duminică, 13 iunie
Marcel Ciolacu trimite astăzi specialiștii PSD să vadă PNRR în detaliu
De Daiana Toma-Cioran - luni, 24 mai în categoria Politică
65

Distribuie pe rețelele de socializare

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat că începând de astăzi va trimite specialiștii partidului la sediul Ministerului Fondurilor Europene, pentru a avea acces detaliat la întregul PNRR.

Am văzut anumite obiective din el, anumite finanţări, nu ştim care sunt granturi, care sunt împrumuturi. De mâine (luni - n.r.) specialiştii PSD se vor deplasa la Ministerul Fondurilor Europene şi acolo împreună cu domnul ministru şi cu specialiştii din minister vor avea acces la întregul plan care este încă în negociere cu Uniunea Europeană”, a declarat Marcel Ciolacu pentru postul de televiziune Antena 3, arată Digi24.

Liderul social-dempcrat a precizat că a convenit în acest sens atât cu premierul Florin Cîţu, cât şi cu ministrul Cristian Ghinea. „Noi nu vrem să acordăm acest ajutor pentru domnul Cîțu, este un ajutor pentru români”.

Acesta acuză că nu există o „viziune coerentă” în ceea ce priveşte PNRR şi o corelare cu celelalte fonduri, iar România riscă să ajungă la un grad de îndatorare de 55%.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are o componentă de granturi, respectiv 14 miliarde, şi o componentă de împrumuturi, de 15 miliarde. Dacă aceste 15 miliarde intră în datoria publică a României, vom ajunge la un grad de îndatorare de 55%, ceea ce este imens. Nu mai punem dobânzile la care se împrumută România, duble şi ceva faţă de a doua clasată, care este Ungaria, ea având şi o datorie publică mult mai mare”, a arătat Marcel Ciolacu. El spune că dacă se ajunge la o datorie publică între 55-65%, consecința va fi îngheţarea tuturor cheltuielilor privind asistenţa socială.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a participat, săptămâna trecută, alături de prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu și de reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor la o discuție cu premierul Florin Cîțu, ministrul Cristian Ghinea și vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență. La finalul discuțiilor, Marcel Ciolacu a declarat că au fost prezentate doar principiile PNRR și că a fost o discuție superficială. „Am sperat să avem o discuție mai aplicată”, a spus atunci Marcel Ciolacu. „Noi am venit să îl ajutăm pe domnul Cîțu să iasă din impas, pentru că deja au trimis două planuri pe care Comisia le-a respins”, a mai transmis președintele PSD.

Șeful Executivului, Florin Cîțu, a declarat că a prezentat toate capitolele din PNRR cu bugetele aferente și că a luat act de propunerile PSD. „Ne uităm pe ele”, a informat premierul. 

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Florin Cîţu: „Persoanele care s-au tratat acasă, dar sunt în baza de date DSP vor primi certificat Covid”

Daiana Toma-Cioran - iun. 11, 2021
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că persoanele care au trecut prin boală tratându-se acasă, ...
pandemie Covid-19 Sars-CoV-2 România

Premierul Florin Cîțu: „Dacă se întârzie un proiect în implementarea PNRR, altul îi poate lua locul”

Daiana Toma-Cioran - iun. 11, 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat că în implementarea PNRR se va ține cont de atingerea unor ...
Guvern PNRR premier prim-ministru

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost modificată. Marea Britanie rămâne în zona roșie

Daiana Toma-Cioran - iun. 11, 2021
Guvernul a actualizat ieri seară lista țărilor cu risc epidemiologic, în funcție de incidența ...
actualități pandemie 2021 Coronavirus

Elevii maramureșeni cu rezultate extraordinare vor fi premiați de către Consiliul Județean Maramureș. A fost alocată suma de 100.000 de lei pentru plata premiilor

Petruța Gromucz - iun. 10, 2021
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a publicat pe una dintre rețelele de ...
elevi premianți olimpici Ionel Bogdan

Guvernul a adoptat proiectul prin care se interzice cumulul pensie-salariu la stat și crește opțional vârsta de pensionare la 70 de ani

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Guvernul a adoptat în ședința de ieri proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul ...
actualități pensie salariu Ministrul Muncii

Premierul Florin Cîțu, despre amânarea majorării alocațiilor: „Reducerea deficitului, un efort la care toți trebuie să participăm”

