miercuri, 20 octombrie
Planul Comisiei Europene pentru a evita haosul vacanțelor. Cum se va călători în această vară
De Daiana Toma-Cioran - joi, 03 iunie în categoria Actualități
161

Distribuie pe rețelele de socializare

Comisia Europeană a stabilit luni un nou plan de eficientizare a politicilor de călătorie în Uniunea Europeană, înainte de a începe sezonul vacanțelor. Potrivit calendarului de lucru, la începutul lunii iulie ar urma să fie implementate certificatele digitale UE în toate statele, care vor facilita călătoriile în spațiul european, relatează Politico. 

Conform unui acord încheiat în  Parlamentul European și statele membre s-au pus de acord în ce privește certificatul sanitar european Covid, al cărui scop este acela de a facilita călătoriile în interioriul Uniunii Europene pe perioada pandemiei de coronavirus. 

Documentul, care se va numi „certificatul verde digital european”, ar urma să fie lansat la 1 iulie și va atesta că deținătorul său a fost vaccinat împotriva Covid-19, că are un test Covid negativ recent sau că a trecut deja prin boală.

Acordul lasă însă la latitudinea fiecărei țări dacă impune sau nu măsuri suplimentare, precum carantină sau test Covid, iar Comisia Europeană și-a manifestat interesul de a evita un posibil haos cauzat de politici divergente.

Planul Comisiei Europene pentru călătoriile din această vară

Propunerea Comisiei Europene  este o actualizare a unei recomandări făcută anul trecut, fără caracter obligatoriu pentru țările UE, arată că cei care călătoresc din interiorul spațiului european cu un certificat digital nu ar trebui să fie obligați să mai facă un test Covid sau să stea în carantină, a precizat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

Pentru ceilalți călători, care nu dețin un certificat digital, Comisia solicită țărilor să formuleze restricțiile de călătorie pe baza unei hărți ilustrată prin culori, care să clasifice zonele de la sigure (culoarea verde), la zone cu risc ridicat de transmitere a Covid-19 (culoarea roșu închis). Astfel, potrivit planului prezentat de Comisia Europeană:

  • călătorii din zonele verzi nu trebuie să se confrunte cu niciun fel de restricții;
  • călătorii din zonele portocalii ar putea fi obligați să se testeze înainte de călătorie;
  • călătorii din zonele roșii ar putea fi obligați să stea în carantină dacă nu au dovada unui rezultat negativ al testului Covid
  • călătoriile din zone cu risc foarte ridicat, cele aflate în culoarea roșu închis, ar trebui „descurajate"

Comisia Europeană vrea ca țările UE să cadă de acord asupra duratei de valabilitate a testelor Covid, sugerând 72 de ore pentru un test PCR și 48 de ore pentru un test antigen rapid.

Țările UE ar trebui să poată „să reintroducă măsuri restrictive, inclusiv pentru persoanele care au fost vaccinate sau s-au recuperat, dacă situația epidemiologică dintr-o țară se deteriorează rapid”, a mai spus comisarul european, Didier Reynders, arată Digi24.

Sursa foto: DW.com

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

A fost adoptat programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2022

Petruța Gromucz - oct. 20, 2021
Comisia Europeană a adoptat ieri, 19 octombrie 2021, programul său de lucru pentru 2022, care ...
program de lucru Comisia Europeană Europa Europa verde

5 proiecte aprobate pentru finanțare, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, în cadrul apelului „Drepturile omului – implementare la nivel național”

Petruța Gromucz - oct. 20, 2021
Fondul Român pentru Dezvoltare Socială a publicat săptămâna trecută lista proiectelor aprobate ...
Fondul Român pentru Dezvoltare Socială proiecte aprobare dreprurile omului

Miniștrii propuși de Cioloș vor fi audiați în comisiile parlamentare de specialitate. Guvernul Cioloș va fi votat mâine

Daiana Toma-Cioran - oct. 19, 2021
Miniştrii propuşi de prim-ministrul desemnat Dacian Cioloş vor fi audiaţi astăzi în comisiile ...
vot Parlament 2021 România

APIA efectuează plăți în avans pentru Campania 2021

Petruța Gromucz - oct. 19, 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat ieri, 18 octombrie 2021, ...
economie APIA plăți în avans plăți

Beneficiarii POPAM cu polițe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliță de asigurare conform legislației în vigoare

Petruța Gromucz - oct. 18, 2021
Autoritatea de Supraveghere Financiară din România a retras autorizația de funcționare a ...
Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime POPAM asigurare city insurance

Președintele Colegiului Medicilor vrea suspendarea medicilor care transmit mesaje antivacciniste: „Pun în pericol sănătatea publică”

Daiana Toma-Cioran - oct. 18, 2021
Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, își dorește ca toți medicii care prezintă în ...
actualități președinte Colegiu Medicilor pandemie

Cum arată cabinetul lui Dacian Cioloș și programul de guvernare?

