sâmbătă, 18 septembrie
Florin Cîțu vorbește despre educația sexuală în școli: „De anul viitor, va funcționa ca ora de religie”
De Daiana Toma-Cioran - miercuri, 23 iunie în categoria Actualități
192

Distribuie pe rețelele de socializare

Prim-ministrul Florin Cîțu spune că educația sexuală va fi introdusă în școală într-un curs de „educație pentru viață”, începând de anul viitor, și că părinții care nu sunt de acord își vor putea retrage copiii, la fel cum se întâmplă în cazul orelor de religie. „Decizia e luată”, a afirmat premierul. Anunțul vine după ce Senatul a respins solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii și a votat-o în forma veche, în care participarea copiilor la ore de educație sexuală este condiționată de acordul scris al părintelui.

Am vorbit cu ministrul Cîmpeanu după acest vot și am luat decizia - și o vom implementa, curricula ține de Ministerul Educației prin legea educației - va introduce de anul viitor o clasă care se va numi Educație pentru viață. Va fi introdusă obligatoriu, dar părinții care doresc să își retragă copiii din acea clasă vor putea să o facă. Ca ora de religie va funcționa. Ministrul Educației cred că o va anunța zilele următoare, deczia este luată”, a spus premierul Florin Cîțu la TVR 1, conform Digi24.

Întrebat dacă nu mai speră că votul de la Camera Deputaților va fi diferit, premierul a răspuns: „Nu. Ministrul Educației a găsit soluția și o vom prelua noi la Guvern”.

Sunt foarte supărat, lucrurile trebuie să meargă înainte. Românii merită din partea noastră transparență și le vom da acest lucru. La ce s-a întâmplat astăzi în Senat, soluția a venit imediat. Am vorbit cu ministrul Educației, vom avea această lege în curriculă. Este prerogativa ministerului să facă curricula pentru anul viitor și va introduce această oră”, a declarat prim-ministrul Cîțu.

Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a spus că e nevoie de educație sexuală în școli, „pentru că nivelul de informare pe acest subiect e foarte scăzut și pentru că numărul mamelor tinere e foarte mare”.

Educația sexuală e foarte importantă și trebuie făcută. Acordul părintelui va fi necesar în următoarea formă, aceasta va fi propunerea ministerului Educației: toți elevii se înscriu la o disciplină care să conțină elemente de educație sexuală, având posibilitatea retragerii tuturor celor pentru care părinții nu sunt de acord. A același principiu aplicat la ora de religie”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul declarației a vorbit și despre un comunicat al Patriarhiei, care se pronunță împotriva educației sexuale predate la școală.

Răspund ce am răspuns și până acum. Educația sexuală e o componentă a educației pentru viață. Poate fi făcută cu acordul părinților. Când nu sunt de acord, își pot retrage copilul. E vorba și de sistemul de notare. Dacă ai posibilitatea să te retragi, ai statut diferit față de limba română, de unde nu te poți retrage. De aceea trebuie abordare specifică și care să țină seama de mecanismele din educație”, a mai spus Ministrul Sorin Cîmpeanu.

Sursa foto: Hotnews

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Acțiune de combatere a bullying-ului în liceele din Maramureș

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
Cătălin Moroșanu a fost prezent la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare și la Liceul ...
combatere bullying liceu Baia Mare

Premierul Florin Cîțu: „Folosirea certificatului verde nu discriminează. Este o măsură care permite activităților economice să continue”

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
Folosirea certificatului verde Covid pentru mai multe activităţi în localităţile cu incidenţă ...
premier prim-ministru Florin Cîțu 2021

S-a modificat lista țărilor cu risc epidemiologic. Bulgaria, Franța și Germania au intrat în zona galbenă. Spania a intrat în zona verde

Daiana Toma-Cioran - sept. 17, 2021
HOTĂRÂREA nr. 71 din 16.09.2021 privind aprobarea Listei cu clasificarea ...
pandemie țări risc epidemiologic

Au fost stabilite măsuri pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Baia Mare, Șișești, Călinești, Satulung, Moisei și Recea

Petruța Gromucz - sept. 17, 2021
CJSU a aprobat măsuri pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în ...
măsuri reguli Baia Mare Maramureș

NextGenerationEU: Comisia Europeană obține alte 9 miliarde de euro sub formă de obligațiuni pentru redresarea Europei în contextul COVID-19

