joi, 26 mai
Emil Boc supărat pe conducerea PNL: „Am adus cele mai multe voturi și am fost pur și simplu umiliți. E o sfidare fără precedent”
De Daiana Toma-Cioran - vineri, 05 martie în categoria Politică
466

Distribuie pe rețelele de socializare

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, spune că filiala clujeană a partidului a fost sfidată de conducerea centrală a PNL prin numirea unui prefect al judeţului din partea UDMR. „E un gest de sfidare fără precedent”, susține Emil Boc.

„E fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj. Eu am fost preşedinte al acestui partid 7 ani de zile, dar niciodată Clujul n-a fost umilit. De altfel, niciodată, ca preşedinte de partid, n-am umilit organizaţiile politice care au adus scor politic la partid. Iar Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi în zestrea generală a PNL, la toate alegerile. Deci, organizaţia care aduce cele mai multe voturi, pur şi simplu a fost umilită şi asta e o palmă data tuturor colegilor mei din PNL care au muncit cu bună credinţă. (...) Practic, conducerea centrală a partidului ne-a sfidat. (...) S-au trecut nişte linii roşii la Cluj în relaţia dintre conducerea centrală şi PNL Cluj”, a declarat Emil Boc, potrivit Agerpres.

Şi Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, este nemulţumit de numirea unui membru al UDMR ca prefect al judeţului.

„Am făcut tot ce este omeneşte posibil ca să schimb această decizie, dar, din păcate, nu am reuşit. (...) Este o palmă dată clujenilor, ardelenilor şi filialei Cluj a PNL. Îmi exprim public scuze clujenilor pentru această decizie, întrucât PNL Cluj era îndreptăţit să aibă acest post de prefect. Voi continua din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean să lupt pentru oamenii acestui judeţ, iar în prezent analizez posibilitatea, în şedinţa din martie a forului judeţean, a schimbării vicepreşedintelui UDMR de la Consiliul Judeţean”, a spus Alin Tişe.

Alin Tișe consideră că actuala conducere a PNL aduce prejudicii partidului şi că este plină de „incompetenţi”.

„În ceea ce mă priveşte, ca membru simplu al PNL, această conducere pe care acest partid o are nu mă mai reprezintă şi mă declar liber şi independent faţă de orice personaj care în momentul de faţă conduce PNL la nivel central. Conducerea PNL este cea care aduce mari prejudicii, enorme, acestui partid şi datoria mea şi a noastră este ca la viitorul congres acest partid să reintre în normalitate şi în parcursul său firesc. Aceşti incompetenţi care vremelnic conduc PNL vor rămâne în istorie ca nişte personaje despre care nimeni nu o să-şi mai amintească nimic”, a mai spus Alin Tişe.

Sursa foto: Inquam Photos/ Sandor Manases

Distribuie pe rețelele de socializare

Alte știri

Bugetul pentru etapa a treia din programul Rabla pentru electrocasnice s-a epuizat în mai puțin de un minut

Daiana Toma-Cioran - dec. 10, 2021
Bugetul alocat pentru a treia etapă a programului „Rabla pentru Electrocasnice”, sesiunea de ...
economie România 2021 Rabla

Președintele României, Klaus Iohannis: „Autorităților nu le este ușor să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale”

Daiana Toma-Cioran - dec. 10, 2021
Autorităților nu le este niciodată ușor să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi ...
pandemie Covid-19 Sars-CoV-2 măsuri

Taxele pentru mașinile poluante ar putea fi mărite: „Degeaba investim, dacă înmatriculările la cele vechi sunt la liber”

Daiana Toma-Cioran - dec. 9, 2021
În țara noastră sunt înmatriculate mai multe mașini second hand, în comparație cu cele noi, ...
taxe impozit majorări Ministrul Mediului

Va fi realizată o piață tradițională și în localitatea Bogdan Vodă

Daiana Toma-Cioran - dec. 9, 2021
În ședința de ieri, aleșii județeni au acordat vot favorabil hotărârii prin care Consiliul ...
Consiliul Județean Maramureș CJMM 2021

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Pensiile speciale, minciuna preferată a USR-iștilor”

Daiana Toma-Cioran - dec. 8, 2021
Pensiile speciale, tema preferată a USR-iștilor! În frunte cu Cioloș, aceștia își închipuie că ...
Deputat Maramureș Gheorghe Șimon Putere

