Consiliul Județean Maramureș a anunțat că proiectele de finanțare nerambursabilă pentru domeniul sport, pot fi depuse. Pentru anul 2021, au fost alocați 800.000 de lei, pentru finanțare nerambursabilă a proiectelor sportive. Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș invită persoanele juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și cluburile sportive constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul sport.
Obiectivul general al programului, este susținerea inițiativelor structurilor, asociațiilor sportive de antrenare a cetățenilor în activitățile sportive. De asemenea, programul își propane să stimuleze implicarea structurilor și asociațiilor sportive în realizarea de acțiuni sportive cuprinse în programele „Promovarea sportului de performanță” și „Sportul pentru toți”.
Pentru a fi eligibil pentru o finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie:
- să fie structură sportivă înfiinţată în condiţiile legislaţiei în vigoare
- să fie direct responsabil de pregătirea şi managementul proiectului şi să nu acţioneze ca intermediar;
- să aibă sediul social pe teritoriul judeţului Maramureş.
Solicitanţii pot acţiona individual sau în parteneriat cu organizaţii care au acelaşi statut juridic sau autorităţi publice locale. În cazul în care există parteneri, aceştia trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de eligibilitate cu Solicitantul.
De asemenea, există cazuri în care solicitanții nu sunt eligibili, precum activităţile ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cu excepţia cazului în care aceasta reprezintă o componentă indispensabilă realizării proiectului, activitățile generatoare de profit sau activităţile din domeniile reglementate de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările ulterioare.
Propunerile de proiect se pot depune la Consiliul Judeţean Maramureş, Baia Mare, str. Gheorghe Şincai, nr. 46 – camera 25, până în data de 04 iunie 2021, ora 14:00. Durata proiectelor este până la data de 15.12.2021, iar selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile, se vor face de către comisia de evaluare în perioada 7.06.2021- 18.06.2021.
Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect este postată pe site-ul https://www.cjmaramures.ro/activitate/ghiduri-de-finantare .