Petruța Gromucz - sept. 17, 2021
La 14 septembrie 2021, Comisia Europeană a anunțat faptul că a strâns încă 9 miliarde de euro ...
Comisia Europeană 9 miliarde de euro obligațiuni redresare

POCU: Apel de proiecte adresat îmbunătățirii procesului de predare a limbii române preșcolarilor și elevilor aparținând minorităților naționale

Petruța Gromucz - sept. 16, 2021
AM POCU a lansat ieri, 15 septembrie 2021, în consultare publică Ghidul Solicitantului ...
limba română predare proiecte proces de predare

Alegerile pentru președintele USR PLUS au fost oprite. Au apărut suspiciuni de fraudă

Daiana Toma-Cioran - sept. 16, 2021
Alegerile pentru funcția de președinte al USR PLUS au fost începute miercuri dimineață și au ...
USR PLUS politică 2021 Dan Barna

Ministrul Muncii, Șeful DSU și premierul spun că vaccinarea sau testarea săptămânală obligatorie se va face fără finanțare de la stat. Care sunt categoriile vizate

Daiana Toma-Cioran - sept. 16, 2021
Raluca Turcan, Ministrul Muncii: „Angajații din centrele pentru bătrâni și copii care ...
pandemie vaccinare Ministrul Muncii Raluca Turcan

Nelu Tătaru vrea să îi propună premierului vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de persoane

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului, a declarat că va discuta cu premierul ...
actualități Nelu Tătaru premier Florin Cîțu

Bilanț la final de sezon pe Litoralul românesc: „Costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, dughenizare”

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
Peste 1.250 de acţiuni de control au avut loc în acest sezon estival pe Litoral şi în Delta ...
litoral ANPC prețuri director

Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare este partener într-un nou progam Erasmus +

Daiana Toma-Cioran - sept. 15, 2021
În perioada 20–21 septembrie 2021, Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul de Științe ...
Erasmus Plus Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare

Noua Măsură 3: Finanțări de până la 1 milion de euro pentru IMMuri! Imobilele rămân eligibile

Petruța Gromucz - sept. 15, 2021
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate a publicat săptămâna ...
imobile măsura 3 finanțări 1 milion de euro

Polonia și Ungaria nu primesc momentan undă verde pentru PNRR. Decizia a fost luată de Comisia Europeană

Petruța Gromucz - sept. 15, 2021
Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naționale de redresare și reziliență ale ...
PNRR Ungaria Polonia aprobare

Parlamentul European cere României să recunoască căsătoriile între persoane de același sex

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație ...
actualități LGBTIQ Parlamentul European România

Logiscool Baia Mare începe o nouă campanie de înscrieri la cursurile de programare

24mm.ro - sept. 14, 2021
Logiscool Baia Mare deschide campania de înscriere la cursurile care încep în septembrie ...
Logischool Baia Mare cursuri programare

Ionel Bogdan: „Lucrările de asfaltare pe drumul către Luhei – Poienile de Sub Munte, în linie dreaptă”

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Președintele Consiliul Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat o vizită în Poienile de Sub ...
Ionel Bogdan președinte Consiliul Județean Maramureș

Ludovic Orban, atac la președinte și prim-ministru: „Președintele i-a făcut o plângere penală lui Dragnea că a folosit PNDL pentru a cumpăra primari PNL”

Daiana Toma-Cioran - sept. 14, 2021
Atac dublu din parte lui Orba, atât la preşedintele Klaus Iohannis, cât  şi prim-ministrul ...
Partidul Național Liberal PNL Ludovic Orban România

Peste 200 de milioane de lei prin POR pentru reabilitarea și modernizarea mai multor unități școlare din țară

Petruța Gromucz - sept. 14, 2021
42 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare ...
contracte de finanțare România școli modernizare

Ludovic Orban compară opoziția de stânga cu diavolul: „Întotdeauna dracul şi-a băgat coada în structurile de guvernare de dreapta”

Daiana Toma-Cioran - sept. 13, 2021
Președintele PNL, Ludovic Orban, a explicat de ce alianţele politice de dreapta nu funcţionează ...
Partidul Național Liberal PNL 2021 România

Klaus Iohannis: „Menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi”

Daiana Toma-Cioran - sept. 13, 2021
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost prezent, astăzi, cu ocazia deschiderii ...
președinte România Klaus Iohannis 2021