În 2022 bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță

Daiana Toma-Cioran - dec. 3, 2021
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru acordarea de vouchere a fost pus în dezbatere publică. ...
România 2022 vouchere bugetari

Guvernul vrea să adopte bugetul de stat pentru 2022 până pe 24 decembrie

Daiana Toma-Cioran - dec. 3, 2021
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern, că bugetul de stat ...
Guvern premier pim-ministru Nicolae Ciuca

PNDR: Evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul submăsurilor pentru instalarea tinerilor fermieri și dezvoltarea fermelor mici a fost finalizată

Petruța Gromucz - nov. 25, 2021
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat finalizarea evaluării cererilor de ...
fermieri ferme finanțare cereri de finanțare

ONG-urile și instituțiile de învățământ pot aplica pentru granturi de până la 15.000 de dolari în cadrul Programului anual de finanțări al Ambasadei SUA la București!

Petruța Gromucz - nov. 23, 2021
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Biroul de Diplomație Publică, a anunțat ...
fonduri instituții de învățământ ONG granturi

A fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de investiții ”Variantă de ocolire Baia Mare”

Petruța Gromucz - nov. 19, 2021
A fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de ...
varianta ocolitoare studiu de fezabilitate drumuri CJMM

Vor fi operate zboruri externe regulate de pe Aeroportul Internațional Maramureș

Petruța Gromucz - nov. 17, 2021
Potrivit unui comunicat publicat de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, ...
zboruri externe Maramureș aeroport noi zboruri

Peste 105 milioane de lei pentru servicii socio-educaționale, modernizarea infrastructurii rutiere și sprijinirea mediului de afaceri, prin POR

Petruța Gromucz - nov. 16, 2021
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat semnarea a 25 de noi ...
POR finanțare dezvoltare contracte de finanțare

POIM: Finanțare în valoare de 18 milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”

Petruța Gromucz - nov. 15, 2021
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis în acest weekend semnarea a 37 noi ...
Baia Mare finanțare Spitalul Județean ,,Dr. Constantin Opriș” MIPE

Au fost aprobate primele documente pentru demararea PNRR. România va beneficia de prefinanțarea de 3,8 miliarde de euro până la finalul anului

Petruța Gromucz - nov. 12, 2021
Guvernul a adoptat în 10 noiembrie 2021, două memorandumuri prin carea mandatat Ministerul ...
PNRR România memorandum Guvern

Expoziție itinerantă ,,Din zestrea Maramureșului”, la Craiova

Petruța Gromucz - nov. 11, 2021
Vineri, 12 noiembrie 2021, ora 11:00, Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de ...
expoziție Maramureș tradiție muzeu

Au fost semnate noi contracte de finanțare pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție destinate elevilor și personalului medical

Petruța Gromucz - nov. 10, 2021
Autoritatea de Management pentru POIM 2014-2020 a asigurat semnarea a 3 noi contracte de ...
contracte de finanțare finanțare management echipamente de protecție

O nouă rundă pentru Rabla pentru Electrocasnice și lansarea a 3 noi programe: instalarea de panouri fotovoltaice și staţii de încărcare pentru maşinile electrice și un program dedicat construcției pistelor de biciclete

Petruța Gromucz - nov. 8, 2021
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, a anunțat la la sfârșitul săptămânii ...
Rabla electrocasnice sesiune nouă fonduri

Un nou liberal demisionează din grupul parlamentar al PNL acuzând „distrugerea PNL de către cei care au confiscat partidul”

Daiana Toma-Cioran - oct. 29, 2021
După ce fostul președinte PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat demisia din grupul parlamentar PNL și ...
politică Partidul Național Liberal PNL demisii

S-a redeschis Centrul de vaccinare de la Caspev Baia Mare. Unde se mai pot vaccina băimărenii?

Daiana Toma-Cioran - oct. 29, 2021
Centrul de vaccinare de la Caspev (strada Săsarului numărul 3) s-a redeschis, aici, băimărenii ...
Baia Mare Maramureș Cătălin Cherecheș Centre de vaccinare

PNRR, aprobat de Consiliul UE! România urmează să primească o prefinanțare de 3,8 miliarde de euro

Petruța Gromucz - oct. 29, 2021
Miniștrii economiei și finanțelor au anunțat ieri, 28 octombrie 2021, aprobarea evaluării ...
PNRR Consiliul UE prefinanțare plan național