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul va da o Ordonanța de Urgență prin care să fie ...
România 2021 Guvern alocații

Consiliul Județean Maramureș a acordat Anei Blandiana titlul de cetățean de onoare al județului

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Consiliul Județean Maramureș a votat, în cadrul ședinței de astăzi, acordarea titlului de ...
cultură Ana Blandiana 2021 Consiliul Județean

Evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor” va avea loc în 12 iunie

Daiana Toma-Cioran - iun. 10, 2021
Consiliul Județean Maramureș vă invită prin instituțiile de cultură din subordinea sa, ...
Consiliul Județean Maramureș CJMM Noaptea Muzeelor

Banii din cadrul Măsurii 3 – granturi pentru investiții, vor fi mutați pe Măsura 2 - granturi pentru capital de lucru! Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din programul REACT-EU

Petruța Gromucz - iun. 10, 2021
În cadrul ședinței de Guvern de ieri, Executivul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru ...
economie fonduri măsuri măsura 2

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan: „Mergem pe logica dezvoltării județului Maramureș și a comunităților locale”

Daiana Toma-Cioran - iun. 9, 2021
Astăzi, 9 iunie 2021, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a susținut o ...
administrație CJMM Consiliul Județean Maramureș 2021

Anunțul oficial: UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie

Petruța Gromucz - iun. 9, 2021
Cel mai mare festival din România, și cel mai așteptat, va avea loc în toamnă. Untold va fi ...
eveniment Untold anunț oficial Cluj Napoca

Clacă de coasă în Satul de pe deal, la Muzeul Satului din Baia Mare

Petruța Gromucz - iun. 9, 2021
Astăzi, începând cu ora 16.00, în incinta Muzeului Satului din Baia Mare, va avea loc cea de-a ...
eveniment Clacă de coasă Muzeul Satului Baia Mare

PSD va depune un proiect de lege pentru majorarea alocațiilor la 300 de lei. Ludovic Orban: „Următoarea creștere a alocațiilor va fi de la 1 ianuarie 2022”

Daiana Toma-Cioran - iun. 9, 2021
PSD va depune în Parlament, un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii ...
alocații PSD PNL Colaiție

Turcia, Bulgaria și Grecia își redeschid granițele pentru turiști. În ce condiții pot călători românii?

Petruța Gromucz - iun. 9, 2021
Sezonul estival se redeschide pentru multe dintre destinațiile turistice preferate de români. ...
turiști vacanțe granițe Turcia

Congresul USR-PLUS va fi pe 2 octombrie

Daiana Toma-Cioran - iun. 9, 2021
Dan Barna, copreşedintele USR-PLUS, a declarat că în 2 octombrie va avea loc Congresul pentru ...
Dan Barna Dacian Cioloș Congres USR PLUS România

Raluca Turcan: „Singurii care au destabilizat sistemul de pensii în România sunt cei care le-au majorat din pix, de multe ori în momente de nesustenabilitate.”

Petruța Gromucz - iun. 8, 2021
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat că momentan nu există posibilitatea majorării ...
Raluca Turcan pensii creșterea vârstei de pensionare România

Un nou program pentru ONG-uri: „În stare de bine”. Finanțări de până la 240.000 lei

Petruța Gromucz - iun. 8, 2021
Săptămâna trecută  fost lansat un nou apel în cadrul programului „În stare de bine”, ...
economie ONG finanțare apel de proiecte

Absolvenții de liceu se pregătesc pentru Bacalaureat. Care este calendarul aprobat de Ministerul Educației?

Petruța Gromucz - iun. 7, 2021
Elevii claselor a XII-A și XIII, vor încheia cursurile la sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit ...
educație învățământ BAC Bacalaureat

INS: Veniturile medii ale unei gospodării au fost de 5.216 lei, în 2020, unde cheltuielile au însemnat 83,8%

Daiana Toma-Cioran - iun. 7, 2021
Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au fost de 5.216 lei, ...
Institutul Național de Statistică INS România 2021

Un nou maraton de vaccinare în Baia Mare, weekendul următor. Băimărenii se pot vaccina la corturile amplasate în Centrul Vechi și în parcarea Value Center

Petruța Gromucz - iun. 7, 2021
În acest weekend a avut loc un maraton de vaccinare în Baia Mare. Maratonul a avut parte de un ...
vaccinare pandemie coronavirus imunizare