joi, 29 iulie
Cum se împart cele 29,2 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență? Banii ar urma să fie primiți în luna octombrie
De Petruța Gromucz - luni, 31 mai în categoria Economic
41

Distribuie pe rețelele de socializare

Guvernul a prezentat săptămâna trecută în Parlament, situația la zi a negocierilor pentru Planul Național de Redresare și Reziliență. Țara noastră va primi 14,2 miliarde de euro, sub formă de granturi și 15 miliarde sub formă de împrumut. Banii ar putea fi primiți în luna octombrie a acestui an, iar proiectele de finanțare trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026. Dacă lucrurile nu vor fi realizate astfel, banii vor trebui restituiți. 

La 26 mai, Guvernul a prezentat situația la zi a negocierilor pentru PNRR. 

„În urma acestui dialog, vom face mai clar în PNRR principiul distribuirii echitabile geografic a fondurilor, principiul descentralizării și rolul autorităților locale, acolo unde este cazul. De asemenea, vor fi clarificate rolul mecanismului de coordonare interministerială precum și instituirea unui comitet public de monitorizare a PNRR unde vom invita partenerii sociali și societatea civilă. Ne aflăm în ultimele zile de consultări cu Comisia Europeană înainte de depunerea oficială […]. Joi și vineri avem programate negocieri tehnice pe clarificarea etichetării investițiilor verzi și a celor digitale. Bugetul prezentat public astăzi (n.r ieri) poate suferi ajustări în urma acestor negocieri pe etichetarea investițiilor”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

 

Managementul apei – 1,9 miliarde de euro

  • 2 reforme și 7 investiții

Exemple:

  • construirea de rețele de apă - 1630 km în localități cu peste 2000 locuitori
  • construirea a 2000 km rețele de canalizare în localități peste 2000 locuitori și 470 de km de rețele de canalizare în localități sub 2000 de locuitori
  • conectarea a 100.000 de gospodării la rețele de apă și canalizare prin programul național Prima conectare la apă și canalizare
  • Realizarea cadastrului apelor

Împădurim România și protejăm biodiversitatea - 1,3 miliarde de euro

  • 4 reforme și 14 investiții

Exemple:

  • 45.000 de hectare noi de pădure
  • actualizarea planurilor de management pentru 250 arii naturale protejate
  • 10.000 hectare habitate naturale refăcute

Managementul deșeurilor - 1,1 miliarde de euro.

  • 2 reforme și 3 investiții

Exemple:

  • dezvoltarea capacității de monitorizare și control a Gărzii de Mediu,
  • 550 echipamente de monitorizare a poluării aerului
  • 15 sisteme județene de gestionare a deșeurilor modernizate

Transport sustenabil (rutier, feroviar, metrou) - 7,6 miliarde de euro

  • 2 reforme și 4 investiții

Autostrăzi:

  • 434 de kilometri de autostradă construiți;
  • 625 ha de perdele forestiere liniare în lungul autostrăzilor nou construite;
  • 45% din punctele negre ale siguranței rutiere eliminate;

Cale ferată:

  • 311 km de cale ferată modernizată;
  • 311 km de cale ferată cu sistem ERTMS 2;
  • 110 km de cale ferată electrificată;
  • 2534 km de cale ferată pe care viteza comercială crește cu 15% prin lucrări
    de reînnoire;
  • 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare.

Metrou: 15.6 km de rețea nouă de metrou; 15 stații noi; 30 de rame.

Fondul pentru Valul Renovării - 2,2 miliarde de euro

  • 8 reforme și 10 investiții
  • 1.000 - 1.500 blocuri reabilitate energetic
  • 2.000 de clădiri publice reabilitate

Energie regenerabilă și infrastructură de gaz cu hidrogen - 1,6 miliarde de euro

  • 7 reforme și 7 investiții

Dezvoltarea de capacități electrice din surse regenerabile:

  • Eolian: +1.581 MW capacitate instalată suplimentar în 2025 față de 2020;
  • Solar: +2.031 MW capacitate instalată suplimentar în 2025 față de 2020.

Cloud guvernamental și sisteme publice digitale interconectate - 2 miliarde de euro

  • Cloud guvernamental - legarea tuturor ministerelor și a agențiilor guvernamentale într-o singură rețea și o singură bază de date
    interoperabilă
  • 5 milioane cetățeni care vor avea cartea de identitate electronică
  • 30.000 de funcționari publici instruiți digital
  • 100 biblioteci finanțate ca HUB-uri de învățare și dezvoltare de aptitudini digitale pe tot parcursul vieții
  • 65 structuri sprijinite în domeniul securității cibernetice.