Daiana Toma-Cioran - oct. 18, 2021
Aseară, Biroul Național al USR a finalizat lista de miniștri și forma finală a programului de ...
politică Guvern nou România

Au fost aprobate scenariile pentru desfășurarea cursurilor unităților de învățământ din județul Maramureș. Cinci unități își vor desfășura cursurile în sistem online

Petruța Gromucz - oct. 17, 2021
Subprefectul Rudolf Stauder a declarat că a avut loc ședința extraordinară a Comitetului ...
educație învățământ cursuri clase

Florin Cîțu: „Am livrat ce așteptau românii: o puternică creștere economică și reducerea deficitelor”. Salariul minim pe economie va crește cu 11%

Petruța Gromucz - oct. 16, 2021
Florin Cîțu a susținut astăzi o conferință de presă în care a discutat despre creșterea ...
economie România creștere economică creștere salarială

Municipiul Sighetu Marmației intră de astăzi în carantină. Ce măsuri au fost instituite?

Petruța Gromucz - oct. 14, 2021
Subprefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU a declarat că s-a primit de la nivel central ...
Sighetu Marmației Maramureș carantină măsuri

Dacian Cioloș, premierul desemnat: „Oricine îşi va asuma guvernarea în următoarele luni va face un sacrificiu”

Daiana Toma-Cioran - oct. 14, 2021
Dacian Cioloş a spus că oricine îşi va asuma guvernarea în următoarea perioadă „va face un ...
premier desemnat România 2021

Negocierile dintre Cioloș, Kelemen și Cîțu au fost un mare eșec. Florin Cîțu: „Responsabilitatea este a coaliției USR, PSD, AUR”

Daiana Toma-Cioran - oct. 14, 2021
Dacian Cioloş, prim-ministrul desemnat a discutat, ieri, aproximativ o oră cu Florin Cîțu, ...
politică negocieri USR PNL

Prefinanțare în valoare de 822 milioane de euro pentru PNRR-ul Slovaciei

Petruța Gromucz - oct. 14, 2021
Comisia Europeană a anunțat ieri, 13 octombrie 2021, plata prin intermediul Mecanismului de ...
PNRR Slovacia Comisia Europeană mecanismul de redresare și reziliență

Ludovic Orban își depune demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților

Daiana Toma-Cioran - oct. 13, 2021
Ludovic Orban îşi depune astăzi, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei ...
Camera Deputaților președinte Ludovic Orban 2021

Liderii USR, PNL și UDMR se întâlnesc astăzi să discute despre formarea unei majorități

Daiana Toma-Cioran - oct. 13, 2021
Premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, se va întâlni astăzi cu ...
politică România 2021 Dacian Cioloș

Codul Ocupațiilor din România va fi actualizat. 100 de meserii noi ar urma să fie implementate

Petruța Gromucz - oct. 13, 2021
Ministerul Muncii pregătește actualizarea codurilor ocupațiilor din România. Modificarea vine în ...
COR codul Ocupațiilor din România locuri de muncă noi locuri de muncă

Raed Arafat a anunțat noi măsuri pentru gestionarea pandemiei

Daiana Toma-Cioran - oct. 12, 2021
Șeful DSU, Raed Arafat, a semnat mai multe ordine care vizează gestionarea pandemiei, în ...
Raed Arafat 2021 România pandemie

Dacian Cioloş a invitat PNL, UDMR şi minorităţile naţionale la negocieri. Ce spun politicienii români despre desemnarea lui Dacian Cioloș în funcția de prim-ministru

Daiana Toma-Cioran - oct. 12, 2021
Dacian Cioloș, prim-ministrul desemnat de către președintele Klaus Iohannis, i-a invitat pe ...
politică Dacian Cioloș desemnat prim-ministru

Ionel Bogdan, soluții pentru dezvoltarea județului Maramureș: va fi construit un Aquapark, va fi dezvoltat turismul și vor fi susținuți producătorii locali

Petruța Gromucz - oct. 12, 2021
În urma unei întâlniri de lucru cu Marcel Boloș, directorul ADR Nord-Vest, președintele ...
administrație Ionel Bogdan Baia Mare Maramureș

Măsura 1 – microgranturi va fi relansată pe 25 octombrie 2021. Preînscrierea în aplicație începe din 18 octombrie 2021

Petruța Gromucz - oct. 12, 2021
Ministerul Econonomiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a anunțat ieri că Măsura ...
economie măsura 1 microgranturi fonduri externe nearambursabile