfaltare pe drumul către Luhei – Poienile de Sub Munte, în linie dreaptă”

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Președintele Consiliul Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat o vizită în Poienile de Sub ...
Ionel Bogdan președinte Consiliul Județean Maramureș

Ludovic Orban, atac la președinte și prim-ministru: „Președintele i-a făcut o plângere penală lui Dragnea că a folosit PNDL pentru a cumpăra primari PNL”

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Atac dublu din parte lui Orba, atât la preşedintele Klaus Iohannis, cât  şi prim-ministrul ...
Partidul Național Liberal PNL Ludovic Orban România

Peste 200 de milioane de lei prin POR pentru reabilitarea și modernizarea mai multor unități școlare din țară

Petruța Gromucz - sept. 14, 2021
42 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare ...
contracte de finanțare România școli modernizare

Ludovic Orban compară opoziția de stânga cu diavolul: „Întotdeauna dracul şi-a băgat coada în structurile de guvernare de dreapta”

Daiana Toma-Cioran - sept. 13, 2021
Președintele PNL, Ludovic Orban, a explicat de ce alianţele politice de dreapta nu funcţionează ...
Partidul Național Liberal PNL 2021 România

Klaus Iohannis: „Menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi”

Daiana Toma-Cioran - sept. 13, 2021
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost prezent, astăzi, cu ocazia deschiderii ...
președinte România Klaus Iohannis 2021