Reforme fiscale și reforma sistemului de pensii - 682 milioane de euro

Livrabile:

  • Pensiile speciale sunt limitate
  • Un sistem nou bazat pe o formulă stabilă de beneficii și o indexare automată a pensiilor
  • Reforme în politica fiscală. Adoptarea de măsuri pentru a crește veniturile la buget, optimizarea cheltuielilor, asigurarea aplicării sustenabilității fiscale.

Exemple de detalii incluse în reformă:

  • Îmbunătățirea administrării marilor contribuabili
  • Introducerea unui model mai transparent și orientat spre servicii al administrării taxelor
  • Implementarea analizei cheltuielilor în domeniul de sănătate și educație (vor urma și alte sectoare)
  • Introducerea unui proces de bugetare multi-anuală, mai ales pentru partea
    de cheltuieli.

Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, și reforma companiilor de stat - 1,7 miliarde de euro

  • 4.000 de contracte de finanțare pentru digitalizarea IMM-urilor
  • 280 de contracte de finanțare pentru ajutarea firmelor din România în procesul de listare la bursa
  • Un Fond de Fonduri creat, pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes
  • Garanție de portofoliu pentru Acțiune climatică
  • 10 institute de cercetare finanțate pentru excelență, printr-un proiect pilot
  • Reforma companiilor de stat.

Fondul local pentru tranzitia verde și digitala - 2,1 miliarde de euro

  • legislație pentru zonele metropolitane funcționale, pentru politica urbană a României, nouă strategie națională pentru locuire
  • Proiecte pentru mobilitate verde (autobuze electrice, piste biciclete, benzi dedicate, stații de încărcare) și pentru digitalizare în localități
  • Program pentru locuințe sociale și pentru tineret
  • 3.000 de kilometri de trasee velo paneuropene.

Turism și cultură - 200 milioane de euro

  • 12 rute (trasee) culturale dezvoltate și marcate
  • 8 muzee construite/reabilitate și puse în valoare
  • 20 destinații turistice verzi vor fi certificate
  • 15 milioane de turiști români și 4 milioane de turiști străini vor vizita țara,
    anual.

Fondul pentru spitale și pentru creșterea accesului la sănătate - 2,4 miliarde de euro

  • 3 reforme și 2 investiții
  • 30 spitale extinse/renovate
  • 200 de centre comunitare construite sau renovate, care au dotări noi și personal.
  • 3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate
  • 10 secții de terapie intensivă nou-născuți dotate, inclusiv cu ambulanță transport nou-născuți (pentru centrele regionale).

Reforme în domeniul social - 233 milioane de euro

  • centre de zi pentru prevenirea abandonului familial
  • venitul minim de incluziune
  • sistemul de tichete pentru formalizarea muncii.

Reforma administrației publice, întărirea dialogului social și creșterea eficienței justiției - 137 de milioane de euro

  • 8 reforme și 7 investiții
  • Noua Strategie Națională Anticorupție, adoptată până la sfârșitul anului 2021
  • Noua Strategie privind dezvoltarea sistemului judiciar pentru perioada 2022-2025
  • Adoptarea „Legilor justiției”
  • Revizuirea și actualizarea legislației privind cadrul de integritate
  • O creștere cu aproximativ 50% a valorii bunurilor indisponibilizate și administrate de ANABI
  • Implementarea a aproximativ 70% din măsurile prevăzute în noua strategie anticorupție până la 31 decembrie 2025
  • Cadrul legal în domeniul integrității, actualizat până în anul 2024.

România educată

  • 6 reforme și 17 investiții
  • 2400 de elevi vor beneficia de sprijin să intre în programe de studiu în regim dual
  • 50 de școli noi, neutre energetic
  • 2.000 de microbuze verzi pentru transportul elevilor
  • 83.000 de săli de clasă dotate cu mobilier
  • 1150 SMART Lab-uri achiziționate pentru unitățile de învățământ de nivel gimnazial si liceal
  • 6.000 de școli care au primit resurse și tehnologie pentru dotarea laboratoarelor de informatică și pentru derularea învățării în format virtual
  • 130 de creșe construite și operaționalizate.

 

Programul de definitivare și comunicare a PNRR este următorul:

  • 27-28 mai: negocieri tehnice cu Comisia
  • 28-30 mai: definitivarea textului, ținând cont de ultimele negocieri
  • 31 mai: depunerea oficială a PNRR în sistemul informatic al CE. Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol transversal și pentru fiecare componentă.
  • 1 iunie: reunirea textelor într-un format pentru publicare
  • 2 iunie: publicarea integrală și prezentarea PNRR către publicul larg și jurnaliști.

