sâmbătă, 31 octombrie
Opozantul rus a lui Putin, otrăvit cu Novichok
De Roberta-Ioana Vântu - vineri, 04 septembrie în categoria Actualități
25

Distribuie pe rețelele de socializare

Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu agentul neurochimic Novichok, o serie de substanțe chimice dezvoltate în Uniunea Sovietică în urmă cu aproximativ 50 de ani, agent de până la zece ori mai puternic decât soman.

 Navalnîi s-a simțit rău în timpul unui zbor în regiunea rusă Siberia, luna trecută, și a trebuit transportat la Berlin pentru tratament. Acolo, în corpul lui a fost depistat agentul neurotoxic din grupul Novichok, iar politicianul rus de opoziție este în comă de atunci.

 Echipa lui Navalnîi susține că Alexei a fost otrăvit la ordinul lui Vladimir Putin, iar guvernul german condamnă atacul în cei mai puternici termeni, și dorește o explicație urgentă de la Rusia.

 Potrivit unui raport din 2014 al organizației Nuclear Threat Initiative, în Rusia este considerat că se află tone de stocuri cu variante de Novichok. 

Seibert a declarat că „guvernul federal își va informa partenerii din UE și NATO cu privire la rezultatele anchetei” și că „se va discuta un răspuns comun adecvat cu partenerii”.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri