marți, 13 aprilie
Remember-27 martie
De Petruța Gromucz - vineri, 26 martie în categoria Cultură
26

Distribuie pe rețelele de socializare

27 martie – Ziua Mondială a Teatrului

1899: Fizicianul Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia si Franța.

1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuși, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: “Sub umbra unui stejar nu poate crește decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuși a renunțat la modelajul tradițional, lucrând direct în piatră.

1914: A fost fondat Comitetul Olimpic Român, recunoscut în același an de Comitetul Internațional Olimpic.

1918: Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România, prin decizia Sfatului Țării; acesta a fost începutul procesului de formare a României Mari.

1923: Adunarea Deputaţilor şi Senatul României votează o nouă Constituţie, promulgată printr-un decret la 28 martie şi publicată la 29 martie. Prevederile noii Constituţii întăreau rolul parlamentului în viaţa politică. Constituţia mai prevedea libertatea cuvântului, a întrunirilor, a presei, egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor.

1931: S-a născut  Virgiliu N. Constantinescu, inginer român, membru și președinte al Academiei Române.

1943: S-a născut  Nicolae Pescaru, fotbalist român.

1968: A murit, într-un accident cu un avion Mig 15, pilotul sovietic Iuri Gagarin, primul om care a zburat in spațiul extraterestru.

1969: S-a născut Mariah Carey, cântăreață, compozitoare, producătoare și actriță americană.

1977: Două aeronave aparținând Pan American și KLM, din cauza ceții, s-au ciocnit în Tenerife, ducând la moartea a 583 de pasageri.

1990: Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara (OSUT) și-a câstigat personalitatea juridică, având ca scop reprezentarea și apărarea intereselor studenților din Universitatea de Vest din Timișoara.

1994: La alegerile parlamentare din Italia, Partidul Forza Italia a lui Silvio Berlusconi a devenit o forță dominantă, care i-a permis să-și formeze un guvern de centru-dreapta.

1998: Viagra, pilula ”minune” care tratează impotența la bărbați, a fost aprobată pentru comercializare în Statele Unite.

1998: A decedat Ferdinand Anton Ernst Porsche, fondatorul renumitei companii de automobile care-i poartă numele.

2018: Declarația Parlamentului României pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Țara Mamă, România, la 27 martie 1918.

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

POR: S-a lansat un nou apel pentru întreprinderile sociale de inserție din cadrul strategiilor de dezvoltare locală. Proiectele pot fi depuse astăzi și mâine

Petruța Gromucz - apr. 13, 2021
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a publicat ...
proiecte finanțare fonduri economie

Au început înscrierile pentru Programul IMM Leasing Echipamente și Utilaje 2021

Petruța Gromucz - apr. 13, 2021
Programul IMM Leasing Echipamente și Utilaje 2021 urmează să fie deschis. Conform Fondului ...
economie finanțare IMM echipamente și utilaje

Dan Barna, despre Ministrul Voiculescu: „Nu e un diamant pentru managementul Sănătății, dar e cea mai bună opțiune pe care o avem acum”

Daiana Toma-Cioran - apr. 13, 2021
Vicepremierul Dan Barna a declarat ieri, într-un interviu la Hotnews, că în Coaliție s-a decis ...
USR PLUS Dan Barna Vicepremier Vlad Voiculescu

Maramureșenii se pot vaccina cu AstraZeneca fără să se programeze. Unde pot fi administrate dozele?

Petruța Gromucz - apr. 13, 2021
Având în vedere instrucțiunea Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare ...
vaccin AstraZeneca pandemie coronavirus

Pentru copiii mai mici de 3 ani nu se plăteşte întreţinere. Legea asociaţiilor de proprietari a fost modificată în Senat

Daiana Toma-Cioran - apr. 13, 2021
Senatul a adoptat, ieri, în plen, o propunerea pentru modificarea Legii privind funcţionarea ...
Senat întreținere legea asociațiilor de propietari

Marcel Ciolacu a anunțat o nouă moțiune simplă împotriva Ministrului Sănătății: „Voiculescu e gol și în suflet și în cap”. USR PLUS se teme că moțiunea PSD împotriva Ministrului Voiculescu ar putea trece

Daiana Toma-Cioran - apr. 13, 2021
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat că partidul va depune o moțiune simplă împotriva ...
Putere Opoziție Coaliția de guvernare PNL

Oamenii își pierd viața în spitalele românești. Florin Cîțu, despre tragedia de la Victor Babeș: „Nu putem garanta că nu se vor mai întâmpla astfel de tragedii, dar sperăm să nu se mai întâmple.”

