joi, 29 iulie
Renate Weber a fost revocată de Parlament din funcția de Avocat al Poporului
De Daiana Toma-Cioran - joi, 17 iunie în categoria Actualități
91

Distribuie pe rețelele de socializare

Ieri, Renate Weber a fost revocată de Parlament  din funcția de Avocat al Poporului. Au fost 247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă”. În cererea de revocare, partidele din coaliţia de guvernare susţin că, în calitate de Avocat al Poporului, Renate Weber a acţionat cu depăşirea competenţelor legale, având drept consecinţă nerespectarea legii de organizare şi funcţionare a instituţiei şi a Constituţiei.

Ludovic Orban a spus că săptămâna viitoare va începe procedura de numire a noului Avocat al Poporului, iar până la finalul sesiunii parlamentare va fi făcută numirea. Pentru funcția de Avocat al Poporului este vehiculat numele profesorului de drept Fábián Gyula, propunere făcută de UDMR.

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au acordat, miercuri, raport de admitere, cu majoritate de voturi, solicitării PNL, USR PLUS şi UDMR pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, a menţionat că au fost înregistrate 23 de voturi în favoarea solicitării de revocare, parlamentarii PSD şi AUR neparticipând la vot.

PNL, USR PLUS şi UDMR au formulat pentru motivele însuşite încă de ieri de plenul Parlamentului o cerere de revocare pentru constatări de încălcări de lege şi ale Constituţiei (...) de către doamna Renate Weber. O dezbatere derulată mai degrabă în condiţii de procedură care amintesc mai mult de vechea legislatură. (...) Atunci când primeşti o funcţie din partea unui lider ca Liviu Dragnea te debarasezi greu de ea, chiar şi atunci când Parlamentul, singura autoritate care exercită controlul parlamentar asupra Avocatului Poporului, îţi spune că ai încălcat legea prin modul în care ţi-ai exercitat atribuţiile. Raportul Comisiilor juridice îşi însuşeşte cererea de revocare formulată de liderii Coaliţiei şi o transmit către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului”, a spus Iulia Scântei, conform Digi24.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a respins acuzaţiile din cererea de revocare şi a precizat că, dacă nu ar fi fost invitată doar cu o oră înainte de începerea şedinţei, ar fi adus documente care să susţină activitatea instituţiei. Ea a subliniat că hotărârea Parlamentului prin care rapoartele Avocatului Poporului au fost respinse nu a fost publicată în Monitorul Oficial, însă Iulia Scântei a atras atenţia că hotărârea privind aceste rapoartele de respingere nu se publică în Monitor.

Renate Weber a spus că nu are ce  să îşi reproşeze după mandatul pe care l-a îndeplinit ca Avocat al Poporului.

 „Nu. Chiar nu! Ba mai erau vreo două lucruri pe care aş mai fi putut să le fac... Chiar mă duc acasă, mă privesc în oglindă şi cred că am funcţionat cu demnitate în această funcţie. E adevărat, pentru mine, drepturile şi libertăţile sunt ceva sfânt şi nu o să abdic niciodată de la ele, că nu am făcut asta niciodată în viaţa mea. Şi nu mă refer la drepturile şi libertăţile mele, ci ale celorlalţi”, a spus Renate Weber.

Sursa foto: Agerpres

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Raed Arafat: „Nu cred că vorbim despre discriminare dacă se limitează accesul celor nevaccinați în anumite locații”

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Raed Arafat, Șeful DSU,  a spus că limitarea accesului în anumite locaţii al persoanelor ...
Șeful DSU Secretar de Stat Raed Arafat România

Primăria Baia Mare construiește un loc de joacă dedicat copiilor cu dizabilități

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Primăria Municipiului Baia Mare construiește un loc de joacă incluziv, dedicat copiilor cu ...
primăria municipiului Baia Mare Maraureș

FOSR 2021 - Cel mai mare eveniment studențesc din România se întoarce în Baia Mare

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) ...
FOSR 2021 România Baia Mare

Campania de vaccinare este noul motiv de ceartă între Ludovic Orban și Florin Cîțu

