Partidul Național Liberal intră într-o nouă etapă a luptei politice pentru șefia partidului, odată cu oficializarea candidaturilor. Cei doi candidați anunțați urmează să își depună oficial moțiunile cu care vor candida.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, susținătorii prim-ministrului, printre care Raluca Turcan, Pavel Popescu sau Alexandru Muraru, îl acuză pe Ludovic Orban de comportament „lipsit de fair-play politic”.
„În legătură cu ultimele apariții publice ale președintelui PNL, Ludovic Orban, echipa celor care susțin candidatura lui Florin Cîtu dezaprobă comportamentul lipsit de fair-play politic si declarațiile acestuia care aduc grave prejudicii partidului nostru”, se arată în mesajul publicat de susținătorii premierului.
Aceștia spun că „este dezonorant pentru președintele PNL să susțină campania de linșaj public a premierului” și că „nu este normal ca actualul președinte al PNL să asiste fără reacție și chiar să încurajeze acuzații grave si derapaje de limbaj la adresa Premierului liberal.”
În mesajul publicat pe conturile de Facebook, aceștia îl acuză pe Orban și că l-a atacat pe președintele Klaus Iohannis: „Nu este normal ca liderul PNL să-l atace pe Președintele României, cel mai solid partener politic al partidului nostru, în ultimii 7 ani.”
„Mizele și ambițiile personale nu trebuie urmărite de niciun membru PNL, cu atât mai mult de către președinte în exercițiu, în detrimentul mizelor partidului și ale guvernării. Atacarea propriilor colegi, a guvernării și a Președintelui României este contraproductivă pentru partidul nostru, iar campania internă pentru funcția de președinte al PNL nu trebuie să se transforme într-o răfuială de ordin personal, care să ne vulnerabilizeze în fața adversarilor. În aceste condiții, trebuie să-i mulțumim actualului președinte al partidului pentru tot ce a făcut bun până acum pentru PNL, să-l îndrumăm spre o ieșire cât mai onorabilă din actuala campanie și, sperăm, pe 25 septembrie, din funcția pe care deja nu o mai onorează conform așteptărilor și intereselor partidului nostru”, se mai arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook.
Ludovic Orban îl criticase dur pe Florin Cîțu cu o seară înainte, spunând la Realitatea TV că „ceea ce a deranjat cel mai mult este că Florin Cîţu a omis să informeze opinia publică” despre problemele pe care le-a avut în SUA. El a adăugat că soarta PNL nu poate fi aceea de a fi „sub asediu” din cauza faptului că un reprezentant al partidului, aflat în funcţia de premier, „nu a avut curajul să comunice public”, nici măcar preşedintelui, nişte puncte din biografie.
Liderul liberalilor a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să se gândească la soarta PNL, pentru că PNL şi-a onorat toate angajamentele în legătură cu preşedintele României.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea