Modelul contractului individual de muncă a suferit săptămâna trecută câteva modificări. Au fost introduse noi obligații pe care le au angajatorii față de angajați, mai exact este vorba despre informarea angajatului „cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat”.
Această obligaţie se aplică doar persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 sunt cele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii. Acestea trebuie să adere la un fond de pensii privat.
A fost modificată și litera F din modelul-cadru al contractului individual de muncă, aceasta urmând să aibă următorul cuprins:
„Atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepţia microîntreprinderilor cu până la 9 salariaţi, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activităţii”.