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Ludovic Orban, săgeți către Florin Cîțu pentru țintele ratate ale campaniei de ...
Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban Prim-ministru premier

Primăria municipiului Baia Mare dă în folosință 100 de apartamente moderne pentru tineri

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investițiilor destinate ...
administrație publică Baia Mare primar Cătălin Cherecheș

Premierul Florin Cîţu: „Suntem pregătiţi nu numai de valul 4, suntem pregătiţi să depăşim pandemia”

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Prim-ministrul României, domnul Florin Cîţu, a declarat că autorităţile nu doar că sunt ...
pandemie coronavirus Covid-19 Sars-CoV-2

Comitetul Național pentru Situații de Urgență anunță noi măsuri de relaxare de la 1 august. Noi condiții pentru evenimentele private

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Hotărârea nr. 50 din 26.07.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de ...
evenimente private Comitetul Național pentru Situații de Urgență CNSU

Casa Regală a României - Ambasador al Culturii Tradiționale Românești

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș vă ...
cultură Maramureș Casa Regală România

Parlamentul din Franța a validat pașaportul sanitar

Daiana Toma-Cioran - iul. 26, 2021
Parlamentul francez a adoptat definitiv ieri seară, după multe controverse, paşaportul sanitar, ...
Parlament Franța pașaport sanitar 2021

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Profesorii nevaccinați ar putea fi testați periodic, înainte să intre la ore”

Daiana Toma-Cioran - iul. 26, 2021
Profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testați periodic, înainte să intre în ...
Sorin Cîmpeanu Ministrul Educației noul an școlar 2021/2022

A fost promulgată o nouă lege: persoanele care se vaccinează vor beneficia de o zi liberă plătită

Petruța Gromucz - iul. 23, 2021
Săptămâna trecută a fost promulgată o lege care prevede că persoanele persoanele care se ...
zi liberă părinți copii studenți

Programul Orizont Europa: 11 proiecte noi cu o valoare totală de 120 milioane euro au fost selectate pentru sprijinirea cercetărilor referitoare la COVID-19

Petruța Gromucz - iul. 23, 2021
Comisia Europeană a transmis selectarea a 11 proiecte noi în cadrul programului Orizont Europa, ...
Orizont Europa cercetări urgente coronavirus pandemie

Congresul PNL, principala sursă de tensiuni în Coaliția de guvernare. Cristian Ghinea: „Vreau să se termine coșmarul asta, nu mai putem”

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a vorbitla Digi24 despre ...
politică Coaliție guvernare Congres PNL

Din 6 august în Italia devine obligatoriu permisul de sănătate

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Italia introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii ...
permis de sănătate certificat verde Italia pandemie

IPJ Maramureș: Nimeni nu scapă basma curată de eroul nostru canin Teba!

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Câinele este un prieten dedicat omului și stăpânului, dar dușmanul persoanelor care ...
Inspectoratul Județean de Poliție IPJ Maramureș Teba

Modelul contractului individual de muncă a fost modificat. Angajatorii vor avea noi obligații

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Modelul contractului individual de muncă a suferit săptămâna trecută câteva modificări. Au fost ...
contract de muncă modificări România contract individual de muncă

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. 35 de țări, în zona roșie

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Lista statelor cu risc epidemiologic a fost actualizată de Comitetul pentru Situații de ...
listă zone zona roșie zona galbenă

Incidența cazurilor de COVID-19 în rândul tinerilor a crescut în România în ultima săptămână

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății, incidența de cazuri de COVID-19 a ...
pandemie valul 4 COVID-19 cazuri

Primarii vor primi bani pentru drumuri, gaze, apă și canalizare prin Programul de Investiţii în Infrastructura Locală

Daiana Toma-Cioran - iul. 22, 2021
Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, spune că la nivelul ministerului sunt identificate trei ...
primării primari bani investiții

PSD acuză Guvernul: „Zero euro din PNRR în 2021”

Daiana Toma-Cioran - iul. 22, 2021
PSD spune, într-o postare pe pagina lor de Facebook, acuză Executivul că este vinovat de ...
PSD Guvern PNRR România