Elevii claselor a XII-A și XIII, vor încheia cursurile la sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, ultimele cursuri vor fi susținute vineri, urmând ca din data de 28 iunie, să înceapă examenul de Bacalaureat.
Prima probă susținută de elevi, va fi cea de la Limba și Literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului - proba E.c), pe 30 iunie este programată proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d), iar pe 1 iulie cea de Limba şi literatura maternă - proba E.b).
Vor exista două runde de afișare a rezultatelor, mai exact pe 5 iulie, până la ora 12.00, vor fi afișate primele rezultate, iar rezultatele finale după contestații vor fi afișate pe 9 iulie. Contestațiile vor putea fi depuse în data de 5 iulie, după aflarea primelor rezultate, între orele 12.00 și 18.00.
Probele de evaluare a competențelor vor fi recunoscute anul acesta, în urma adoptării de către Executiv a unei Ordonanțe de Urgență pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului educațional.
Așadar, probele de evaluare lingvistică în limba română, limba maternă, limba de circulație internațională și proba de evaluare a competențelor lingvistice, vor fi echivalate.