Petruța Gromucz - apr. 13, 2021
O nouă tragedie își pune amprenta pe spitalele românești. De data aceasta, trei pacienți ...
tragedie spitale românești sistem medical ATI

Exponatul săptămânii la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare

Petruța Gromucz - apr. 12, 2021
EXPONATUL SĂPTĂMÂNII-Scheelit, cuarțScheelitul (CaWO₄) – mineral asociat wolframitului ...
cultură exponatul săptămânii Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare istorie

56.988 de români s-au vaccinat până în prezent, iar 12.145 au avut reacții adverse

Petruța Gromucz - apr. 12, 2021
Potrivit datelor puse la dispoziție de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicaţia ...
România vaccin pandemie coronavirus

Deputatul Alexandru Rafila, despre obiectivul premierului Florin Cîțu: „1 august este o dată bună pentru vacanțe, nu pentru atingerea țintei de 10 milioane de vaccinați”

Daiana Toma-Cioran - apr. 12, 2021
Alexandru Rafila a vorbit la Digi24 despre obiectivul premierului Cîțu de a avea 10 milioane de ...
Alexandru Rafila Deputat PSD rOMÂNIA 2021

Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne: „Când te îmbolnăvești în România trebuie să ai încredere în Dumnezeu și în sistemul medical”

Daiana Toma-Cioran - apr. 12, 2021
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode,  a declarat în această dimineață că atunci când ...
Lucian Bode Ministrul Afacerilor Interne România 2021

Maramureșul, al treilea județ pe lista zonelor verzi din România

Petruța Gromucz - apr. 12, 2021
Grupul de Comunicare Strategică a informat ieri că un număr de 14 județe se află în zona roșie, ...
coronavirus rată de incidență zone verzi Maramureș

Tensiuni în Coliția de guvernare. Război în declarații între premierul Cîțu și Ministrul Sănătății Voiculescu. Liberalii îl vor demis pe Voiculescu, USR PLUS amenință cu demiterea Guvernului

Daiana Toma-Cioran - apr. 12, 2021
Cresc tensiunile din Coaliția de Guvernare și sunt tot mai evidente. Potrivit unor informatii ...
premier prim-ministru Florin Cîțu Ministrul Sănătății

Florin Cîțu, despre vaccinarea anti-Covid-19: „ Îi încurajez pe toți românii să se înregistreze în portalul RoVaccinare și să se vaccineze”

Petruța Gromucz - apr. 12, 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu a transmis că România va ajunge la o capacitate de vaccinare de ...
vaccin pandemie coronavirus campanie de vaccinare

Coronavirus: situația îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 din ultima săptămână în județul Maramureș. Numărul de îmbolnăviri a scăzut față de săptămâna trecută

Petruța Gromucz - apr. 12, 2021
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultima săptămână, în ...
Coronavirus pandemie actualizare Maramureș

O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește mâine în țară

Petruța Gromucz - apr. 11, 2021
Mâine, 12 aprilie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă ...
vaccin Pfizer tranșă România

47 de grădinițe din Maramureș, deschise în vacanță. Preșcolarii pot participa fizic la activități educaționale

Petruța Gromucz - apr. 11, 2021
Conform prevederilor Ordinului ministrului educației, nr. 3558/29.01.2021, pentru modificarea și ...
educație grădinițe copii activități

Un nou posibil efect advers al vaccinului AstraZeneca, investigat de Agenția Europeană a Medicamentului. Au apărut reacții adverse severe și în cazul vaccinului Johnson&Johnson

Petruța Gromucz - apr. 10, 2021
 Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că face investigații în cazul unei ...
sănătate vaccin pandemie coronavirus

Decizie: Curtea de Apel Cluj îl obligă pe primarul Cătălin Cherecheș să dea la Stat aproape 2,7 milioane de lei, sumă cu caracter nejustificat

Petruța Gromucz - apr. 10, 2021
Curtea de Apel Cluj a admis sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul aceleași ...
Cherecheș dosar DNA Curtea de apel Cluj avere

Situația vaccinărilor în Maramureș. O echipă mobilă se deplasează pe teren pentru vaccinarea persoanelor imobilizate/nedeplasabile

Petruța Gromucz - apr. 10, 2021
Până la data de 08.04.2021, în județul Maramureș au fost vaccinate 97.490 persoane. Cu prima ...
vaccinare pandemie Maramureș doze de vaccin