Agenția Națională pentru Romi a anunțat lansarea sesiunii de cereri de finanțare nerambursabilă de proiecte în cadrul programului ,,Promovarea unui stil de viață sănătos prin informare și conștientizare”.
Scopul programului este promovarea unui stil de viață sănătos adresat comunităților cu romi, prin sesiuni de informare cu privire la riscul îmbolnăvirii cu virusul SARS COV 2, informarea cu privire la metodele de prevenire a îmbolnăvirilor, informarea beneficiarilor cu privire la campania națională de imunizare derulată de către autoritățile competente, informarea cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse de către pacienți ulterior contactării virusului SARS COV 2, precum și acțiuni de educație pentru îngrijirea spațiilor comune de locuit prin implementarea de acțiuni de ecologizare și curățare a spatiilor domeniului public.
În cadrul apelului pot aplica persoanele juridice, fără scop patrimonial, asociații și fundații, iar bugetul total al programului este în valoare de 360.000 lei.
Obiectivul general al programului de finanțare este promovarea unui stil de viață sănătos prin informare și conștientizare ca urmare a abordării simultane a trei tipuri de activități ce presupun informarea corectă cu privire la virusul SARS COV 2 și metodele de prevenire a îmbolnăvirii, respectiv:
- Campanii de informare cu privire la masurile de prevenire a contactării virusului SARS COV 2, campanii de constientizare cu privire la riscurile asociate îmbolnăvirii cu virusul SARS COV 2, acțiuni de informare si îndrumare a beneficiarilor după contractarea virusului;
- Campanii de informare a beneficiarilor cu privire la programul national de imunizare împotriva virusul SARS COV 2 derulat de autoritățile competente;
- Actiuni de ecologizare și curățare a domeniului public, actiuni ce trebuie întreprinse de către organizația beneficiara a proiectului.
Termenul limită pentru transmiterea cererilor de finanțare este 5 august 2021.
Sursă info: fonduri-structurale.ro