 

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Raed Arafat: „Nu cred că vorbim despre discriminare dacă se limitează accesul celor nevaccinați în anumite locații”

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Raed Arafat, Șeful DSU,  a spus că limitarea accesului în anumite locaţii al persoanelor ...
Șeful DSU Secretar de Stat Raed Arafat România

Primăria Baia Mare construiește un loc de joacă dedicat copiilor cu dizabilități

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Primăria Municipiului Baia Mare construiește un loc de joacă incluziv, dedicat copiilor cu ...
primăria municipiului Baia Mare Maraureș

FOSR 2021 - Cel mai mare eveniment studențesc din România se întoarce în Baia Mare

Daiana Toma-Cioran - iul. 29, 2021
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) ...
FOSR 2021 România Baia Mare

Campania de vaccinare este noul motiv de ceartă între Ludovic Orban și Florin Cîțu

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Ludovic Orban, săgeți către Florin Cîțu pentru țintele ratate ale campaniei de ...
Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban Prim-ministru premier

Primăria municipiului Baia Mare dă în folosință 100 de apartamente moderne pentru tineri

Daiana Toma-Cioran - iul. 28, 2021
Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investițiilor destinate ...
administrație publică Baia Mare primar Cătălin Cherecheș

Premierul Florin Cîţu: „Suntem pregătiţi nu numai de valul 4, suntem pregătiţi să depăşim pandemia”

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Prim-ministrul României, domnul Florin Cîţu, a declarat că autorităţile nu doar că sunt ...
pandemie coronavirus Covid-19 Sars-CoV-2

Comitetul Național pentru Situații de Urgență anunță noi măsuri de relaxare de la 1 august. Noi condiții pentru evenimentele private

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Hotărârea nr. 50 din 26.07.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de ...
evenimente private Comitetul Național pentru Situații de Urgență CNSU

Casa Regală a României - Ambasador al Culturii Tradiționale Românești

Daiana Toma-Cioran - iul. 27, 2021
Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș vă ...
cultură Maramureș Casa Regală România

Parlamentul din Franța a validat pașaportul sanitar

Daiana Toma-Cioran - iul. 26, 2021
Parlamentul francez a adoptat definitiv ieri seară, după multe controverse, paşaportul sanitar, ...
Parlament Franța pașaport sanitar 2021

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Profesorii nevaccinați ar putea fi testați periodic, înainte să intre la ore”

Daiana Toma-Cioran - iul. 26, 2021
Profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testați periodic, înainte să intre în ...
Sorin Cîmpeanu Ministrul Educației noul an școlar 2021/2022

A fost promulgată o nouă lege: persoanele care se vaccinează vor beneficia de o zi liberă plătită

Petruța Gromucz - iul. 23, 2021
Săptămâna trecută a fost promulgată o lege care prevede că persoanele persoanele care se ...
zi liberă părinți copii studenți

Programul Orizont Europa: 11 proiecte noi cu o valoare totală de 120 milioane euro au fost selectate pentru sprijinirea cercetărilor referitoare la COVID-19

Petruța Gromucz - iul. 23, 2021
Comisia Europeană a transmis selectarea a 11 proiecte noi în cadrul programului Orizont Europa, ...
Orizont Europa cercetări urgente coronavirus pandemie

Congresul PNL, principala sursă de tensiuni în Coaliția de guvernare. Cristian Ghinea: „Vreau să se termine coșmarul asta, nu mai putem”

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a vorbitla Digi24 despre ...
politică Coaliție guvernare Congres PNL

Din 6 august în Italia devine obligatoriu permisul de sănătate

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Italia introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii ...
permis de sănătate certificat verde Italia pandemie

IPJ Maramureș: Nimeni nu scapă basma curată de eroul nostru canin Teba!

Daiana Toma-Cioran - iul. 23, 2021
Câinele este un prieten dedicat omului și stăpânului, dar dușmanul persoanelor care ...
Inspectoratul Județean de Poliție IPJ Maramureș Teba

Modelul contractului individual de muncă a fost modificat. Angajatorii vor avea noi obligații

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Modelul contractului individual de muncă a suferit săptămâna trecută câteva modificări. Au fost ...
contract de muncă modificări România contract individual de muncă

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. 35 de țări, în zona roșie

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Lista statelor cu risc epidemiologic a fost actualizată de Comitetul pentru Situații de ...
listă zone zona roșie zona galbenă

Incidența cazurilor de COVID-19 în rândul tinerilor a crescut în România în ultima săptămână

Petruța Gromucz - iul. 22, 2021
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății, incidența de cazuri de COVID-19 a ...
pandemie valul 4 COVID-19 cazuri

Primarii vor primi bani pentru drumuri, gaze, apă și canalizare prin Programul de Investiţii în Infrastructura Locală

Daiana Toma-Cioran - iul. 22, 2021
Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, spune că la nivelul ministerului sunt identificate trei ...
primării primari bani investiții

PSD acuză Guvernul: „Zero euro din PNRR în 2021”

Daiana Toma-Cioran - iul. 22, 2021
PSD spune, într-o postare pe pagina lor de Facebook, acuză Executivul că este vinovat de ...
PSD Guvern PNRR România